Luni, 8 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Instituții aparținând minorității germane din România se prezintă astăzi la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. Între orele 10 și 18 sunt organizate mai multe evenimente – un workshop și o rundă de discuții. Vor fi prezentate de asemenea ofertele de practică și voluntariat pentru cei interesați

Un concert de muzică baroc cu instrumente istorice va avea loc astăzi, de la ora 18, la Bistrița. Concertează ansamblul Flauto Dolce (Zoltán Majó, Mária Szabó, Noémi Miklós, Mihaela Maxim) și Max Braisch. Organizator este Forumul Democrat al Germanilor din Cluj

China continuă manevrele militare din proximitatea Taiwanului. Taiwanul a anunțat pentru mâine execiții de tragere pentru forțele sale armate

Centralele nucleare ca sursă de energie sunt în funcțiune în 13 dintre cele 27 de state membre ale UE. Statele membre pot hotărâ fiecare în parte ce compoziție energetică folosesc până la realizarea obiectivelor climatice preconizate pentru anul 2050. Pe teritoriul UE, 25 la sută din energia electrică este produsă în centrale nucleare

Combaterea dăunătorilor din spațiul casnic în sezonul estival. Exemple curente de dăunători sunt musculița de oțet (Drosophila melanogaster), peștișorul de argint (Lepisma saccharina), țânțarul, viespea și molia. Există alternative naturale pentru substanțele chimice?

Teoria comunicării: cum să avem o reacție optimă la agresiuni verbale

Istoria azi – 1884: inventatorii nord-americani George Eastman şi William Walker patentează primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de „roll film“

Calendarul personalităţilor – 1937: Dustin Hoffman, actor nord-american – 1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic, laureat în 1933 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu fizicianul asutriac Erwin Schrödinger – 1883: Emiliano Zapata, revoluţionar mexican, erou naţional al Mexicului – 1732: Johann Christoph Adelung, lingvist şi filozof german

Duminică, 7 august 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Deuteronomul – A cincea carte a lui Moise   Capitolul 8, versetul 18

Ci ca să-ţi aduci aminte de Domnul Dumnezeul tău, că El îţi dă putere

Sfânta Evanghelie după Matei  Capitolul 6, versetele 25, 32

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi (…); ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

Joi, 4 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Vara culturală transilvăneană 2022 la Mediaș: Comunitatea Bisericii Evanghelice C.A. Sfânta Margareta din Mediaș a sărbătorit pe 31 iulie 2022 serbarea comunității cu o slujbă religioasă, muzică și voie bună reportaj

Din nou împreună: Alfred Gökeler, presedintele “Asociației sașilor medieșeni din Germania”, relatează despre programul “Vara culturală transilvaneană 2022”, despre implicarea comunității săsești în organizarea evenimentelor în Mediaș și împrejurimi interviu

Cimitirele noastre: ieri, astăzi și mâine: Viitorul cimitirelor săsești din Ardeal este incert, de aceea are loc pe 4 august 2022 la Richiș, jud. Sibiu, o rundă de discuții cu membrii mai multor comunități săsești despre modalitatea de conservare a cimitirelor

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Sacul de sare“

Istoria azi – 1704: Gibraltarul, teritoriu aflat în sudul Spaniei, este ocupat de o flotă britanică, în contextul Războiului Succesiuni Spaniole (1701-1714). Tratatul de la Utrecht de la 1713 avea să atribuie formal Gibraltarul britanicilor. În 1830, Gibraltarul a devenit Colonie Regală britanică. În prezent, Gibraltarul face parte din teritoriile britanice de peste mări. Spania nu a încetat să revendice Gibraltarul

„Calendarul personalităţilor“ – 1961: Barrack Obama, jurist și politician nord-american, cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – 1909: Otto Steiger, scriitor elvețian – 1883: René Schickele, scriitor alsacian – 1859: Knut Hamsun, scriitor norvegian, laureat în 1920 al premiului Nobel pentru Literatură

Marți, 2 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Lucrul manual ne unește: Cercul de lucru manual al femeilor din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din Brașov reia de astăzi întâlnirile săptămânale de lucru manual, care vor avea loc în  fiecare marți la sediul Forumului din Brașov, conform coordonatoarei cercului, doamna Ani Voinea interviu

În cadrul seriei de manifestări ”Vară culturală transilvană” (23 iulie-15 august), la Sibiu au loc atăzi: o prezentare a altarului istoric din biserica evanghelică Sf. Ioan (Johanniskirche), de către Heidrun König, istoric de artă, și un concert al corului CoroPiccolo din Karlsruhe (Germania), dirijor Christian-Markus Raiser, începând cu ora 20, la Biserica Evanghelică din Piața Huet

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Timpul relaxării“

Nu există câştigători într-un război nuclear, un asemenea război nu trebuie pornit niciodată, afirmă preşedintele rus Vladimir Putin în mesajul său către participanţii din New York la cea de-a zecea conferință de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT) din 1968. Obiectivul tratatului semnat în prezent de 191 de state este limitarea răspândirii armamentului nuclear

„Istoria azi“ – 1945: Acordul de la Potsdam, acord asupra politicii de ocupație și reconstucție a Germaniei și a altor națiuni după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, a fost adoptat de principalele puteri victorioase: SUA, URSS și Regatul Unit

„Calendarul personalităţilor“ – 1942: Isabel Allende, scriitoare şi jurnalistă chiliană – 1932: Peter O’Toole, actor irlandez – 1820: John Tyndall, fizician irlandez – 1788: Leopold Gmelin, chimist și medic german

Duminică, 31 iulie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 5, versetul 15

Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi

Sfânta Evanghelie după Luca  Capitolul 15, versetul 6

Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută

Duminică, 24 iulie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Isaia   Capitolul 40, versetul 31

Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.

