Joi, 7 septembrie 2023

Știri    

Ghicitoarea zilei        

De mai bine de un deceniu consilierul local din Nürnberg Werner Henning, originar din România, contribuie la construcția de punți trainice între România și Germania, atât diplomatice cât și economice şi nu în ultimul rând culturale și educaționale, mai ales între Brașov și Nürnberg, orașe care vor parafa tratatul de prietenie la Brașov în anul 2024        interviu

Actualitatea sibiană: La Sibiu începe pe 7 septembrie Festivalul Internaţional de Film TRANSILVANIA, ediţia 2023 // Atelier de Creaţie în limba germană, Kreativ Workshop „Flinke Finger“, la Teatrul GONG, joi, 7 septembrie începînd cu ora 18.00 //  Premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu, la Teatrul GONG din Sibiu (sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00). Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00 // Muzică în Catedrala Luterană in fiecare vineri, începînd cu ora 12.00, dar şi sâmbătă de la ora 19:00  // Spectacolul FAUST după J. W. Goethe, la Fabrica de Cultură Sibiu, vineri, 8 septembrie 2023, de la ora 19.00 // Performance – instalație care îmbină teatrul cu cinematografia și artele vizuale, „Mutat de la noi“, o coproducție Cămine în Mișcare – BIS Teatru, la  Grădina BIS, vineri 8 septembrie, ora 20.00 // Atelierul de Creat Povești – Teatru de umbre: În lumea dinozaurilor, sâmbătă, 9 septembrie, orele 10:00 și 12:00, la Teatrul GONG, Sibiu // Recital Orchestra de cameră Franz Liszt în cadrul Festivalului Enescu la Sibiu, sîmbătă, 9 septembrie, începînd cu ora 19.00, la Sala Thalia, Sibiu // Spectacolul ANAZ ȘI DRAGONUL se joacă duminică, 10 septembrie, la ora 17:00, la Grădina BIS // Pentru a marca începerea noului an şcolar, Atelier de Creație „Piticii pricepuți” – Ghiozdan cu șnur, la Teatrul GONG, Sala Studio, miercuri, 13 septembrie 2023, ora 18.00 // Expozitia: Libertatea religioasă ca motiv al migrației, de la Casa Teutsch din Sibiu, care tematizează imigrația confesională în Transilvania în perioada Principatului și sub dominația habsburgică, privind până spre secolul XX, mai poate fi vizitată pînă pe 30 octombrie 2023.

Acord de parteneriat între Fundaţia Biserici Fortificate şi Muzeul Västergötlands din Skara, Suedia. Cooperarea viitoare va include, printre altele, dezvoltarea unor concepte pentru utilizarea diversificată a bisericilor fortificate din Transilvania, dar şi digitalizarea arhivelor bisericeşti şi studierea istoriei acestor clădiri

Expoziție despre bisericile fortificate transilvănene la Nürnberg. Expoziția itinerantă “Cetăți Bisericești – Apărare și Protecție – O expoziție despre bisericile fortificate din Transilvania”, realizată de Fundația Biserici Fortificate din Sibiu în colaborare cu Universitatea Tehnică din Berlin, va fi vernisată mâine la Nürnberg, Germania       

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Citate celebre preluate în vorbirea curentă“   

Istoria azi – 1666: a fost stăvilit Marele incendiu al Londrei, izbucnit la o brutărie în data de 02 septembrie. Londra medievală a fost mistuită de flăcări în proporţie 80 la sută, zeci de mii de londonezi au rămas fără adăpost           

Calendarul personalităţilor – 1909: Elia Kazan, regizor şi scriitor nord-american de origine greacă – 1908: Michael Ellis DeBakey, chirurg nord-american, a executat în premieră o operaţie de bypass şi implementarea unui sistem de susţinere a miocardului – 1860: Anna Mary Robertson, pictoriţă naivă nord-americană, supranumită „Grandma Moses“ (lb. engleză: Bunica Moise) şi datorită faptului că prima expoziţie individuală a avut-o la vârsta de 80 de ani – 1533: Elisabeta I, Regina Angliei  

Miercuri, 6 septembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Întâlniri şi discuţii cu miez cu membrii organizaţiilor de tineret a şvabilor sătmăreni din judeţul Satu Mare, cu membrii FDGR în judeţul Bihor, au stat pe agenda de lucru a Deputatului din partea minorităţii germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ

Oktoberfest, cel mai aşteptat festival al berii, a început la Braşov. Locația noua e foarte atractivă și accesibilă, iar oaspeții s-au simțit foarte bine in prima zi, a declarat organizatorul evenimentului Cristian Macedonschi

Trupa germană  Melody Band a încântat participanții celei de-a 14-a ediții a Oktoberfest-ului brașovean în primele patru zile a evenimentului, Gerhard Roth fiind impresionat de anvergura acestui festival al berii

