Duminică, 31 mai 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă

Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile), sărbătorită astăzi de creștinii catolici și protestanți

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în acest an Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) la data de 7 iunie

Faptele apostolilor Capitolul 2, versetele 1-4

Când a sosit ziua Rusaliilor, toți erau adunați împreună în același loc. Și, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, și a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut niște limbi ca de foc împărțindu-se și așezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.

1 Corinteni Capitolul 4, versetul 20

Pentru că împărăția lui Dumnezeu nu stă în cuvinte, ci în putere.