Psalmul 49   Versetele 15, 16

Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi

Joi, 21 iulie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Sfârșit de turneu muzical în Transilvania pentru Corul Nou de Cameră din Zürich, Neuer Zürcher Kammerchor, la Biserica Neagră din Brașov, astăzi, 21 iulie, începând cu ora 18

”Împreună clădim viitorul”, a fost deviza întâlnirii șvabilor sătmăreni, care a avut loc la Ummendorf (Germania), cu invitați din Austria și România. S-au comemorat și 75 de ani de la înființarea în Germania a Asociației Șvabilor Sătmăreni

50 de ani de la introducerea biletelor de tren Interrail ce permit călătorii în toată Europa, în zece mii de destinați din 33 de țări europene, inclusiv în Turcia și pe feiboturile dintre Grecia și Italia. Oferta Interrail a fost inițial destinată tinerilor dar este accesibilă tuturor categoriilor de vârstă iar copiii cu vârsta de până la 11 ani călătoresc gratuit. Pentru bilete există perioade de valabilitate variabile, de la trei zile la trei luni, cu opțiuni de întrerupere temporară a călătoriei. Prețurile variază în funcție de durata și numărul zilelor de călătorie propriu-zise sau opțiunea pentru clasa I. Cel mai avantajos bilet Interrail Global pornește de la prețul de 185 euro

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi astăzi: „În centrul furtunii”

Istoria azi – 1969: astronautul nord-american Neil Armstrong este primul om care păşeşte pe Lună – 1718: Pacea de la Passarowitz schimbă configuraţia teritorială în Europa Centrală şi Balcani în detrimentul Imperiului Otoman şi în favoarea Imperiului Habsburgic. Imperiul Otoman pierde în favoarea Casei de Habsburg: Banatul Timișoarei, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia. Veneția pierde posesiunile din peninsula Pelopones și din Creta, dar păstrează insulele Ioniene și Dalmația. Belgradul și Oltenia au fost obținute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739 prin Tratatul de la Belgrad

Calendarul personalităţilor – 1899: Ernest Hemingway, scriitor nord-american, laureat în 1954 al premiului Nobel pentru Literatură – 1893: Hans Fallada, scriitor german

Marți, 19 iulie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2022 – o reîntoarcere spectaculoasă la normalitate, este de părere Hunor Horváth, șeful Secției Germane a Teatrului Național de Stat “Radu Stanca” din Sibiu. Interviu realizat de Imola Macavei, Radio România Tg. Mureș, secția emisiunilor în limba germană

Apold Heritage Lab 2022: Asociația CasApold din Apold, jud. Mureș a dat startul școlii de vară „Apold Heritage Lab” pentru experți și potențiali specialiști în domeniul conservării monumentelor de la biserica fortificată din Apold; studenți români și germani din domeniul arhitecturii și conservării monumentelor vor munci împreună până pe 27 iulie 2022 sub îndrumarea fondatorului asociației, Sebastian Betghe

Centrul Cultural German Sibiu invită pe 20 și 21 iulie 2022 de la ora 11 la prima întâlnire din cadrul proiectului pentru copii „Vara plină de povești“. De această dată, Judith Kemmsies îi va încânta pe cei mici cu o poveste deosebită precum și cu diverse activități

Valuri de caniculă în cotidianul Europei. Mulți europeni nu sunt conștienți de pericolul pe care canicula îl reprezintă pentru sănătatea și viața lor. Stadiul pregătirii Europei pentru valurile de căldură extremă. Măsuri luate de autoritățile regiunilor din alte părți ale lumii, cu tradiție în expunerea la caniculă și potențialul soluțiilor din arhitectura tradițională locală

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Omonime: aceeași pălărie, altă Mărie“

Istoria azi – 1992: judecătorul italian Paolo Borsellino este ucis într-un atentat cu bombă, comis de mafia siciliană. Cu două luni înainte, predecesorul în funcţie al lui Borsellino, Giovanni Falcone, fusese şi el ucis într-un atentat. Crimele asupra celor doi judecători dedicaţi combaterii dure a crimei organizate au declanşat ample demonstraţii de stradă la Palermo. Ca o consecinţă a presiunii publice au fost dislocate la Sicilia unităţi ale armatei şi pregătite primele procese în masă împotriva mafiei – 1980: Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova (URSS) au fost inaugurate în absența delegațiilor de sportivi din SUA și alte 65 de țări, în urma apelului preşedintelui SUA, Jimmy Carter, de a protesta împotriva invaziei Afganistanului de către armata sovietică, începută la 24 decembrie 1979

