Joi, 11 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Comunitatea săsească din Reghin a marcat duminică, 7 mai, o nouă ediție a tradiționalei sărbători de mai intitulată Maifest, eveniment organizat de Forumul German din Reghin. Sărbătoarea a debutat la Biserica Evanghelică din Reghin cu o slujbă religioasă urmată apoi de parada portului popular pe acordurile Fanfarei Municipiului Reghin, dupa cum relatează preotul Bisericii Evanghelice C.A. din Reghin, Johann Zey. Interviu realizat de Imola Munteanu, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

În mai multe localități din județul Sibiu a debutat prima ediție a proiectului educațional „Open Air Classics”, organizat de Asociația Florescu-Fernandez & Friends din Sibiu

Șapte muzee din Sibiu participă la Noaptea Muzeelor 2023, de sâmbătă, 13 mai: Muzeul Atelier Tipografie Sibiu (deschis între orele 18-22); Muzeul ASTRA Sibiu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (18-01); Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România (10-21:30); Muzeul Cinegetic August von Spiess (18-23:30); Muzeul de Artă Contemporană (18-23:30); Sala cu frescă din Piața Mică, nr. 22 (18-23:30) și Sinagoga Sibiu (18-23:30). Ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Povestea inelului“

Istoria azi – 1997: Campionul mondial la şah, Garri Kasparov, pierde la New York un meci de şase partide împotriva supercomputerului „Deep Blue”. Kasparov a acuzat mai multe nereguli în desfăşurarea meciului. Nu a existat o investigaţie riguroasă a cazului – 1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia – 1950: premiera absolută la Paris a piesei de teatru „Cântăreaţa cheală”, de Eugen Ionescu – 1867: A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independența și neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg

Calendarul personalităţilor – 1907: Rose Ausländer, poetă ucraineană de limbă germană – 1904: Salvador Dalí, pictor suprarealist spaniol – 1720: Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, supranumit „Baronul mincinos“, nobil german devenit celebru prin publicarea aventurilor sale imaginare

Miercuri, 10 mai 2023

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Astăzi se comemorează 90 de ani de la arderea cărților de către naziști; la scurt timp după preluarea puterii, naziștii germani au ars la 10 martie 1933 în Piața Operiei din Berlin toate cărțile care propagau idei comuniste și care după părerea lor nu corespundeau cu spiritul german

Oferta educațională a liceelor cu predare în limba germană pentru anul școlar 2023-2024 în județul Brașov           

Școala nr. 1 din Vișeu de Sus, județul Maramureș, se va numi din toamnă Școala profesională româno-germană. În aceste zile are loc aici prima etapă a înscrierii în clasa pregatitoare, anul școlar 2023- 2024, pentru o clasă cu predare în limba română (22 de locuri) și o clasă cu predare în limba germană ca limbă maternă (15 locuri)               

O conferință internațională dedicată limbii, literaturii și culturii germane în Europa răsăriteană va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara (18-20 mai). Catedra de germanistică a universității este co-organizatoare a conferinței             

Disponibilitatea forței de muncă, predictibilitatea politicii fiscale, evoluțuia salarizării și starea infrastructurii din România se numără printre principalele puncte de interes ale potențialilor investitori germani în țara noatră, pe care aceștia le adresează Camerei de comerț și industrie româno-germane      

Subiecte de actualitate în atenția deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Germania continuă să sprijine financiar proiectul privind susținerea cadrelor didactice în instituțiile de învățământ de stat din România, pentru promovarea limbii germane la nivel de limbă maternă și reducerea deficitului de cadre didactice calificate – Participarea la prima parte a lucrărilor celei de-a IV-a Reuniuni a Grupului de Lucru pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești, organizată la București (2-4 mai) de Guvernul României cu sprijinul Comisiei Europene. Deputatul FDGR a participat ca invitat al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (F.C.E.R.) și a deputatului FCER în Parlamentul României, Silviu Vexler, președintele Comitetului director al FCER – Considerații asupra semnificațiilor Zilei Europei din 9 mai. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană              

