Marți, 3 august 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Reșița: 250 de ani de industrie, proiectul de expoziții organizat în curtea Centrului German „Alexander Tietz“ Reșița continuă astăzi (3 august 2021, orele 16-18), cu expoziția de fotografii „Reșița pierdută” din colecția Ioan Mato (*13 octombrie 1932, Iersig – †27 iunie 2004, Reșița), cu fotografii din istoria orașului vechi, parte care a fost demolată ca urmare a extinderii uzinelor reșițene în perioada comunistă. Manifestarea expozițională este organizată cu sprijinul fiului fotografului, Jancsi Mato, și al Muzeului Cineastului Amator Reșița, coordonat de Andrei Florin Bălbărău

Proiectul Consiliului județean Brașov privind inaugurarea unei stații de sortare a deșeurilor în zona comunei Prejmer a fost respins în de consiliul comunal în ședința din 29 iulie. Programul urma să fie realizat cu fonduri europene în cadrul unui sistem integrat pentru managementul deșeurilor. În motivația hotărârii consiliului comunal Prejmer se arată că nu a fost prezentată nicio documentație din partea consiliului județean Brașov. Au existat de asemenea și proteste scrise din partea unor cetățeni din Prejmer. Nu în ultimul rând, în Prejmer există experiențe neplăcute cu o stație de sortare  a deșeurilor administrată de o firmă privată

Ziua Timişoarei: programul evenimentelor. Astăzi (marți, 3 august) va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în cadrul căreia vor fi acordate titluri de Cetăţean de Onoare al Timişoarei filologului Smaranda Vultur, medicului Dorin Bratu (post-mortem), fostului comentator sportiv şi jurnalistului Nicolae Secoşan şi  jurnalistului Oscar Berger (post-mortem)

O parte din copacii uscați tăiați pe raza municipiului Timișoara va fi donată studenților Facultății de Arte și Design din cadrul Universități de Vest din Timișoara, pentru a servi de materie primă pentru viitoare opere de artă. După realizarea lor, creațiile de artă plastică vor fi donate orașului și expuse în Timișoara. Semnarea acordului dintre primărie și facultate a urmat aprobări proiectului în ședința Consiliului local Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara va oferi un program scurt pentru formarea de ghizi în turismul cultural. Vor fi promovate obiective culturale din municipiu, județul Timiș și împrejurimi, ca de exemplu Domeniul Regal de la Săvârșin, Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică Lugoj, sau cele șase muzee din Jimbolia, printre care se numără și Muzeul Presei „Sever Bocu“, singurul muzeu din România dedicat presei. Inițiativa programului de formare a ghizilor culturali îi aparține rectorului Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Baie, cu și fără plimbare“

Istoria azi – 1945: Acordul de la Potsdam, acord asupra politicii de ocupație și reconstucție a Germaniei și a altor națiuni după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, a fost adoptat de principalele puteri victorioase: SUA, URSS și Regatul Unit

Calendarul personalităţilor – 1942: Isabel Allende, scriitoare şi jurnalistă chiliană – 1932: Peter O’Toole, actor irlandez – 1931: Ruth Maria Kubitschek, actriţă germană – 1820: John Tyndall, fizician irlandez – 1788: Leopold Gmelin, chimist și medic german