Joi, 22 ianuarie 2026

Ştire

Ghicitoarea zilei

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare, județul Timiș, va fi modernizată cu fonduri europene. A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului, un proiect de 5,5 milioane de euro, derulat prin Regio Vest. Proiectul prevede amenajarea de fântâni arteziene, a unei piațete moderne și mai multor zone verzi și urmează să fie finalizat până în luna august 2027. Valoarea totală a investiției depășește 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane de euro provin din fonduri europene

Centrul Cultural German Sibiu şi Institut français de Roumanie Cluj, marchează la Sibiu 63 de ani de la semnarea Tratatului de la Élysée (Tratatului privind cooperarea franco-germană) și 6 ani de la semnarea Tratatului de la Aachen dintre Germania şi Franţa, printr-o seară specială de film. Vineri, 23 ianuarie, va fi prezentată pelicula „À propos de Joan / Despre Joan”, în regia lui Laurent Larivière, cu Isabelle Huppert în rolul principal, o remarcabilă coproducție franco-germană

Parlamentul European sesizează Curtea Europeană de Justiție cu privire la acordul Mercosur. Dincolo de rezervele legate de aspecte comerciale, petiționarii din Parlamentul European se mai opun acordului și datorită împărțirii tratatului într-o parte politică, care trebuie ratificată în statele membre ale Uniunii Europene, și o parte comercială, care necesită doar aprobarea Parlamentului European. Petiționarii susțin că astfel ar fi ocolitete parlamentele naționale

Europa pierde din ce în ce mai multă influență din cauza războaielor și a conflictelor comerciale. La Forumul Economic Mondial de la Davos politicieni de rang înalt discută despre cum își poate recâștiga Uniunea Europeană puterea. Una dintre temele intens discutate este că Europa trebuie să își reevalueze dependența de SUA, de la apărare la tehnologie. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat într-un discurs că „schimbarea radicală” pe care o traversează în prezent Europa este „o oportunitate” și chiar „o necesitate pentru a construi o nouă formă de independență europeană”. „Este de asemenea adevărat că putem folosi această șansă doar dacă recunoaștem schimbarea ca fiind una de durată“, a adăugat președinta Comisiei Europene

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Grupuri cu înțeles unitar“

Istoria azi – 1981: scriitoarea franceză Marguerite Yourcenar este prima femeie admisă în „Académie française“, instituţie culturală prestigioasă a Franţei, dedicată promovării literaturii şi limbii franceze

Calendarul personalităţilor – 1953: Jim Jarmush, regizor de film nord-american; – 1849: August Strindberg, scriitor suedez; – 1729: Gotthold Ephraim Lessing, dramaturg german; – 1572: John Donne, poet şi cleric englez

Luni, 19 ianuarie 2026

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026 (Săptămâna Ecumenică) se desfășoară la București, în perioada 18-25 ianuarie 2026, cu evenimente ecumenice locale organizate de cultele creștine și alte acțiuni pregătite de AIDRom și reprezentanții cultelor, în contextul temei globale, cu participarea preoților și credincioșilor ortodocși, catolici și protestanți

Programul evenimentelor comemorative în memoria celor 81 de ani de la deportatrea etnicilor germani în URSS în luna ianuarie 2026 în Banatul Montan

Patinoarul Olimpia din Brașov sărbătorește pe 20 ianuarie 2026 130 de ani de la înființare. Programul include concursuri și petreceri costumate pe gheață pentru elevi și public, organizate dimineața și după-amiaza. De asemenea, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan va putea fi vizitat gratuit, între orele 09:00–20:00. Seara se va încheia cu o petrecere costumată pe gheață pentru public, desfășurată în data de 20 ianuarie

Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru pentru revigorarea Parcului Sub Arini, un proiect în valoare totală de 52,03 milioane de lei. Din această sumă, 19,22 milioane de lei provin din fonduri nerambursabile, restul fiind acoperit din bugetul local. Lucrările vor viza protejarea caracterului parcului, creșterea suprafețelor verzi și îmbunătățirea biodiversității, urmând ca procedura de achiziție pentru execuție să fie inițiată în perioada următoare