Actualitatea sibiană: Expoziție la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, „Casa Altemberger”: „Istoria stilourilor românești. Colecția Petre Crăciun”. Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 iunie – Astăzi începe la Sibiu ESTE FILM Festival (10-14 mai). Festivalul oferă în mai multe locații din oraș vizionări de filme europene și producții românești prezentate în premieră națională sau locală, concerte și o expoziție foto – Atelierul de creație „Flinke Finger” de la Teatrul Gong invită la o ediție susținută în limba germană, dedicată confecționării Brățărilor prieteniei. Sunt invitați copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani (joi, 10 mai, Sala Studio, ora 18) – Expoziția „Cu cochilia în spinare prin Munții Carpați” poate fi vizitată începând de vineri, 12 mai, la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția este deschisă în perioada mai-august – Șapte muzee din Sibiu participă la Noaptea Muzeelor 2023, de sâmbătă, 13 mai: Muzeul Atelier Tipografie Sibiu (deschis între 18-22); Muzeul ASTRA Sibiu. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (18-01); Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. (10-21:30); Muzeul Cinegetic August von Spiess (18-23:30); Muzeul de Artă Contemporană (18-23:30); Sala cu frescă din Piața Mică, nr. 22 (18-23:30) și Sinagoga Sibiu (18-23:30). Ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator – Primăria Sibiu a deschis trei locuri de joacă pentru câini, situate pe strada Maramureșului, pe Aleea Șelimbăr și pe strada Oașa, cu suprafețe cuprinse între 250 și 300 mp fiecare   

Istoria azi – 1866: Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la Bucureşti şi devine Carol I, Domnitorul României. La 14 martie 1881 va fi proclamat Regele României – 1877: Senatul României proclamă independenţa faţă de Imperiul Otoman; în România anilor 1866-1916 şi 1918-1947, în data de 10 mai era sărbătorită „Ziua Regelui“ sau „Ziua Regalităţi“ – 1906: la Sankt Petersburg (Rusia), Ţarul Nicolae al II-lea inaugurează Duma Imperială, primul parlament rus, for al reprezentării politice ales direct de popor           

Calendarul personalităţilor – 1903: Hans Jonas, filozof german – 1899: Fred Astaire, actor şi dansator nord-american – 1886: Karl Barth, teolog protestant elveţian – 1878: Gustav Stresemann, politician şi om de stat german; în anul 1926 a fost, împreună cu politicianul şi omul de de stat francez Aristide Briand, laureat al Premiului Nobel pentru Pace – 1760: Johann Peter Hebel, poet german         

Luni, 8 mai 2023

Știri       

Ghicitoarea zilei             

Prinț și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porți (1683-1716) este cea mai nouă expoziție a Muzeului Național al Banatului  

World Press Photo 2023 – cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, este expusă în luna mai în centrul Sibiului               

Regele Charles al III-lea a fost încoronat ca monarh al naţiunii pe 6 mai 2023        

Traducerea în limba română a volumului „Deportarea germanilor din Banat în Uniunea Sovietică. O prezentare a perspectivei copiilor lor prin relatări (re)povestite” va fi lansat astăzi la Academia Română – filiala Timișoara (ora 15.30). Antologia cuprinde 126 de mărturii din rândul copiilor și nepoților celor deportați. Evenimentul la care participă și cadre didactice universitare din Cluj-Napoca, Fürth (Germania) și Timișora este prezentat de istoricul dr. Adrian Magina de la Muzeul banatului Montan          

Conferință la Casa Schiller din București: „Semnificația statuilor de daci pe Arcul lui Constantin cel Mare și Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă”, prezentată de istoricul și arheologul dr. Leonard Velcescu, profesor la Universitatea din Pitești. Conferința are ca obiectiv general informarea publicului larg despre următoarele teme: „Semnificația statuilor de daci pe Arcul lui Constantin cel Mare – impactul trupelor auxiliare de daci asupra creștinismului“ și „Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă – impactul traco-geto-dacilor asupra Romei și Imperiului roman“ (Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, marți, 9 mai, ora 18). Înregistrarea video a conferinței va putea fi vizionată începând din 14 mai 2023 pe site-ul și pagina de facebook a instituției                

