Miercuri, 21 iunie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Fête de la Musique la Reșița. De Ziua europeană a muzicii, formațiile  muzicale ale organizației locale FDGR invită la o serbare muzicală (astăzi, Curtea Centrului German „Alexander Tietz“ Reșița, ora 16.30

„Copilul și societatea, partea întâi“ este tematica primei ediții din 2023 a revistei bianuale „Oglindiri“ editată de Institutul pentru cultura și istoria Europei de Sud-Est de pe lângă Universitatea Ludwig-Maximilian din München. Ediția curentă este dedicată influenței factorilor societali asupra educației copiilor, pornind de la studii de caz din secolul al 19-lea până în prezent. Tematica va fi tratată și în volumul următor al revistei

Din activitatea deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: ca membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania, deputatul FDGR a participat la București la întrevederile cu grupul omolog din Bundestagul german, sosit în vizită în capitala României (5-7 iunie); Comisia interguvernamentală româno-germană privind problematica etnicilor germani din România și-a încheiat sesiunea din acest an de la Timișoara cu un protocol comun de colaborare (15 iunie); patrticiparea în Parlamentul României la ședința de învestire a Guvernului Ciolacu (15 iunie); în cursul acestei săptămâni, deputatul FDGR va participa în calitate de secretar al Camerei deputaților la conducerea ședințelor plenare ale Camerei; săptămâna viitoare, deputatul FDGR se va întâlni la București cu președinta comisiei de cultură a Bundestagului german, Katrin Budde (SPD), însoțită de deputatul Thomas Hacker (FDP). Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Actualitatea sibiană: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) va prezenta cu tema MIRACOL sute de evenimente cu invitaţi din toată lumea. Două noi secțiuni vin să completeze oferta FITS pentru public în 2023: Sezonul sibian, și Secțiunea ”George Banu”. Ediția 2023 a FITS este dedicată teatrologului George Banu (23 iunie–2 iulie 2023) – FITS va fi însoțit de spectacolele de teatru din oferite de Sibiu Fringe Festival, tema propusă în acest an este iubire / love – Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Muzeul ASTRA (22-25 iunie) – Filarmonica de Stat Sibiu invită la concertul educativ „Povestea Mariei Tănase – melodii culese de Harry Brauner” (24 iunie, Sala Thalia, ora 10) și la concertul „Muzica pentru copii în filmul românesc”. Participă Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” (24 iunie, Sala Thalia, ora 19) – Crosul Agnitei invită la participare cu îndemnul „Aleargă în centrul României!” Competiția constă în distanțele de 10km, 5 km și cursele copiilor. Crosul Agnitei este o cursă caritabilă ce are ca scop strângerea de fonduri pentru diverse cauze nobile, în acest an amenajarea unui loc de joacă în localitatea Ruja. Ediția întâi este anunțată pentru 24 iunie, începând cu orele 10 (cursa de 10 km), ora 10.15 (cursa de 5 km) și ora 14 (cursele copiilor)

Serbarea coroanei de flori de la Cârța este cel mai important eveniment social al sașilor din județul Sibiu. Ediția din acest an, anunțată pentru data de 25 iunie, este organizată de consistoriul districtual Sibiu al Bisericii evnghelice de Confesiune augustană din România, FDGR Sibiu șii comunitatea evanghelică C. A. din Cârța

Istoria azi – 1869: la München are loc premiera operei “Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”a compozitorului german Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1953: Benazir Bhutto, politiciană pakistaneză, prima femeie ce a deţinut funcţia de şef de guvern într-un stat islamic. A fost prim-ministru al Pakistanului (1988-1990 şi 1993-1996) – 1948: Ian McEwan, scriitor britanic – 1935: Françoise Sagan, scriitoare franceză – 1912: Mary McCarthy, scriitoare nord-americană – 1921: Helmut Heißenbüttel, scriitor şi poet german – 1905: Jean Paul Sartre, filozof şi scriitor existenţialist francez