„Hărțile turistice ale Asociației Carpatine Ardelene a Turiștilor SKV” este titlul expoziției bilingve care este expusă în foaierul clădirii Forumului German din Sibiu, str. General Magheru, până la finalul lunii septembrie 2023

Conferinţă aniversară cu titlul: „Pământul a crescut. Conferință aniversară cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Eginald Schlattner“, se va desfăşura în perioada 8-9 septembrie 2023, la Centrul de Întâlniri și Conferințe „Hans Bernd von Haeften” al AET (Academia Evanghelică Transilvană). Va participa şi fiica autorului de limbă germană din România, Sabine Maya Schlattner, cu o prelegere intitulată „Tatăl meu și ciorapii de la Hitler”. Conferința va putea fi urmărită și sub formă de livestream, accesibilă pe pagina de internet www.schlattnertagung2023.de

Teatrul German de Stat Timișoara anunță o nouă premieră, în coproducție cu Structure Production și Institutul Francez din România la Timișoara, prima din stagiunea 2023/2024 – TEATRUL, scris și regizat de renumitul regizor francez Pascal Rambert. Evenimentul va avea loc joi, 14 septembrie 2023, începând cu ora 19.30.

Ce se întâmplă cu mașinile casate în Germania?

Poveşti adevărate. Muzeul Mineritului din Dognecea, înfiinţat anul trecut pentru a marca trei secole de atestare documentară a localităţii şi care funcţionează în sediul filialei locale a Forumului German, s-a îmbogăţit cu noi piese valoroase pentru muzeu. Pentru prima dată se pot vedea şi statuete de  „Bergmandl“, gnomi, acele fiinţe de statură mică, care trăiesc în interiorul pămîntului ocupîndu-se de minerit şi alchimie. Despre ei circulă în zona Banatului Montan nenumărate legende

Istoria azi – 1791: la Praga are loc premiera absolută a operei „La clemenza di Tito” a compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart

Calendarul personalităţilor – 1943: Roger Waters, muzician britanic, membru al trupei britanice Pink Floyd – 1817: Mihail Kogălniceanu, om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, al treilea prim-ministru al României (11 octombrie 1863) – 1729: Moses Mendelssohn, filozof german

Vineri, 1 septembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

În urmă cu 70 de ani, comunitatea sașilor din Brașov se confrunta cu cea mai mare dramă din întreaga sa existenţă. Despre naționalizare, colectivizare, destrămarea comunităților bisericești,dar și despre perpectivele acestei mici dar infloritoare comunități astăzi vorbește istoricul și juristul german Dr. Gerald Volkmer, director adjunct al Institutului Federal pentru Cultura și Istoria Germanilor din Europa de Est de la Universitatea din Oldenburg.

Reîntoarcere la tradiții: sub acest motto are loc pe 2 septembrie 2023 Sărbătoarea Hramului Bisericii Romano-Catolice din Lipova, jud. Arad.

În acest weekend, Rețeaua Națională a Muzeelor organizează prima ediție a Nopții Muzeelor la sate. Aceasta va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, iar accesul publicului va fi gratuit. Premiera va fi marcată și în județul Sibiu prin evenimente speciale și prin vizitarea mai multor destinații din satele județului

Ediția a 9-a a Festivalului European de Teatru Eurothalia, organizat de Teatrul German de Stat Timișoara, va debuta în 20 septembrie 2023, la Centrul Regional de Afaceri (Bd. Eroilor de la Tisa 22), una dintre cele cinci locații în care spectacolele Eurothalia se vor juca anul acesta, alături de Sala Teatrului German de Stat, Sala Operei și a Teatrului Naţional, Piața Libertății și Sala Studio a Teatrului Maghiar.

Apariție editorială: Inelul de beton a autorului german Wolfgang Martin Roth

Principalele subiecte din ediție de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1939: începutul celui de-al Doilea Război Mondial, declanşat de invadarea Poloniei de către Germania nazistă

Calendarul personalităţilor – 1957: Gloria Estefan, cântăreaţă nord-americană de origine cubaneză – 1875: Edgar Rice Burroughs, scriitor nord-american – 1854: Engelbert Humperdinck, compozitor german

Joi, 31 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Expoziția ”Pandemiile și epidemiile trecutului – provocări de comunicare multilingvistică”, semnată de Subsecretarul de Stat din cadrul DRI Thomas Șindilariu, relevă evoluția spre comunicarea multilingvistică în fața amenințărilor epidemice pe teritoriul României

Invitație la parada Okotberfest Brașov 2023, care are loc astăyi la ora 18:00

31 august. Ziua Limbii Române în România și Republica Moldova.

31 august 2023, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița si Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan organizează astăzi evenimentul Ziua Limbii Române – 31 august. Sărbătorim împreună cu poeții reșițeni. (16:30).

