Vineri, 20 august 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Particularități defensive și spații sacre în bisericile fortificate din sudul Transilvaniei. Arhitectul timișorean Daniel Burileanu,  cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Politehnica Timişoara, povestește despre tradiția discuțiilor colegiale cu Hermann Fabini din Sibiu, arhitect expert în restaurare și istoric de artă, și revelațiile produse de o întâlnire întâmplătoare cu Eginald Schlattner, preot și scriitor din satul Roșia, județul Sibiu 

Maratonul internaţional Sibiu 2021, liber la înscrieri pentru alergători şi sponsori.  Data limită a înscrierilor pentru alergători este 8 septembrie iar pentru sponsorii evenimentului sportiv filantropic, 1 noiembrie

Forumul Cultural German pentru Europa de Est primește nominalizări pentru Premiul de carte bienal Georg Dehio pentru anul 2022. Termenul limită este 31 octombrie. Premiul finanțat de guvernul Germaniei este dedicat autorilor care tratează fundamentat și diferențiat tradițiile și interferențele culturii și istoriei germane în Europa de Est

Festivalul internațional de benzi desenate istorice de la Brașov așteaptă aplicațiile artiștilor. Tema ediției 2021 este „Frica în istorie!“. Termenul limită pentru înscrieri este 30 septembrie

Istoria azi – 1968: Trupe ale Pactului de la Varșovia invadează Cehoslovacia, punând astfel capăt mișcării reformiste, cunoscută ca Primăvara de la Praga – 1980: Alpinistul italian Reinhold Messner escaladează, singur și fără mască de oxigen, cel mai înalt vârf din lume (Mount Everest, 8848m)

Calendarul personalităților – 1944: Rajiv Gandhi, politician reformist indian, prim-ministru între 1984-1989, asasinat în 1991

Miercuri, 18 august 2021

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 20 – 29 August 2021 / ediția a 28-a aduce 600 de producții teatrale în atenția publicului            

Actualitatea sibiană: Un nou concert din seria „Vinerea Verde” va avea loc pe 19 august în Biserica Evanghelică C.A. din Piaţa Huet, începând cu ora 12.15. Biletul de intrare costă 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru elevi şi studenţi – Festivalul Holzstock din Hosman, jud. Sibiu, ajunge la cea de-a șaptea ediție, între 20 și 22 august 2021 și reprezintă o importanta sursă de venit pentru administrarea și întreținerea ansamblului bisericii fortificate – BIS Teatru aduce muzica, teatrul și filmul în cartierele Sibiului 

În urma situaţiei din Afganistan, Europa s-ar putea confrunta cu un nou val de imigranţi

Patrimoniul renaște: SC Hidraulica SRL susține restaurarea statuii Sf. Ecaterina de pe fațada Bisericii Negre din Brașov, statuia cu o vechime de aproape 100 de ani, fiind sculptată de artiști brașoveni renumiți după modelele statuilor originale gotice, provenind din secolul al XV-lea  

Istoria azi – 1949: Înfiinţarea Agenţiei de presă germane dpa – 1932: Primele măsurători ale stratosferei, realizate de fizicianul elveţian Auguste Piccard şi de asistentul său Max Cosyns – 1896: Compania de inginerie germană Daimler-Motoren-Gesellschaft  din Cannstatt prezintă în premieră mondială un camion: echipat cu un motor de 4 cai putere și roți de fier, camionul putea transporta o sarcină utilă de maxim 1,5 tone; rezervorul de combustibil asigura deplasări pe o distanță de 200 km – 1960: În SUA se comercializează pentru prima oară pilulele anticoncepţionale          

Calendarul personalităţilor – 1937: Robert Redford, actor nord-american – 1933: Roman Polanski, regizor francez de origine poloneză – 1922: Alain Robbe-Grillet, scriitor francez – 1918: Elsa Morante, scriitoare italiană –1830: Franz Josef I, împărat al Austriei (1848-1916) – 1750: Antonio Salieri, compozitor italian

Vineri, 13 august 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș a încheiat stagiunea 2020-2021 cu spectacolul extraordinar intitulat „One Night in Latin America”, sub bagheta dirijorului argentinian Pablo Boggiano, care trăiește la Viena și colaborează de mulți ani cu muzicieni din cadrul Filarmonicii de Stat Târgu Mureș interviu

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană ”Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Perioada de înscriere pentru o Practică Parlamentară Internaţională (IPS) 2022 la Bundestag-ul German a fost prelungită, noua dată limită este 31 august 2021. Bundestagul German acordă în fiecare an, în colaborare cu trei universităţi din Berlin (Freie Universität Berlin, Universitatea Humboldt din Berlin şi Universitatea Tehnică Berlin), cca.120 de burse pentru tineri absolvenţi de studii universitare din 50 de ţări

Festivalul țipțerilor din Viseu de Sus/Oberwischau “Sus pe Valea Vaserului” (“Droben im Wassertal”) are loc în perioada 14-15 august 2021 la Ferma Nagy și la capela sf. Maria de pe Ciunca (Hl. Maria Kapelle auf der Tschunka).