Organizată conform tradiției de Rusaliile ritului creștin protestant, Ziua sașilor 2023 va avea loc în perioada 26-29 mai la Dinkelsbühl, Germania, anunță organizatorul, Asociația sașilor emigrați în Germania. La parada portului popular prin centrul medieval al orașului vor participa 100 de grupuri cu peste 2000 de membri. Ediția cu nr. 73 de la Dinkelsbühl a Zilei sașilor are un amplu program cultural cu expoziții, prelegeri și prezentări de carte și comemorează 40 de ani de la înființarea Federației mondiale a sașilor           

Istoria azi – 1984: URSS și alte 13 ţări ale fostului bloc comunist, cu excepția României, Chinei și Iugoslaviei, își anunță intenția de a boicota Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, SUA (28 iulie-12 august), ca răspuns la boicotarea de către SUA și alte state occidentale a Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova din anul 1980 – 1979: prima escaladare fără rezerve de oxigen a Vârfului Everest, cel mai înalt punct de pe Pământ (8848m), de către alpiniştii Reinhold Messner şi Peter Habeler               

Calendarul personalităţilor – 1937: Thomas Pynchon, scriitor american – 1912: Gertrud Fussenegger, scritoare austriacă – 1906: Roberto Rossellini, regizor italian de film și televiziune, unul dintre cele mai importanți regizori ai filmului neorealist italian – 1884: Harry S. Truman, politician american, al 33-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1945-1953) – 1828: Henri Dunant, filantrop elveţian, fondatorul organizaţiei Crucea Roşie Internaţională, a fost în 1901 alături de Frédéric Passy primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace   

Sâmbătă, 6 mai 2023

Știri

„Prinţ şi sultan“ la Timişoara. Muzeul National al Banatului, în colaborare cu Badisches Landesmuseum Karlsruhe, Germania, prezintă expoziţia „Prinţ şi sultan. Decenii de război şi fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porţi (1683-1716)“. O parte din obiectele unice ale colecţiei din Germania (arme, veşminte, piese de harnaşament din perioada otomană) vor fi expuse la Timişoara până pe 30 august 2023 

Încoronarea regelui Charles al III-lea: între tradiţie şi modernitate

Istoria azi – 1791: Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu – 1949: ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann – 2001: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee. Evenimentul a avut loc în timpul unei călătorii în Siria

Calendarul personalităţilor – 1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac – 1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană  – 1915: Orson Welles, regizor, scenarist și actor american

Vineri, 5 mai 2023

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Constituția României din 1923, un reper al constituționalismului românesc. Conferința „Constituția României Mari – perspective după un secol de la adoptare“ are loc astăzi la Casa Schiller din București (ora 18). Prezintă consilierii CNSAS dr. Florian Banu și dr. Iuliu Crăcană. Evenimentul se va desfăşura în limba română. Conferința va putea fi vizionată și online pe site-ul instituției   

Primul eveniment Slow Food în Geoparcul U N E S C O Tinutul Buzaului, în acest weekend: iubitorii de artizanat și mâncăruri tradiționale sunt așteptați în acest weekend în comuna Berca, jud. Buzău,să descopere Comunitatea Slow Food Buzău și producătorii de alimente artizanale, oferta turistică a județului și meșteșugari din județele învecinate    

Zilele Literaturii Germane au debutat la Reşiţa: Cea de-a 33-a ediție a Zilelor Literaturii Germane, o manifestare amplă, cea mai importantă de acest gen din România, care este organizată de către etnia germană, este o manifestare care reunește și de data aceasta invitați din mai multe țări europene, conform organizatorului principal al evenimentului, Erwin Josef Ţigla – preşedintele Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa

Departamentul pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României a lansat programul de finanțare nerambursabilă a proiectelor pentru anul 2023. Finanțarea proiectelor selectate se va face cu fonduri publice destinate activităților obștești de interes general. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 14 iunie 2023, pentru proiecte a căror perioadă de desfăşurare începe după data de 24 iulie 2023  

Interesul schimbător pentru limba germană la studenții Universității Sapientia din Târgu Mureș a devenit evident mai ales în ultimii trei ani, apreciază lector univ. Dr. Alois-Richard Kommer de la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste. Departamentul de Lingvistică Aplicată al universității oferă cursuri de limba germană și civilizație germană             interviu

