Știri
Ghicitoarea zilei
Soprana Anita Hartig a deschis alături de tenorul Ștefan Pop prestigiosul Bucharest Opera Festival. Opera Faust, cu Anita Hartig în rolul Margaretei a deschis pe 15 iunie 2025 Bucharest Opera Festival. Anita Hartig este una dintre cele mai apreciate soprane ale generației sale. Cu o carieră internațională strălucită, a dat viață unor roluri reprezentative din repertoriul liric, de la Violetta și Susanna, la Micaëla și Contesa, colaborând cu dirijori de renume și teatre de top din întreagă interviu
75 de ani de la apariția primului număr al săptămânalului german “Siebenbürgische Zeitung“ (Ziar transilvănean), publicat de Asociația sașilor domiciliați în Germania. Ziarul are cititori în multe țări, cei mai mulți din Germania, Austria, SUA, Canada și România, arată Siebgert Bruss, redactor șef începând din anul 2002. Interviu realizat de Gabriela Mezei, Radio România Târgu Mureș, redacția emisiunilor în limba germană
Tot mai mulți copii și tineri din Germania au probleme cu dezvoltarea limbajului, conform unui raport prezentat de o casă națională de asigurări de sănătate (Kaufmännische Krankenkasse, KKH). Între 2008 și 2023, proporția cazurilor a crescut cu 77 la sută. Deficite de limbaj care necesită tratament sunt constatate la 9 la sută dintre tineri și la 17 la sută dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Drept una din cauzele majore ale acestei stări de fapt este identificat și timpul excesiv petrecut de copii și tineri pe smartphone-uri, tablete sau console de jocuri. Raportul ajunge la conculzia că astfel se pierd experiențe lingvistice importante: nu se dezvoltă nici vocabularul, nici gramatica, nici ușurința în exprimare
În Marea Britanie, preferința pentru lectură în rândurile copiilor și tinerilor este studiată de 20 de ani de organizația caritabilă „National Literacy Trust“. Conform unui studiu propriu, realizat cu participarea a peste 100.000 de băieți și fete cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, aplecarea spre lectură a tinerilor și copiilor nu a fost niciodată mai scăzut ca în prezent. Dintre toți respondenții, doar unul din trei a declarat că citește „mult” sau „destul de mult”. Băieții cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani citesc din ce în ce mai puțin, în timp ce valorile pentru fete rămân relativ stabile. Mulți dintrte tinerii cititori reticenți au spus că ar fi mai motivați dacă o carte ar fi bazată pe filmul sau serialul lor preferat
Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Întru cercetarea inimii“
Istoria azi – 1944: Islanda se proclamă republică parlamentrară independentă; – 1925: Tratatul de la Geneva (numele complet: Tratat privind interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau asemănătoare precum și a mijloacelor bacteriologice) este semnat de 27 dintre cele 40 de state participante la Conferința traficului cu armament; – 1901: la Berlin, Conferinţa pentru Ortografia Unitară a Limbii Germane declară obligatorii regulile ortografice elaborate de filologul şi lexicologul german Konrad Duden
Calendarul personalităţilor – 1911: Viktor Platonovici Necrasov, scriitor sovietic; romanul său „În tranşeele Stalingradului” (1946) este considerat una dintre cele mai bune relatări literare a realităţilor celui de-al Doilea Război Mondial; – 1898: Maurits Cornelis Escher, artist plastic şi grafician olandez; – 1818: Charles Gounod, compozitor francez