Vineri, 30 octombrie 2020

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

”Gemma habibi” este un performance al scriitorului austriac Robert Prosser, care se bazează pe romanul cu același nume, și care abordează teme actuale pentru societatea modernă: identitate, migrație, multicultralism. Publicul timișorean a avut ocazia să urmărească acest inedit spectacol pe 18 octombrie 2020, la Teatrul German de Stat din Timișoara, unde Robert Prosser i-a avut alături pe scenă pe bateristul austriac Lan Sticker și pe actorii Teatrului German din Timișoara Olga Török și Richard Hladick. Proiectul s-a defășurat în cadrul programului ”Performing Austria” și reprezintă contribuția Forumului Cultural Austriac București la campania internațională ”Österreich liest. Treffpunkt Bibliothek” (Austria citește. Biblioteca, loc de întâlnire) și beneficiază de sprijinul Goethe-Institut interviu

Ziua Reformei în vreme de pandemie: comunitatea lutherană din Cisnădioara invită la o liturgie în dialectul săsesc, pe 31 octombrie 2020 începînd cu ora 17.00. În condiţiile actuale generate de restricţiile sanitare, pentru cei prezenţi în localitate sînt rezervate în Biserica fortificată 50 de locuri. Pe platforma digitală ZOOM, care va transmite programul online, se pot înscrie 100 de persoane din ţară şi străinătate, iar numărul participanţilor pe facebook va fi nelimitat. Slujba religioasă de pe 31 octombrie este o primă etapă a colaborării dintre Biserica Evanghelică C.A. din România şi Asociaţia Saşilor emigraţi în RFG ştire

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar sinteză

Întîlnirea la vîrf a şefilor de stat şi guvern a ţărilor UE, care s-a desfăşurat online joi seara, s-a încheiat fără niciun fel de decizii concrete. Politicienii au prezentat doar în linii mari măsurile pe care fiecare ţară le-a luat pentru a opri răspîndirea infecţiei cu noul coronavirus sinteză

Istoria azi – 2015: 64 de persoane au decedat și alte peste 160 au fost rănite în urma unui incendiu care a avut loc în clubul Colectiv din București. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la artificiile folosite la un concert care avea loc în acel moment – 1994: la Bucureşti are loc în premieră naţională un târg specializat în carte educaţională: Târgul de carte formativă şi educativă „Gaudeamus – Carte de învăţătură” – 1947: 23 de state semnează „Acordul General pentru Tarife şi Comerţ” la Geneva (Elveţia) – 1724: A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă știre

Calendarul personalităţilor – 1960: Diego Armando Maradona, fotbalist argentinian – 1941: Theodor Wolfgang Hänsch, fizician german – 1858: Duiliu Zamfirescu, scriitor român – 1735: John Adams, primul vicepreședinte (1789-1797) și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1797-1801 știre