Departamentul pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României a lansat programul de finanțare nerambursabilă a proiectelor pentru anul 2023. Finanțarea proiectelor selectate se va face cu fonduri publice destinate activităților obștești de interes general. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 14 iunie 2023, pentru proiecte a căror perioadă de desfăşurare începe după data de 24 iulie 2023  

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriella Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană             

Istoria azi – 5 mai, Ziua Europei, pentru comemorarea înfiinţării în 1949 a Consiliului Europei. Organizația internațională, interguvernamentală și regională cu sediul la Strasbourg este independentă de Uniunea Europeană. Consiliul Europei este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene – 1981: prima centrală solară din Europa începe livrarea de energie electrică în reţeaua locală din Adrano (insula Sicilia, Italia)            

Calendarul personalităţilor – 1846: Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1905) – 1818: Karl Marx, filozof şi sociolog german – 1813: Søren Kierkegaard, filozof danez     

Joi, 4 mai 2023

Știri       

Ghicitoarea zilei             

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Măsuri de altădată și actuale“       

Libertatea religioasă ca motiv al migrației. Personalități ale Transilvaniei secolelor XVI-XX – expoziția, concepută de arh. Heidrun König, va fi vernisată la Centrul de dialog și cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România vineri, 5 mai, ora 18      

Până duminică, 7 mai, la Timișoara se desfășoară Festivalul Ecumenic de Tineret. Amplul program de conferințe pe teme teologice și concerte se înscrie în proiectul ”Timișoara 2023. Capitală Culturală Europeană”       

Program de filme oferit de Institutul Goethe București și Random Space între 7-10 mai. Peliculele selectate abordează teme precum lupta pentru democrație și justiție, protecția mediului, dar și lupta pentru individualitate și autorealizare                     

Biblioteca Verde – a trăi sustenabil:  Institutul Goethe București dorește să pornească la drum cu prietenii institutului spre un mediu mai bun, pentru a încerca noi comportamente și a contribui la schimbarea tendințelor               

Ritual regal: cum va decurge ceremonia de încoronare a regelui Carol al III-lea, întrebari și răspunsuri     

Istoria azi –  1675: Regele Charles al II-lea al Angliei ordonă construirea Observatorului Regal din Greenwich  – 1904: începe construcția Canalului Panama – 1965: a fost fondat Teatrul „Ion Creangă“ din București  

Calendarul personalităţilor – 1929: Audrey Hepburn, actriță anglo-olandeză– 1938: Amos Oz, scriitor israelian   

Miercuri, 3 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

O solicitare de sprijin acordat părinților defavorizați social ai copiilor înscriși la grădinița cu predare în limba germană din Căpleni (jud. Satu Mare) a fost adresată de președintele Forumului local, Stefan Hauler, cu ocazia Adunării reprezentanților Forumului regional Transilvania de Nord

Tematica „Copilărie și tinerețe“ oferă subiecte de discuții la un eveniment de formare profesională adresat cadrelor didactice. Patru tineri adulți vor vorbi despre copilăria și tinerețea propie și vor purta discuții cu participanții (Sibiu, sediul FDGR, joi, 4 mai)

FDGR Sibiu în calitate de organizator al evenimentului anual „Sărbătoarea lui mai“ a lansat un apel pentru completarea fondului documentar fotografic privitor la istoria acestei manifestări etno-culturale: se caută fotografii ale edițiilor din anii 1991-2015. Sâmbătă, 6 mai, va avea loc ediția cu numărul 30 al „Maifest“, cu evenimente în centrul istoric al orașului și în Dumbrava Sibiului

