Marţi, 14 mai 2024

Știri

Știri electorale – Alegeri europarlamentare și locale 2024

Ghicitoarea zilei

Germania sprijină cadrele didactice din învățământul în limba germană din România cu 1,133 milioane de euro. Ambasadorul Germaniei, Dr. Peer Gebauer, și directorul general al Fundației Saxonia, Klaus-Harald Sifft, au semnat pe 10 mai 2024 la Ambasada Germaniei din București, acordul de finanțare pentru proiectul „Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limbă germană din România”, care promovează limba germană la nivel de limbă maternă în școlile și în instituțiile de învățământ de stat din România și contribuie astfel la diminuarea deficitului de cadre didactice calificate reportaj

Între 17-20 mai va avea loc pentru a 75-a oară, la Dinkelsbühl,  Întâlnirea Sașilor Transilvăneni (Heimattag der Siebenbürger Sachsen), organizată de Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania. Deschiderea oficială va avea loc pe 18 mai cu parada portului popular, alocuțiunea de deschidere va fi rostită de Ovidiu Ganț, deputatul minorității germane în Parlamentul României

Film german în cadrul Festivalului Filmului European, ediția a 28-a (9-18 mai 2024). Goethe-Institut participă la festival cu filmul german ”Wann wird es endlich wieder so, wie es nie war” (Când va fi din nou așa cum nu a fost niciodată; 2023, regia: Sonja Heiss, cu Devid Striesow și Laura Tonke). Prima proiecție va avea loc astăzi, începând cu ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco din București. Urmează proiecții la Târgu-Mureș, Sibiu, Brașov și Chișinău

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Regele în cuvinte“

Istoria azi – 1796: doctorul englez Edward Jenner a administrat primul vaccin contra variolei – 1900: se deschid Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Pentru prima oară au participat și femei – 1981: primul zbor al unui român în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale „Saliut 6″

Calendarul personalităţilor – 1885: Otto Klemperer, dirijor și compozitor german – 1944: George Lucas, regizor și producător nord-american Cele mai cunoscute creații ale sale sunt seriile de filme Războiul stelelor (engleză Star Wars) și Indiana Jones – 1969: Cate Blanchett, actriță australiană