La Petrești/Petrifeld are loc sâmbătă, 14 august 2021, Festivalul de dansuri șvăbești. Evenimentul începe cu o paradă a costumelor populare tradiționale. După prezentarea dansurilor de către formații de dans popular din Beltiug/Bildegg, Satu Mare/Sathmar, Moftinu Mare/Großmaitingen, Cămin/Kalmandi, Oradea/Großwardein, Tășnad/Tresenburg și Petrești/Petrrifeld, festivalul se încheie, la ora 21.00, cu balul șvabilor

Istoria azi – 1942: are loc în SUA premiera filmului animat ”Bambi” produs de studiourile Walt Disney

Calendarul personalităţilor – 1899: Alfred Hitchcock, regizor și producător britanic 

Miercuri, 4 august 2021

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Actualitatea sibiană: Sibiu: Festivalul „Cântecele Munților”, cea de-a 46 ediție, 4-9 august, expoziție de costume tradiționale la Cercul Militar, 5-8 august – Restaurant  Restaurant „Cămara Boierului”, Hilton Sibiu: Seară de romanțe și cântece de petrecere, Seara de romanțe și cântece populare, 5 august, 20.00 – show Ovidiu Lipan Țăndărică Project & Junii Sibiului, Piața Mare, 8 august, 19.00 – Piața Huet, Sibiu: Street Music Festival, 7-8 august –  Hoghilag: Sărăbătoarea Tuberozelor, în curtea Bisericii Evanghelice, 7-8 august  

Vernisajul expoziției „Surorile Frunză”, la Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Serverin, Reșița, miercuri, 4 august 2021, ora 2021. Expoziția este organizată cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din Județul Caraș-Severin și al Asociației de Cultură și Educație a Adulților Reșița        

Actualitatea românească în aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor     interviu, Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean

Parteneriat încheiat în cadrul Programului „Anii Drumeției” 2021-2022, între Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu Fauna & Flora International și Humane Society International Romania. Scopul principal este îmbunătățirea infrastructurii de drumeție din județ și promovarea activităților specifice ecoturismului                 

Viscri, jud. Brașov: A treia ediţie a Festivalului SoNoRo Musikland onorează prin muzică patrimoniul arhitectural din Transilvania, în perioada 30 iulie – 8 august, în câteva dintre cele mai frumoase sate şi oraşe din Transilvania: Braşov, Criş, Feldioara, Sighişoara, Prod, Meşendorf, Viscri şi Măgura. Programul zilei: ora 19:00 – „Amoroso” – la Biserica Fortificată, ora 21:30 – „Jamsession” – la Pensiunea Viscri 125   

In memoriam istoricul literar prof. dr. Horst Schuller (*15 august 1940, Moșna – †25 iulie 2021, Heidelberg, Germania)    

Prezentare de carte: „Ridicat-am ochii mei la munți. Istoria Păltinișului 1919-1930”, de Mircea Dragoteanu. Monografia este partea a doua dintr-un total de cinci volume dedicate prezentării detaliate a istoriei stațiunii Păltiniș din Munții Cindrel, înființată între anii 1894-1904 de secțiunea Sibiu a Societatea Carpatină Ardeleană a turiștilor      

Istoria azi – 1704: Gibraltarul, teritoriu aflat în sudul Spaniei,  este ocupat de o flotă britanică, în contextul Războiului Succesiuni Spaniole (1701-1714). Tratatul de la Utrecht de la 1713 avea să atribuie formal Gibraltarul britanicilor. În 1830, Gibraltarul a devenit colonie regală britanică. În prezent, Gibraltarul face parte din teritoriile britanice de peste mări. Spania nu a încetat să revendice Gibraltarul      

Calendarul personalităţilor – 1961: Barack Obama, jurist și politician nord-american, cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – 1909: Otto Steiger, scriitor elvețian  – 1883: René Schickele, scriitor alsacian – 1859: Knut Hamsun, scriitor norvegian, laureat în 1920 al premiului Nobel pentru Literatură   

Sâmbătă, 31 iulie 2021

Știri buletin de știri

Funkmagazin, emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din România, Ungaria, Serbia și Croația. Din program: concurs culinar la Muzeul ASTRA din Sibiu; workshop de scriere creativă în limba germană pentru tineri; studenții Facultății de Germanistică din Timișoara editează propria publicație – ”Kompass”; ceremonia de inaugurarea de la Cimitirul Șerban Vodă din capitală a noului panou informativ care conține numele unor personalități înmormântate aici. emisiune, preluare Radio Fünfkirchen – redacția emisiunilor în limba germană la postul public de radiodifuziune din Ungaria

