Miercuri, 9 martie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ovaționat în parlamentul britanic             

Gigantul petrolier Shell a anunțat că nu mai cumpără petrol rusesc              

O mie de studenţi au acces la patru laboratoare de specialitate amenajate în locaţiile Universităţii Politehnice Timișoara şi Universităţii de Vest din Timișoara, cu sprijinul unui furnizor german din sectorul construcţiei de autovehicule. Dotarea laboratoarelor s-a realizat în cadrul programului „Hella For Education“  

9 martie, în calendarul creștin catolic și ortodox: Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia              

Din activitatea deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) şi deputatul FDGR s-au implicat în organizarea recepţiei la Baia Mare a unui transport umanitar destinat refugiaţilor din Ucraina sosiţi pe teritoriul României. Transportul organizat de o organiţaţie caritabilă din landul federal german Bavaria a constat din alimente, pături şi haine noi şi alte articole de strictă necesitate – FDGR oferă pentru etnicii germani din România asistenţă la completarea formularelor online din etapa de autorecenzare online (14 martie – 15 mai) a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2022. La prezentarea măsurilor de sprijin ale FDGR, în cadrul recentei şedinţe ordinare a reprezentanţilor FDGR, a participat şi Ovidiu Ganţ – Deputatul FDGR a avut întrevederi la Timişoara cu ambasadoarea Austriei la Bucureşti, Adelheid Folie, şi consulul onorific al Austriei la Timişoara, Georg Bardeau.          interviu

Fundația Friedrich Ebert România anunță programul anual „Bursa Friedrich Ebert pentru tineri progresiști: Tineri pentru o democrație socială“. Cele patru module de pregătire (6-8 mai, 27-29 mai, 17-19 iunie, 7-10 iulie 2022) vor fi organizate în locații diferite din țară. Data limită pentru înscreri este 27 martie 2022  

Actualitatea sibiană: program de wekend pentru cei mici la Teatrul Gong: „Atelierul de Creat Povești” este preocupat de Girafa Ribana, la Sala Studio sunt aşteptaţi copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 ani (sâmbătă, 12 martie, orele 10.00-11.00); spectacolul „Cel mai mare Gulliver”, după Gellu Naum, regia: Alexandru Dabija, muzica: Ada Milea (sâmbătă, 12 martie, orele 11.00-11.50) – vernisajul Salonului de primăvară al galeriei de artă „Kunsthaus 7B” din Cisnădioara (sâmbătă, 12 martie, ora 16), cu lucrări de Liviu Ovidiu Harja (acuarelă), Andreea-Olivia Landa (pictură), Daniel Munteanu (fotografie), Werner Seeger (pictură, obiect de artă) şi Claudia Weindorf (pictură) – Federaţia Română de Judo invită la Cupa Miado’s, Sibiu (Sala Sporturilor “Transilvania” duminică, 13 martie, începând cu ora 9.00) – La Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch, Muzeul Bisericii Evanghelice C. A. invită la o prelegere dedicată statuetelor de pe coloanele bisericii din Sebeş, judeţul Alba, prezintă: dr. Heidrun König (luni, 14 martie, ora 18.00) – „Să descoperim lumea prin cărţi”, concurs organizat de Centrul cultural german din Sibiu cu prilejul Zilei mondiale a cărţii din 23 aprilie. Participarea se face prin prezentarea unei recenzii de cel mult 200 de cuvinte a unei cărţi din fondul de carte al bibliotecii. Concursul continuă până la data de 7 aprilie

Istoria azi – 1842: la Milano are loc premiera absolută a operei “Nabucco” de Giuseppe Verdi          

Calendarul personalităţilor –  1964: Juliette Binoche, actriţă franceză – 1943: Bobby Fischer, jucător de șah nord-american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975) – 1942:  Ion Caramitru, actor şi  regizor – 1934: Iuri Gagarin, cosmonaut sovietic, primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului (12 aprilie 1961) – 1907: Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor, filozof