Istoria azi – 1853: premiera absolută la Roma a operei „Trubadurul”, pe muzica compusă de Giuseppe Verdi. Opera este inspirată din drama „El Trovador“ a poetului şi dramaturgului spaniol Antonio García Gutiérrez; – 1829: premiera la Braunschweig a tragediei „Faust I“ de Johann Wolfgang Goethe; – 379: începutul domniei împăratului roman Flavius Theodosius, cunoscut drept Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare; prin „Edictul de la Tesalonic“ din 28 februarie 38, împăraţii Teodosiu I (pentru Imperiul din Răsărit) şi Flavianus Gratianus Augustus, cunoscut drept Graţian (pentru Imperiul din Apus), ambii creştini, au ridicat creştinismul la rangul de singură religie oficială şi obligatorie

Calendarul personalităţilor – 1943: Janis Joplin, cântăreaţă nord-americană de blues, figură marcantă a mişcării hippie; –  1921: Patricia Highsmith, scriitoare nord-americană;  – 1917: Georg Scherg, scriitor brașovean de expresie germană; –  1839: Paul Cézanne, pictor şi grafician impresionist francez;  – 1809: Edgar Allan Poe, scriitor nord-american;  – 1736: James Watt, inginer şi inventator scoţian; a contribuit decisiv la accelerarea revoluţiei industriale prin îmbunătăţirile substanţiale aduse modului de funcţionare al maşinii cu aburi

Duminică, 18 ianuarie 2026

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Pildele lui Solomon   Capitolul 16, versetul 9

„Inima omului gândeşte la calea lui, dar numai Domnul poartă paşii lui.”

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 14, versetul 31

„Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

Joi, 15 ianuarie 2026

Ştire

Ghicitoarea zilei

15 ianuarie este Ziua Culturii Naţionale. 15 ianuarie 1850 este data nașterii poetului național Mihai Eminescu (1850-1889): prozator, dramaturg, ziarist și gânditor. Începând cu 2011, ziua naşterii ”poetului naţional şi universal” Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale

Influența muzicii populare românești asupra lui Johann Strauss (fiul): interviu cu muzicologul german originar din Timișoara, dr. Franz Metz, autorul cărții ”O călătorie spre Orient: Johann Strauss și concertele sale din în Banat, Transislvania și Țara Românească”, care a fost tradusă și în limba română și prezentată publicului bucureștean interviu

Concurs de fotografie pentru reșițeni – „REȘIȚA 255 / 100”. Foto Clubul „Banatul Montan” Reșița, împreună cu Forumul Democratic al Germanilor și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, organizează concursul de fotografie „REȘIȚA 255 / 100”. Concursul este dedicat fotografilor amatori din Reșița, peste 18 ani, și are ca temă orașul Reșița. Fiecare participant poate trimite până la patru fotografii realizate în perioada 2025–2026, alb/negru sau color, cu prelucrare minimă, în format JPG (max. 1920 px). Termenul limită pentru înscrieri este 15 mai 2026

Teatrul de Stat German din Timișoara primește din nou vizita teatrului german Badische Landesbühne. Parteneriatul tradițional dintre Badische Landesbühne Bruchsal (BLB) și Teatrul de Stat German din Timișoara (DSTT) va fi consolidat printr-un nou spectacol. „Jedermann – Joc despre moartea omului bogat” după Hugo von Hofmannsthal va fi pus în scenă pe 22 ianuarie, la ora 19:30, pe scena Teatrului de Stat German din Timișoara. Regia este semnată de Wolf E. Rahlfs, cunoscut publicului din Timișoara atât ca actor, cât și ca regizor, el fiind deja invitat aici de mai multe ori

