Miercuri, 12 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Învățămîntul în limba germană din România – subiectul principal în agenda de lucru a deputatul din partea minoritații germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Un absolvent al Liceului „Nikolaus Lenau”, matematicianul Adrian Constantin, a fost numit cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, împlinirea a 145 de ani de învățământ liceal la Reșița, dar și vizita în România a unei delegații parlamentare germane, sînt temele comentate azi de Ovidiu Ganț, preluare înregistrare Radio România Timişoara, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Adi Ardelean

O delegație parlamentară germană, formată din deputați din cadrul Grupului de lucru al CDU/CSU privind persoanele expulzate, repatriate și minoritățile germane din Bundestag s-a aflat săptămâna trecută în vizită în România. Delegația a purtat la București atât în Parlamentul României cât și la Ministerul Român de Externe discuții privind consolidarea relațiilor bilaterale româno-germane, dar și temele de actualitate la nivel european. Delegația s-a deplasat apoi la Brașov și Sibiu, unde au avut loc discuții cu reprezentanți ai minorității germane și oficialități locale. Din programul delegației a făcut parte și o vizită la bisericile fortificate din regiune.

Actualitatea sibiană: la Sibiu continuă pînă pe 16 octombrie Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu, ediția a 29-a  //  ATELIER DE CREAȚIE ÎN LIMBA GERMANĂ – „Flinke Finger” – Magneți de toamnă (Kreativ Workshop „Flinke Finger”  – Herbstmagnete), la Teatrul GONG, joi 13 octombrie, ora 18.00 //  Muzică în Catedrala Luterană, vineri, 14 octombrie, de la ora 12.00 și sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00 //  Dublă lansare de carte, vineri, 14 octombrie, de la ora 17:00, în Foaierul Bibliotecii Județene Astra. Prof. dr. Dorin Ștefănescu își va lansa trei cărți și scriitorul sibian Savu Popa, își va lansa cartea „O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan” //  Spectacolul „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, la Teatrul GONG, vineri, 14 octombrie și sâmbătă, 15 octombrie, de la orele 18:00 //  Atelier pentru miniArtiști – Jurnal de călătorie „Alice în Țara Minunilor” (în limba română), pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, la Teatrul GONG, sîmbătă 15 octombrie 2022, ora 10.00 //  Spectacolul BĂRBATE, TRECI LA FAPTE! de Ray Cooney & John Chapman, la Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu, duminică, 16 octombrie, începând cu orele 17.00 //  Prezentarea a două cărți în limba română care reflectă istoria, spiritualitatea și patrimoniul Bisericii Evanghelice C.A. din România (BECAR) la Casa Teutsch – Centrul de dialog și cultură al BECAR. Este vorba despre volumul ”Spiritualitate ecumenică. Experiență transculturală. Conviețuire interetnică” (Editura Honterus, 2022); autor: protopop dr. Hans Bruno Fröhlich;  prezentarea o va face dr. Alexandru Marius Crișan. Al doilea volum ce va fi prezentat tot luni, 17 octombrie 2022, ora 17:00, la Casa Teutsch, sala multifuncțională, acesta se intitulează ”Biserica Evanghelică C. A. din România. Istorie, spiritualitate, patrimoniu” (Editura Paideia, 2021); albumul este realizat de un colectiv de autori la inițiativa Secretariatului de Stat pentru Culte și va fi przentat publicului de pr. Gerhard Servatius-Depner //  Sibiu Jazz Festival, cel mai renumit festival de jazz din Romania, in perioada 25-30 octombrie, la cea de-a 50-a ediție.  Nume mari din lumea jazzului vor concerta la Sala Thalia : Maria João, Ramon Valle, Orchestra Nationala de Jazz a Frantei, Kristin Asbjørnsen si multi alții.

”Fotografi brașoveni și ateliere lor”, o expoziție organizată de Muzeul de Etnografie Brașov prezintă povestea fotografilor brașoveni din secolul al XIX-lea. Expoziția include reproduceri după lucrări consacrate ale unor artiși fotografi celebrii din Brașov, precum Leopold Adler și Carl Muschalek, dar și multe alte surprize.

Istoria azi –  1962: începe la Roma Al Doilea Conciliu de la Vatican, convocat de Papa Ioan al XXIII-lea – 1605: apare la Madrid partea I a romanului “Don Quijote” de Miguel de Cervantes

Calendarul personalităţilor – 1885: François Mauriac, scriitor francez, laureat în 1952 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1884: Friedrich Bergius, cercetător chimist german, laureat în 1931 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Carl Bosch – 1825: Conrad Ferdinand Meyer, scriitor elveţian de limbă germană