Odată cu luna mai începe seria manifestărilor etno-culturale organizate de comunitățile etnicilor germani din Banat. La multe dintre ele va participa deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Adrian Ardelean de la Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Actualitatea sibiană: Mâine are loc vernisajul expoziției „Istoria stilourilor românești. Colecția Petre Crăciun”, la Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu (joi, 4 mai, ora 13). Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 iunie – Viața în Germania, subiect de discuții pentru elevi în perspectiva dobândirii diplomelor de limbă germană în anul 2024 (joi, 4 mai, sediul FDGR, Sala Oglinzi, orele 17-19). Eveniment co-organizat de Agenția centrală pentru școlile germane din străinătate (Zentralstelle für das Auslandsschulwesen, ZfA) și Forumul de centru Sibiu al FDGR – Atelierul de creație „Flinke Finger” de la Teatrul Gong invită la o ediție susținută în limba germană, dedicată confecționării brățărilor prieteniei. Atelierul dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani este coordonat de Sandi Rusu-Costea (joi, 4 mai, Sala Studio, ora 18) – Invitație la un spectacol non-verbal: „Ora în care nu știam nimic unii de alții” de Peter Handke la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, un spectacol de Leta Popescu și Bogdan Spătaru (Sala Mare, avanpremiera: joi, 4 mai, ora 19; premiera: vineri, 5 mai, ora 19) – „Libertatea religioasă ca motiv al migrației. Personalități ale Transilvaniei secolelor XVI–XX“, expoziție concepută de arh. Heidrun König, va fi vernisată la Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România (vineri, 5 mai, ora 18). Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 octombrie – Spectacole de teatru și concerte anunțate pentru următoarele zile la Sibiu

Istoria azi –  1979: Margaret Thatcher devine prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii – 1975: Nadia Comăneci devine campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă – 1958: apare romanul „Mic dejun la Tiffany“ al scriitorului nord-american Truman Capote – 1937: Romanul „Pe aripile vântului“ al scriitoarei Margaret Mitchell câştigă premiul Pulitzer – 1891: Regele Carol I îi comunică Preşedintelui Consiliului de Miniştrii planurile concrete de a ridica la Bucureşti pe cheltuială proprie „un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toată facultăţile din ţară”. La 27 iunie, aşezământul a fost decretat ca instituţie de stat subordonată Ministerului învăţământului public, cu numele „Fundaţiunea Universitară Carol I”, cunoscută în prezent drept „Biblioteca Universitară” – 1494: Cristofor Columb descoperă Jamaica

Calendarul personalităţilor – 1761: August von Kotzebue, dramaturg german – 1469: Niccolò Machiavelli, scriitor şi om de stat italian

Sâmbătă, 29 aprilie 2023

Știri       

Funkmagazin – emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din România și Ungaria. Din sumar: În 22 aprilie 2023 a avut loc la Timișoara loc Sfânta Liturghie solemnă pontificală, în cadrul căreia a fost consacrată Catedrala Romano-Catolică din Timișoara, cunoscută și ca Domul din Piața Unirii – Premieră documentară în Schillerhaus din București: Viața și opera lui Hans Otto Roth – Pregătire germano-maghiară la colegiul de inginerie mecanică și tehnică IT din Debrecen, Ungaria – Concert Trio Farfarello la Satu Mare: interviu cu solistul Mani Neumann 

Istoria azi –  1925: are loc la Paris expoziţia de artă decorativă modernă care lansează curentul Art Déco                

Calendarul personalităţilor –    1885: Egon Erwin Kisch, scriitor şi publicist de limbă germană        

Miercuri, 26 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Măsurile de reducere a cheltuielilor anunţate de Guvern şi efectele posibile asupra populaţiei, dar şi lansarea la Timişoara a  cărţii „Temeswar. Timişoara. O scurtă istorie a oraşului“, în prezenţa autorilor Konrad Gündisch şi Tobias Weger (joi, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte), sînt comentate de Deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ

Actualitatea sibiană: Festivalul-Concurs  al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” la Sibiu, în zilele de 26 și 27 aprilie 2023. A VI-a ediție a festivalului este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu și include două spectacole de anvergură, programate la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu // Calendarul evenimentelor la Teatrul GONG din Sibiu: Spectacolul în lb. germană  „Kunterbunt” , Teatrul GONG, Sala Etaj, , 27 aprilie, ora 18.00, după Markus Pfister în regia lui Ana Crăciun-Lambru – „Atelier pentru miniArtiști –  Pictură pe sticlă“, un proiect coordonat de Alexandra Stoica, sâmbătă, 29 aprilie, orele 10:00 și 12:00 – Spectacolul în lb. germană HERMANN VISEAZĂ, spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani, pe 29 şi 30 aprilie, orele 11.00 şi 18.00 // Concert Oigăn: „Singur Printre Loopi“, la IMPERIUM Pub, 27 aprilie 2023, de la ora 20.00 // Stand Up Comedy, Teo, Vio și Costel – Undeva la Mijloc, vineri 28 aprilie 2023, ora 19.00 la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu // Festivalul „Flori pe Scări. Festivalul comunităţii Oraşului de Jos“ în Piata Aurarilor din Sibiu, 29 aprilie – 1 mai // Spectacolul SUNT O BABĂ COMUNISTĂ după Dan Lungu, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu, 29 aprilie, ora 17.00 // Spectacolul “Cum se face” la Sala Thalia Sibiu (29 aprilie, ora 18.00) // Trupa clujeană Truda în concert la Sibiu, pe 29 şi 30 aprilie, între orele 21:00 – 00:00, la Rock&Bike în cadrul turneului „Vaccin Antiprostie Tour“ şi pentru o porție serioasă de metal românesc // Recital de pian Monica Florescu la Sala Oglinzilor de la sediul FDGR, duminică, 30 aprilie, ora 17.00

Brașovul are un laborator mobil de măsurare a poluării. Agenția de Mediu caută soluții pentru gararea autovehicului cu „gabarit depășit”

Forumul Democtatic al Germanilor din județul Bacău a organizat pe 22 aprilie 2023 întâlnirea anuală a membrilor și simpatizanților

În Biserica fortificată din Agnita (jud. Sibiu) se va inaugura un muzeu, sâmbătă, 29 aprilie, ora 14.00. Istoricul de artă german, cu rădăcini sibiene, doamna Ruth Fabritius, împreună cu Helga Lutsch, din partea Asociaţiei agniţenilor din Germania – HOG Agnetheln – vor prezenta muzeul, iar arheologul prof. dr. Ioan-Marian Ţiplic de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu se va referi la piesele găsite în urma săpăturilor arheologice din jurul bisericii din Agnita şi vor fi expuse în muzeu.

Istoria azi – 1945: a fost adoptată Carta Națiunilor Unite (a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945); 1986: s-a produs accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, aflată la 200 km de Kiev

Calendarul personalităţilor – 1798: Eugène Delacroix, pictor francez; 1889: Ludwig Wittgenstein, filosof englez de origine austriacă

Sâmbătă, 22 aprilie 2023

Știri

Despre rigorile școlii din perioada interbelică vorbește fostul președinte al Forumului Democratic al Germanilor din Mediaș, Hugo Schneider

În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător

Țările din UE în care se trăiește cel mai mult și sănătos: Longevitatea a fost într-o creștere continuă în UE, iar din anii ’60 ai secolului trecut speranța de viață a câștigat, în medie, peste doi ani la fiecare deceniu

Istoria azi – 1906: la Atena încep Jocurile Intercalate, organizate cu scopul de a aniversa zece ani de la Jocurile Olimpice de vară din 1896, prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne – 1418: se încheie Conciliul bisericii catolice de la Konstanz, oraş imperial german. Conciliul a avut scopul declarat de a încheia Schisma apuseană (1378-1417) din cadrul Bisericii Romano-Catolice, prin clarificarea problemei succesiunii papale. Decretul „Haec Sancta“ din 6 aprilie 1415 a acordat prioritate autorităţii Concililor faţă de autoritatea papală, Conciliile au fost împuternicite să dirijeze papalitatea şi Curia Romană   

Calendarul personalităţilor – 1937: Jack Nicholson, actor nord-american – 1904: Julius Robert Oppenheimer, fizician nord-american – 1870: Vladimir Ilici Lenin, revoluţionar rus şi politician sovietic, a fost primul premier al Uniunii Sovietice – 1724: Immanuel Kant, filozof german – 1451: Isabela I a Castiliei. Împreună cu soţul ei, regele Ferdinand al II-lea de Aragon, Regina Castiliei şi Leonului a pus bazele unificării Spaniei. Prin sprijinul acordat navigatorului Cristofor Columb, a contribuit la devenirea imperiului colonial al Spaniei. Isabela I a Castiliei este cunoscută în istorie şi sub numele de Isabela Catolica