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Întinderea neajunsului“

Istoria azi – 15 ianuarie, Ziua Națională a Culturii; – 1559: Elisabeta I este încoronată regină a Angliei și regină a Irlandei. Urcarea pe tron avusese loc la 17 noiembrie 1558. În timpul celor 45 de ani de domnie, Elisabeta I a reformat Biserica Angliei și a impus ascendentul Angliei protestante asupra Spaniei catolice, astfel încât Anglia a devenit unul din cele mai puternice state europene. „Epoca elisabetană” este considerată apogeul Renașterii engleze 

Calendarul personalităţilor – 1850: Mihai Eminescu, poet, prozator, dramaturg, ziarist și gânditor; – 1929: Martin Luther King Jr., pastor baptist şi activist politic nord-american, luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, laureat în anul 1964 al Premiului Nobel pentru Pace; – 1622: Jean-Baptiste Molière, scriitor francez de teatru

Marți, 13 ianuarie 2026

Ştire

Ghicitoarea zilei

Calendar 2026 inedit cu fotografii ale unor porți istorice sibiene. Fotografa Irmgard Rosina Bauer a conceput un calendar pentru anul 2026 care pune în valoare bogăția culturală a Transilvaniei. Fotografiile cu porți istorice din Sibiu sunt însoțite de texte umoristice.

Biblioteca germană ”Alexander Tietz” din Reșița marchează în perioada 10-20 ianuarie 2026 Zilele Culturii Naționale printr-o serie de conferințe și expoziții. Astăzi, începând cu ora 16, va fi vernisată expoziția artistei Flavia Beatris Grădinaru, membră a Cercului de pictură ”Deutsche Kunst Reschitza”

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: ”Cu energia și bunăvionța multora”

Istoria azi – 1911: premiera absolută la Berlin a tragicomediei „Şobolanii” de Gerhart Hauptman, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1912; – 1898: scriitorul francez Émile Zola publică scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Franţei şi intitulată „J’accuse“, în apărarea ofiţerului Alfred Dreyfus, condamnat pentru spionaj în favoarea Germaniei

Calendarul personalităţilor – 1899: Karl Friedrich Bonhoeffer, chimist german (a realizat împreună cu Paul Harteck descompunerea moleculei de hidrogen); – 1846: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1911

Duminică, 11 ianuarie 2026

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Isaia   Capitolul 55, versetul 1

„Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint, mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi, mergeţi şi cumpăraţi fără de argint şi fără preţ vin şi grăsime.”

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 11, versetul 19

„Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.”

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026

Ştiri

Poeții, noii hackeri. Solicitările („prompt“-urile) sub formă de poezii derutează modelele de inteligență artificială (IA) precum ChatGPT, Gemini sau Claude: în unele cazuri, modelele IA sunt atât de confuze, încât mecanismele de securitate eșuează, arată un studiu al Icaro Lab din Italia, un laborator de evaluare IA și cercetare a siguranței IA   

Prezentare de carte: „Furie incandescentă. Războaiele interne ale SUA. O istorie de la 1900 pînă astăzi“ de Bernd Greiner (Germania, 2025). SUA sărbătoresc anul acesta 250 de ani de la Declarația de Independență dar climatul din țară este caracterizat de furie și ruptură, ură și dispreț. Asta nu e o noutate, argumentează istoricul german în acest volum 

Istoria azi – 1994: ratificarea la Bruxelles de către consiliul NATO a documentului de referinţă „Parteneriatul pentru Pace“, privind deschiderea NATO faţă de fostele statele comuniste din Estul Europei, foste membre ale Pactului de Varşovia; – 1946: are loc la Londra prima Adunare Generală a ONU. Participă toţi reprezentanţii a 51 de naţiuni, membre cu drepturi depline ale ONU

Calendarul personalităţilor – 1923: Ingeborg Drewitz, scritoare germană; – 1916: Sune Bergström, biochimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1982, împreună cu biochimistul suedez Bengt Samuelsson şi biochimistul englez Sir John Robert Vane; – 1858: Heinrich Zille, grafician şi caricaturist german; – 1797: Annette von Droste-Hülshoff, scriitoarea germană

