Duminică, 21 august 2022

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 17

Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.

Psalmul 67   Versetul 21

Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii.

Duminică, 14 august 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 15

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 11, versetul 40

Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?

Joi, 4 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Vara culturală transilvăneană 2022 la Mediaș: Comunitatea Bisericii Evanghelice C.A. Sfânta Margareta din Mediaș a sărbătorit pe 31 iulie 2022 serbarea comunității cu o slujbă religioasă, muzică și voie bună reportaj

Din nou împreună: Alfred Gökeler, presedintele “Asociației sașilor medieșeni din Germania”, relatează despre programul “Vara culturală transilvaneană 2022”, despre implicarea comunității săsești în organizarea evenimentelor în Mediaș și împrejurimi interviu

Cimitirele noastre: ieri, astăzi și mâine: Viitorul cimitirelor săsești din Ardeal este incert, de aceea are loc pe 4 august 2022 la Richiș, jud. Sibiu, o rundă de discuții cu membrii mai multor comunități săsești despre modalitatea de conservare a cimitirelor

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Sacul de sare“

Istoria azi – 1704: Gibraltarul, teritoriu aflat în sudul Spaniei, este ocupat de o flotă britanică, în contextul Războiului Succesiuni Spaniole (1701-1714). Tratatul de la Utrecht de la 1713 avea să atribuie formal Gibraltarul britanicilor. În 1830, Gibraltarul a devenit Colonie Regală britanică. În prezent, Gibraltarul face parte din teritoriile britanice de peste mări. Spania nu a încetat să revendice Gibraltarul

„Calendarul personalităţilor“ – 1961: Barrack Obama, jurist și politician nord-american, cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – 1909: Otto Steiger, scriitor elvețian – 1883: René Schickele, scriitor alsacian – 1859: Knut Hamsun, scriitor norvegian, laureat în 1920 al premiului Nobel pentru Literatură

Duminică, 31 iulie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 5, versetul 15

Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi

Sfânta Evanghelie după Luca  Capitolul 15, versetul 6

Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută

Duminică, 24 iulie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Isaia   Capitolul 40, versetul 31

Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.

Psalmul 49   Versetele 15, 16

Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi

Luni, 11 iulie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Asociația Gutenberg este singura organizație studențească pentru vorbitori de limba germană din România. Fondată în 2009 a organizat nenumărate proiecte care promovează dezvoltarea personală, comunitară și nu în ultimul rând sprijină tinerii care doresc să învețe limba germană. Annamaria Lăzărescu, reprezentanta Asociației Gutenberg despre proiectele în desfășurare. Interviu realizat de Imola Macavei, secția emisiunilor în limba germană, Radio România Tg. Mureș

A XXVI-a ediție a Festivalului international de interpretare pianistică și compoziție ”Carl Filtsch” de la Sibiu va avea loc anul acesta între 14-20 iulie. Juriul este format din muzicieni din România, Germania și Austria

Crește numărul oamenilor cu alergii provocate de alimente specifice. Alergia alimentară duce la o reacție de apărare imunologică a organismului, spre deosebire de intoleranța alimentară, unde sistemul imunitar nu este implicat în reacțiile corpului uman

Frenezia cotidianului este periculoasă. La suprasolicitare, oamenii foarte ocupați nu au timp de comportament responsabil pentru mediu și empatie. În lumea muncii nu există considerația potrivită pentru resursa timpului. Percepția umană a timpului nu se orientează după ceas, ci după ritmurile naturii. Lumea muncii este dominată de timpul mecanic. Există însă timpul biologic, un ritm asemeni fluxului și refluxului mărilor și oceanelor, alternanței zilei și nopții, succesiunii anotimpurilor, cu creșterea limitată și regresul ecosistemelor, tensiune și relaxare. Oamenii sunt ființe biologice, nu mașini. Sunt marcați de ritmuri lente care facilitează regenerarea, creativitatea și responsabilitatea. În prezent, lumea muncii este însă caracterizată de un ritm alert, criza de timp și frenezia sunt autodistructive. Gospodărirea premiselor naturii din jurul și interiorul nostru presupune o abordare mai bună a elementului de legătură dintre cele două, timpul

Istoria azi” – 1979: prima stație spațială a Americii, Skylab, este distrusă la reintrarea în atmosfera Pământului deasupra Oceanului Indian – 1921: Mongolia îşi proclamă cu sprijin militar ţarist pentru a doua oară independenţa faţă de ţara de ocupaţie China, după proclamarea de la 1911. În urma colaborării cu trupele sovietice, Mongolia avea să adopte la 25 nov. 1924 o constituţie elaborată după modelul constituţiei Uniunii Sovietice, devenind astfel al doilea stat comunist din lume – 1714: Dimitrie Cantemir este ales membru de onoare al Academiei din Berlin

Calendarul personalităţilor – 1959: Suzanne Vega, muziciană şi solistă nord-americană – 1920: Yul Brynner, actor nord-american de origine rusă – 1912: Sergiu Celibidache, dirijor român – 1888: Carl Schmitt, filozof german – 1767: John Quincy Adams, politician american, al 6-lea președinte al SUA – 1657: Frederic I al Prusiei, primul rege al Prusiei (1701–1713), născut Frederic al III-lea, prinţ elector de Brandenburg, duce de Prusia