Calendarul personalităților – 1898: Herbert Marcuse, filozof, sociolog și teoretician politic german – 1881: Friedrich Dessauer, biofizician și filosof german, considerat întemeitorul biologiei cuantice – 1834: Edgar Degas, pictor francez – 1819: Gottfried Keller, scriitor elvețian de limbă germană

Duminică, 17 iulie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 3, versetul 9

Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 6, versetul 37

Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară

Sâmbătă, 16 iulie 2022

Știri

Val de Covid și călătorii, o combinație posibilă în sezonul estival 2022. Ce-i de făcut dacă ne infectăm înainte de concediu sau în timpul lui? Este bine să ne cunoaștem drepturile și să avem o conduită preventivă chiar din timpul rezervărilor

23 la sută din apa potabilă se pierde în drum spre robinetele noastre: pierderile sunt cauzate de țevi vechi sau defecte, constată Federația Europeană a Asociațiilor naționale a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare (European Federation of National Associations of Water Services, EurEau). Procentajul pierderilor este doar unul estimat, deoarece serviiile de alimentare calculează cantitatea de apă trimisă prin instalații, însă nu pot ști cu exactitate cât ajunge la consumator. Apometrele defecte sau lipsă fac și ele estimările dificile. Uniunea Europeană a finanțat un proiect, prin care drone și avioane de mici dimensiuni identifică pierderile din țevi prin detectarea modificărilor de umiditate și temperatură a solului. Altă metodă pentru detectarea pierderilor implică variațiile nivelului de zgomot din țevi. Mai ales noaptea se instalează aparate dosebit de sensibile, ce pot percepe variații posibile ale zgomotului produs de curgerea apei

Lemnul pare să fie noul plastic. Haine, ambalaje, tacâmuri și periuțe de dinți se fabrică acum din masă lemnoasă, toate pentru protejarea mediului de efectele deșeurilor din materiale plastice. Cererea de lemn este însă în prezent mult mai mare decât ce pot oferi pădurile. Lemnul este irosit de parcă omenirea ar avea la dispoziție resurse nelimitate. În aceste condiții este decisivă aplicarea principiilor economiei în circuit și utilizării în cascadă: lemnul poate fi de exemplu folosit mai întâi în construcții, apoi pentru produse realizate din masă lemnoasă și doar la urmă pentru încălzire și producția de energie

Suntem suma amintirilor noastre, cu neajunsul că toate amintirile probabil că sunt false sau cel puțin conțin părți eronate. Amintirile false sunt construite încă din copilăria timpurie, datorită amneziei infantile. Termenul din domeniul psihologiei se referă la perioadele din primii ani de viață, din care de fapt nu avem amintiri, deoarece atunci creierul nostru încă nu este capabil de reținerea lor. Fenomenul durează aproximativ până la vârsta de 3 sau 4 ani. Abia după aceea putem memora amintiri autobiogrtafice. Totuși avem senzația că ne putem aminti foarte bine. Un rol mare îl joacă aici factorii sociali. Vrem să ne amintim, pentru a avea și noi un cuvânt de spus, sau savurăm posibilitatea de a povesti o anecdotă. De fapt, ne stabilim propria poveste înzestrată cu sens. Inspirația o găsim în povestirile altora sau fotografii. Este de asemenea adevărat că ne amintim de lucrurile care ne interesează. Condițiile cele mai bune pentru formarea unei amintiri există atunci când amintirea este legată de mai multe simțuri de percepție: o imagine asociată cu un miros, un sentiment, o emoție. De fiecare dată când ne amintim ceva, putem modifica amintirea. Mai adăugăm sau omitem ceva – și începem să uităm. Amintirile sunt deci mereu în mișcare și depind foarte mult de felul în care percepem lumea din jurul nostru

“Istoria azi” – 1965: inaugurarea Tunelului Mont Blanc, ce leagă oraşele Chamonix-Mont-Blanc (Franţa) şi Courmayeur (Italia). Tunelul lung de 11,6 km, la momentul inaugurării cel mai lung din lume, poate fi parcurs în 15 minute, respectând restricţia de viteză de 70 km/h şi distanţa de 150m dintre autovehicule – 1945: la Los Alamos, SUA, este detonată prima bombă atomică – 1661: Banca din Stockholm, cunoscută şi drept Banca Palmstruch, a emis în premieră europeană bancnote de hârtie. Măsura a servit liniştirii populaţiei, nemulţumită de valoarea scăzută a monedelor din Suedia

Calendarul personalităţilor – 1872: Roald Amundsen, explorator polar norvegian. Împreună cu patru însoţitori, a ajuns la data de 14 dec. 1911 în premieră mondială la Polul Sud – 1821: Mary Baker Eddy, lideră religioasă și autoare nord-americană; în anul 1908, la vârsta de 87 de ani a fondat cotidianul “The Christian Science Monitor” – 1723: Joshua Reynolds, pictor englez – 1486: Andrea del Sarto, pictor italian