Miercuri, 28 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Actualitatea politică internă este analizată de deputatul  FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ       interviu , peluare Radio România Timişoara, Secţia emisiunilor în limba germană, redactor : Adi Ardelean

Actualitatea sibiană:  Sibiu Fringe Festival 2021. În acest an, ediția a 16-a a festivalului de teatru aduce spectacole în Sibiu, Cisnădie și Rășinari (23 iulie-1 august).  Programul acestei săptămîni include spectacolele:  „Tutun și ora de pușcă – pentru nervi și oase”, regia Filip Odangiu, spectacol prezentat  de Centrul de Creatie MAIDAN – Cluj Napoca, vineri 30 iulie, de la ora 20.00, la Șură Rășinari;  „Iedul cu 3 capre”, după un text cules de Ojică Agaftanghel, sîmbătă 31 iulie, în Parcul Măgura Cisnădie şi duminică, 1 august, la Centrul de Tineret Rășinari, ora de începere 11.00;  „Anatomia unui cuplu deschis”,  adaptare text și regia Luana Hagiu, duminică, 1 august, ora 19.00 la Casa de Cultură Cisnădie – Seria de concerte “Vinerea Verde”, ce se ţine la Catedrala Evanghelică din Piaţa Huet- Sibiu, de la ora 12.15, continuă şi vineri, 30 iulie, cu un nou concert. În plus față de deliciile muzicale, vizitatorii au, de asemenea, posibilitatea de a degusta deliciile culinare din piața ecologică. Banii strînşi din vînzarea biletelor vor fi folosiţi pentru lucrări de restaurare în interiorul bisericii –  Sibiu Fashion Days pe 30 şi 31 iulie, în Habermann Markt Sibiu, de la ora 20.00, cu participarea unor designer români foarte apreciaţi în ţară – Muzică barocă, susţinut de cvartetul ”Flauto dolce” din Cluj-Napoca, duminică 1 august, ora 18.00, la ultimul concert din seria de anul acesta  a „Plimbărilor muzicale prin Cisnădioara“ –  Ansamblul Sectio Aurea din Cluj-Napoca va concerta luni, 2 august, la biserica Sf. Margareta din Mediaş  în cadrul Orgelsommer 2021 (ora de începere 19.00) –  Workshop de destindere și creație, de pictură decorativă pe obiect, inspirat din motive latino-americane, pentru copii cu vârsta între 12 și 16 ani la Centrul Culturla German din Sibiu, 30 iulie 2021, ora 16:30 – Atelier de ceramică în curtea sediului Forumlui German din Sibiu,vineri 30 iulie 2021, ora 17.30. La începutul evenimentul va vorbi despre ceramica săsească din zona Sibiului în secolele XVIII-XIX  muzeografa dr. Karla Bianca Roşca, de la Muzeul ASTRA Sibiu            sinteză

Fostului  episcop romano-catolic al Diecezei de Timişoara, Martin Ross,  i se va înmîna din partea Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din Germania, cea mai înaltă distincţie a asociaţiei „Acul Prinţului Eugen”, în semn de preţuire pentru eforturile depuse pentru promovarea şi ajutorarea membrilor comunităţii şvabilor bănăţeni            ştire

Calendarul personalităţilor – 1902: Karl Popper, filozof britanic de origine austriacă, inițiatorul raționalismului critic             ştire

Istoria azi – 1914: Austro-Ungaria declară război Serbiei, aceasta marcând începutul Primului Război Mondial        ştire

Marți, 27 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                      concurs

Arhitectul Daniel Tellman de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara a reuşit să stârnească interesul studenţilor pentru bisericile fortificate transilvănene. Iar unii dintre studenţi au luat decizia să abordeze în cadrul lucrării lor de masterat subiectul legat de bisericile fortificate     interviu

Sibiu Fringe Festival 2021. În acest an, ediția a 16-a a festivalului de teatru aduce spectacole în Sibiu, Cisnădie și Rășinari (23 iulie-1 august)   ştire

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi, azi: „Din mai multe părţi”                  sinteză

Calendarul personalităţilor – 1940: Pina Bausch, dansatoare și coregrafă germană            ştire

Istoria azi – 1532: împăratul Carol V introduce pe teritoriul Imperiului German primul cod penal, numit și ”Carolina”           ştire

Vineri, 23 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                      concurs

Raportul anual al OMM (Organizația Meteorologică Mondială) avertizează asupra impactului crescând al schimbărilor climatice. Fenomene extreme ca inundații, furtuni și secete se vor intensifica, producând importante pagube umane și materiale             sinteză

