Luni, 9 august 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Săptămâna culturală Haferland 2021 văzută de Reinhard Guib, episcopul Biserici Evanghelice de Confesiune Augustană din România. Preluare Radio România Tg. Mureș, Secția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Printre invitații evenimentelor festive din 1 august ale Săptămânii culturale Haferland 2021 s-a numărat și Bernd Fabritius, Însărcinat al Guvernului federal german pentru problemele imigranților de origine germană și minorități. Preluare Radio România Tg. Mureș, Secția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

La Timișoara, Turnul de Apă din cartierul Iosefin va fi reabilitat și refuncționalizat ca spațiu cultural și obiectiv turistic. Lucrările la edificiul construit în anul 1914 cu o înălțime de 52 de metri vor începe la toamnă, termenul de finalizare este februarie 2023. Singura ofertă pentru licitația lansată de primărie a fost înscrisă de o asociere în participațiune formată din patru firme. Oferta a intrat în evaluare tehnică la Primăria Timișoara. Valoarea contractului a fost estimata la 6.591.751 lei fara TVA. Proiectul finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA este realizat de Primăria Timișoara în parteneriat cu Asociația Prin Banat

La Brașov, primăria va amenaja în orașul vechi trei zone pietonale temporare pe durata conferinței de mediu Forumul Orașelor Verzi, anunșată pentru perioada 6-12 septembrie. Zonele pietonale vor fi pe șirul Ludwig van Beethoven, o parte din strada Mureșenilor și segmentul bulevardului Eroilor străjuit de Colegiul Național „Unirea“ Brașov și Facultatea de Inginerie Mecanică

Drumul vechi din Păltiniș va fi reabilitat. Primăria Sibiu a semnat contractul cu firma care a căștigat licitația publică pentru proiectul lucrărilor. Drumul vechi reabilitat va asigura atât o legătură rutieră mai eficientă între drumul județean DJ 106 A și zona telescaunului de la baza pârtiei Oncești, cât și un acces îmbunătățit către unitățile de cazare din zonă. Contractul semnat are o valoare de 13,7 milioane de lei, pentru lucrări desfășurate pe cei 2,9 km ai drumului vechi. La licitația publică pentru contract, firmele participante au prezentat opt oferte

La 160 de ani de la înființarea Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), Sala Expoziţională a Primăriei Sibiu găzduieste expoziţia de fotografie şi documente „Preşedinţii Astrei”, dedicată vieții și activității președinților asociației. Înfiinţată la Sibiu în anul 1861, Asociaţiunea ASTRA a fost prima instituţie culturală centrală a românilor din Transilvania. Expoziția face parte din proiectul „Asociaţiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale, Partea a II-a”, derulat de Asociaţia Sibiul Cultural şi cofinanţat de Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu prin Agenda Culturală 2021

Noaptea de 12 spre 13 august 2021 permite observarea maximului curentului de meteori Perseide. Fragmente meteorice ce provin de la cometa 109P/Swift-Tuttle interacționează cu atmosfera superioară a Pământului şi fac cu putinţă, în condiţiile în care Luna se află în faza de Lună Nouă şi străluceşte mai puţin intens pe cerul nopţii, admirarea stelelor căzătoare

Istoria azi – 1945: Forţele Aeriene ale SUA lansează bomba atomică asupra oraşului Nagasaki din Japonia – 1471: Franceso della Rovere este ales Papa Sixtus al IV-lea (iniţiatorul “Capelei Sixtine” de la Vatican)

Calendarul personalităţilor – 1968: Gillian Anderson, actriţă nord-americană – 1963: Whitney Houston, cântăreaţă nord-americană – 1920: Willi Heinrich, autor german de bestseller – 1631: John Dryden, poet englez