Marți, 6 ianuarie 2026

Ghicitoarea zilei

Creştini din lumea întreagă sărbătoresc astăzi Epifanía (termenul grec se traduce prin „Arătarea Domnului“, adică a Sfintei Treimi). În data de 06 ianuarie, bisericile răsăritene care observă calendarul iulian revizuit sau cel gregorian şi bisericile apusene sărbătoresc Botezul Domnului (Boboteaza), respectiv Arătarea Domnului. Bisericile ortodoxe pe stil vechi vor sărbători Botezul Domnului în ziua de 19 ianuarie a calendarului gregorian. Biserica Ortodoxă Română, care observă calendarul iulian revizuit, sărbătoreşte botezul lui Iisus în râul Iordan, văzut ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Creştinii bisericilor apusene comemorează în primul rând vizita magilor la naşterea Pruncului Iisus şi astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri

Rata globală a cezarienelor s-a triplat În ultimii 35 de ani – totuși, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, procedura este adesea inutilă și riscantă


O educație mai bună ar crește semnificativ producția economică. Performanțe sporite în domeniul educației ar putea aduce Germaniei pe termen lung o producție economică suplimentară de câteva bilioane de euro, conform unui calcul model realizat de Institutul de cercetare economică Ifo din München. Germania ar genera miliarde de euro în bogăție suplimentară în fiecare an dacă mai mulți tineri și-ar îmbunătăți aptitudinile de citire, scriere și efectuare a calculelor. Conform modelării matematice, îmbunătățirea performanțelor la germană și matematică ar putea genera până în 2075 o creștere cu 6,7 trilioane de euro a produsului intern brut

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „O stare plăcută foarte specifică”

Istoria azi – 1825, 6 ianuarie conform calendarului iulian: la Moscova este inaugurat Teatrul Balşoi, în prezent unul dintre cele mai însemnate teatre de operă ale lumii, devenit faimos şi datorită spectacolelor de balet

Calendarul personalităţilor – 1838: Max Bruch, compozitor german; – 1822: Heinrich Schliemann, arheolog amator german, a descoperit locaţia Troiei antice

Duminică, 4 ianuarie 2026

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 5, versetul 44

„Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?“

Sfânta Evanghelie după Marcu      Capitolul 9, versetul 24

„Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.“

Joi, 1 ianuarie 2026

Ghicitoarea zilei

A începe noul an cu ambiții reînnoite este una dintre cele mai populare tradiții. Am putea alege orice zi a anului pentru a schimba una sau alta din propria viață. Totuși, începutul anului servește drept un moment tradițional pentru rezoluții bune

Reguli noi pentru ingineria genetică au fost convenite pentru Uniunea Europeană de către negociatorii din Parlamentul UE și din statele membre. Anumite produse alimentare nu vor mai trebui etichetate corespunzător datorită introducerii unei noi linii de demarcație pentru diferitele metode de inginerie genetică. Instrumentul de editare genetică „CRISPR/Cas” le permite experților să modifice cu precizie informații individuale din genomul plantelor. Din acest motiv, tehnicile simple de editare genetică vor fi tratate în viitor în același mod ca modificările convenționale obținute prin reproducere selectivă

Jocurile pe calculator au devenit foarte importante pentru războiul modern. Cu asistența lor sunt testate tehnologii noi și strategii militare, armatele recrutează personal militar prin intermediul lor. Armatele și industria de armament se bazează în mod deliberat pe cooperarea cu dezvoltatorii de jocuri militare și le furnizează resurse. Cercetările privind efectele psihologice ale jocurilor de război au dat rezultate diferențiate. Pe de o parte, există numeroase studii care demonstrează efectele pe termen scurt ale conținutului violent din jocurile pe calculator. Cu toate acestea, studiile pe termen lung nu pot demonstra un efect clar al conținutului violent din jocurile pe calculator asupra atitudinilor și comportamentului adulților sănătoși. Specialiștii în media spun că situația este diferită pentru adolescenți și copii

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „În toiul ambițiilor“

Istoria azi – 2007: România și Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene

Calendarul personalităţilor – 1938: Frank Langella, actor nord-american; – 1919: J. D. Salinger, scriitor nord-american