Până pe 12 septembrie la Muzeul Colecțiilor din București poate fi vizitată o expoziție dedicată sculptorului Oscar Han, de la nașterea căruia se împlinesc 130 de ani. știre

Sea Change: Re-telling Europe este un proiect artistic lansat de regizoarea austriacă Anna Maria Krassnigg, care își propune o intensificare a dialogului cultural european. Conceput în trei etape, a debutat cu un turneu în mai multe țări din jurul Mediteranei și Mării Negre. Proiectul oferă un model de performance adaptabil contextului cultural al țărilor respective.  În România, proiectul susținut de Forumul Cultural Austriac a fost prezentat la București și Constanța           interviu

Principalele titluri din ediția de astăzi e a săptămnalului sibian de limbă germană ”Hermanstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei        sinteză

Istoria azi – 1588: Invincibila Armada, flota spaniolă pregătită pentru debarcare în Anglia, a fost învinsă în lupta de la Canalul Mânecii de forţa navală engleză condusă de Sir Francis Drake – 1532: prin Pacea de la Nürnberg este permisă practicarea cultului religios protestant pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană      ştire

Calendarul personalităţilor – 1928: Hubert Selby, scriitor nord-american –1888: Raymond Chandler, scriitor nord-american – 1777: Philipp Otto Runge, pictor şi scriitor german             ştire

Sea Change: Re-telling Europe, ein transnationales Kunstprojekt

Sea Change ist ein komplexes Kunstprojekt, das über eine längere Zeitspanne und in Zusammenarbeit  mit mehreren Ländern entwickelt werden soll. Gemeinsame Mythen, die um die Idee des Wandels und der Veränderung kreisen, versinnbildlicht in dem Medium Wasser, sind der Ausgangspunkt für das Projekt, dessen Ziel es ist, einen lebendigen Beitrag zum europäischen Dialog beizusteuern.

„Sea Change: Re-telling Europe, ein transnationales Kunstprojekt“ weiterlesen

Luni, 19 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Bilanțul inundațiilor din vestul și sudul Germaniei: 160 de morți și pagube materiale încă neestimate. Guvernul federal a anunțat un ajutor pentru zonele afectate de cel puțin 300 de milioane de euro                sinteză

Ambasadorul RFG la București, E.S. Cord Meier-Klodt, a participat marți, 13 iulie, la ceremonia de dezvelire a unei noi plăci comemorative în memoria unor personalităţi marcante din domeniile cultural, ştiinţific şi militar înmormântate în Cimitirul Şerban-Vodă (Bellu). Noua placa memorială a fost realizată în cadrul unui proiect cultural finanțat de Ambasada Germaniei, la inițiativa ambasadorului Cord Meier-Klodt şi a soţiei sale, doamna Gladys Abankwa-Meier-Klodt, care, pe parcursul șederii lor în România, au fost mișcați de realizările și poveștile de viață ale celor care și-au lăsat amprenta asupra vieții cultural-artistice românești          reportaj

Un bun administrator și cunoscător excelent al bazelor juridice din Transilvania: aceste calități mai puțin cunoscute în prezent ale guvernatorului Samuel von Brukenthal vor fi ilustrate prin expoziția de panouri “Samuel von Brukenthal – un european timpuriu” în mai multe locații, în contextul evenimentelor culturale dedicate celor 300 de ani de la nașterea guvernatorului. Expoziția poate fi vizitată: începând cu data de 26 iulie, în curtea interioară a Palatului Brukenthal din Sibiu; începând cu data de 27 iulie la reședința de vară Brukenthal din Avrig, jud. Sibiu; doar la data de 1 august, la biserica fortificată din Criț, județul Brașov, în cadrul Săptămânii culturale Haferland. Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost între anii 1777 și 1787 guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei din Imperiul Habsburgic. Avea să rămână în istorie singurul exemplu pentru accederea la o asemenea funcție din partea unui sas de confesiune protestantă care nu avea origine nobilă. Biografia lui Samuel von Brukenthal a inițiat astfel mai multe standarde europene              ştire

Istoria azi – 1980: Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova (URSS) au fost inaugurate în absența delegațiilor de sportivi din SUA și alte 65 de țări, ca urmare a protestului Statelor Unite împotriva invaziei Afganistanului de către armata sovietică, începută la 24 decembrie 1979               ştire

Calendarul personalităților – 1898: Herbert Marcuse, filosof, sociolog și teoretician politic german – 1881: Friedrich Dessauer, biofizician și filosof german, considerat întemeitorul biologiei cuantice – 1834: Edgar Degas, pictor francez – 1819: Gottfried Keller, scriitor elvețian de limbă germană          ştire