Miercuri, 17 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Învăţămîntul Minorităţilor Naţionale din România îşi păstrează toate drepturile şi facilităţile de pînă acum, conform proiectelor Legilor Educaţiei, adoptate săptămîna trecută de Camera Deputaţilor, precizează deputatul Ovidiu Ganţ, reprezentantul FDGR în Parlamentul României şi Secretar al Camerei Deputaţilor. Alte teme de actualitate din agenda deputatului: scandalul iscat de AUR în Parlament pe marginea Proiectului de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, şi reinaugurarea Turnului bisericii evanghelice din Bistriţa-Năsăud, un eveniment de interes atât pentru autorităţile locale cât şi pentru membrii comunităţii germanilor bistriţeni

Actualitatea sibiană: Spectacolul în limba germană „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)“, în regia lui Daniel Plier, la Teatul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, joi, 18 mai, de la ora 19:00 // Primul street food al anului, VINO 2023, are loc în Parcul Tineretului din Sibiu, 18-21 mai, între orele 11:00 – 23:30. Organizatorii promit mâncăruri bune și concerte, dar şi multe surprize pentru cei mici // Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediția a XXVI-a, faza județeană, un concurs organizat de Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu pentru copii cu vîrste între 6-18 ani, pricepuţi în arta meşteşugului tradiţional, se desfăşoară în perioada 18-19 mai la Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA // Trupa EYEDROPS îşi lansează noul album „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.”, la Imperiumpub din Sibiu,  vineri, 19 mai 2023, ora 20.00 // Concert lansare album Scarlet Aura – Live | Sibiu, vineri, 19 mai 2023, începînd cu ora 21.30 // Se continuă seria „Muzică în Catedrala Luterană“ din Sibiu, vineri, 19 mai, ora 12.00 şi sîmbătă, 20 mai, ora 19.00 // Spectacolul de teatru „Damen vals”, după textul lui D.R. Popescu, va fi jucat la Sala Studio a TNRS Sibiu pe 19 mai, începînd cu ora 19:00  // Piesa lui Lars Norén, „20 Noiembrie“, pe scena TNRS Sibiu, sîmbătă, 20 mai, de la ora 19:00  // Festivalul Johann Strauss 2023 Sibiu, editia a XX-a. Concertul aniversar va fi susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor: Cristian Spătaru, sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 18:00, pe scena Sălii Thalia. Cu această ocazie se vor aniversa şi cei 170 de ani de la nașterea compozitorului român Ciprian Porumbescu // Spectacolul MUZICANŢII DIN BREMEN la Teatrul GONG din Sibiu (sâmbătă, 20 mai, orele 11:00 şi 18:00; duminică, 21 mai, ora 11:00) // Spectacolul: Trei 3 Tenori Italieni “ÎN MINUNATA LUNĂ MAI”‘, duminică, 21 mai 2023 ora 20:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu“ Sibiu // Spectacolul „Livada de vișini” de A.P. Cehov, în regia lui Dumitru Acriș, poate fi urmărit duminică, 21 mai, de la ora 17:00, la Sala Mare de la TNRS Sibiu // „Educaţie. Democraţie. Durabilitate.“ – Rundă de discuţii despre democraţie şi durabilitate la grădiniţă şi la şcoală, cu participarea unor experţi din Germania şi România, la Centrul Cultural German din Sibiu, miercuri, 24 mai, începînd cu orele 18.30

Fundația Biserici Fortificate organizează un nou atelier de meşteşuguri tradiţionale, în perioada 19-30 iunie. Organizatorii şi-au propus să-i instruiască pe cei interesaţi  în tehnici tradiţionale de dulgărie şi zidărie utile în cazul renovării şi conservării bisericilor fortificate. Locul de desfăşurare a fost stabilit la biserica luterană fortificată Apold, județul Mureș

Expoziția temporară “Libertatea religioasă ca motiv al migrației. Personalități ale Transilvaniei secolelor XVI–XX.”, de la Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România, situat în Casa Teutsch – Centrul de dialog și cultură „Friedrich Teutsch“, poate fi vizitată pînă pe 30 octombrie 2023. Muzeul anunţă şi trecerea la programul de vară, începînd cu luna mai până la sfârșitul lunii octombrie (cu excepția sărbătorilor legale și celor bisericești), de luni până sâmbătă, între orele 10:00-17:00

Istoria azi – 1890: Prima broșură de benzi desenate, intitulată ”Comic-Cuts”, apare la Londra, publicată de Alfred Harmsworth – 1832: premiera absolută la Teatro Costanzi din Roma a operei “Cavalleria rusticana” a compozitorului italian Pietro Mascagni

Calendarul personalităţilor – 1936: Dennis Hopper, actor, regizor şi artist nord-american – 1904: Jean Gabin, actor francez