Luni, 28 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

De primul Advent se aprinde prima lumînare din cele patru pregătite pe coronița de Advent, se fac deja primele planuri privind masa de Crăciun, se scot decorațiunile festive ale momentului, etc. O scurtă trecere în revistă a celor mai importante obiceiuri din spațiul german în perioada premergătoare Crăciunului

Consecințele războiului din Ucraina și alte probleme de securitate din regiune, discutate la București (27-29 nov.) de Reuniunea Liderilor de la München, care precede Reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO de la București (29-30 nov.). Reuniunea Liderilor de la München este un eveniment al Conferinței de Securitate de la München

Primăria Brașov mizează pe parcări tip „Park&ride”. A fost lansată licitația pentru construcția unei asemenea parcări cu peste 700 de locuri în cartierul Bartolomeu. Alte trei proiecte asemănătoare vor fi realizate în viitor la intrările în oraș dinspre București, cartierul Triaj și Feldioara. Construite la periferia unui oras aglomerat, parcările „Park&ride” sunt destinate vizitatorilor și navetiștilor, încurajați astfel să folosească mijloacele de transport în comun pentru deplasarea în oraș

”Cele mai interesante momente surprinse în imagini la evenimentele Forumului” se intitulează prelegerea ce se va defășura la sediul FDGR Cluj-Napoca, marți, 29 noiembrie, ora 17.00, în prezența fotografului de ocazie, Eugen Mezei, director executiv la FDGR, filiala clujeană

Mini-Mathe, joc și zâmbet în explorarea matematicii de către preșcolari și elevi din clasele primare. Expoziția itinerantă concepută de Muzeul copiilor „Klick“ din Hamburg poate fi vizitată (începând cu 30 nov., ora 14) la Centrul de tineret Seliștat, ce aparține de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din Făgăraș

Istoria azi – 1994: în Norvegia, alegătorii votează în proporţie de 52% împotriva aderării la Uniunea Europeană, confirmând opţiunile exprimate şi în 1972, prin referendum – 1983: premiera la Paris a operei „Saint François d´Asise“, de Olivier Messiaen – 1964: Sonda americană „Mariner 4“ este lansată în spaţiu în diecţia planetei Marte –1948: Prima cameră foto Polaroid – 1925: la Berlin apare romanul „Muntele vrăjit” de Thomas Mann

Calendarul personalităţilor – 1907: Alberto Moravia, scriitor italian – 1881: Stefan Zweig, scriitor austriac – 1820: Friedrich Engels, filozoful, politicianul şi industriaşul german Friedrich Engels, teoretician al comunismului şi promotor al socialismului