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Pentru prevenția uitării“

Istoria azi – 1928: premiera absolută la Berlin a „Operei de trei parale“ de Bertolt Brecht – 1897: la Basel (Elveția) se încheie Primul Congres Sionist, organizat la inițiativa jurnalistului austriac de etnie evreiască Theodor Herzl. Delegații au hotărât înființarea unui stat evreu pe teritoriul Palestinei și a Organizației Sioniste Mondiale

Calendarul personalităţilor – 1949: Richard Gere, actor nord-american – 1880: Wilhelmina a Țărilor de Jos, regina Olandei din 1890 până în 1948 – 1879: Alma Mahler-Werfel, scriitoare și compozitoare austriacă – 1874: Edward Lee Thorndike – 1870: maria Montessori, medic și pedagog italian

Miercuri, 30 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

”Migrație și libertate religioasă. Personalități transilvănene din secolul XVI până în secolul XX”. Pe 4 septembrie va fi lansat la Sibiu catalogul expoziției cu același nume. Autoarea expoziției și a catalogului este dr. Heidrun König, directoarea Muzeului Bisericii Evanghelice C.A. din România (cu sediul la Sibiu). Atât expoziția cât și catalogul sunt parte a unui proiect international pe tema migrațiilor religioase la care au participat 6 țări (Franța, Germania, Austria, Slovenia, Ungaria și România). Expoziția poate fi văzută la Centrul Friedrich Teutsch din Sibiu până pe 30 octombrie 2023 

ProEtnica 2023, un brand al dialogului intercultural, s-a încheiat pe 27 august. Această a XIX-a ediție a confirmat încă o dată că o conviețuire între diferitele minorități și majoritate este posibilă într-o societate deschisă și democratică, este de părere Volker Reiter, directorul festivalului 

Actualitatea politică internă românească, comentată de Ovidiu Ganț, deputatul FDGR în Parlamentul României. Interviu realizat de Astrid Weisz, redactor Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Târgul Olarilor reunește de peste 5 decenii, în Piața Mare a Sibiului, meșteri olari din întreaga țară, ce aduc spre vânzare produse atent meșteșugite. Cea de-a 57-a ediţie a manifestării este organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Primăria Municipiului Sibiu, prin intermediul specialiștilor Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), derulează în perioada 30 august – 8 septembrie un sondaj de opinie la nivelul Municipiului Sibiu cu privire la oportunitatea înființării de școli private cu predare în limba engleză, cu un curriculum internațional, de către entități dispuse să investească

Istoria azi – 1909: paleontologul american Charles Walcott descoperă fosile în șistul Burgess din Columbia Britanică, Canada. Acest depozit de fosile este renumit pentru conservarea excepțională a părților moi ale fosilelor sale. Cu o vechime de 508 milioane de ani (Cambrianul mijlociu),  este unul dintre primele paturi de fosile care conțin amprente cu părți moi – 2005:  uraganul Katrina a devastat sudul SUA

Calendarul personalităţilor – 1811: Théophile Gautier, scriitor francez, la început reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric Le Capitaine Fracasse (1863), devine unul din teoreticienii „artei pentru artă“ și unul din maeștrii școlii parnassiene – 1912: Edward Mills Purcell, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1952 pentru descoperirea rezonanței magnetice nucleare în solide și lichide, simultan cu Felix Bloch, cu care a împărțit premiul

Luni, 28 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Comunitățile evanghelice din Țara Bârsei au serbat împreuna sărbătoarea Sf. Bartolomeu la Brasov pe 27 august 2023      

Conservarea patrimoniului bisericilor fortificate săsești din Transilvania este din nou tema unui simpozion international organizat la Sibiu de către Academia Evanghelică Transilvană între 20 și 24 septembrie 2023. Vor participa istorici și arhitecți din țară și străinătate   

”Lucruri care dor. Povești și amintiri ale unor familii transnaționale” este titlul unei expoziții prezentată de Institutul Goethe București. Bazată pe documente, expoziția urmărește impactul migrației forței de muncă asupra familiei. La nivel global, acest fenomen produce noi modele ale familiei tradiționale. Vernisajul expoziției va avea loc pe 31 august, ora 18:00, în foaierul Goethe-Institutu București

”Apoldul de Sus. Un sat transilvan” – traducerea în limba română a monografiei acestei localități din județul Sibiu (titlu original: ”Großpold. Ein Dorf in Siebenbürgen” a fost lansată ieri în prezența autorilor (Martin Bottesch și Ulrich Wien) și a traducătorului Adinel Dincă

Sub deviza „muzică de cor între cer și pământ”, ansamblul coral Rhein-Main-Vokalisten va susține pe 28 august 2023 la Biserica Evanghelică c.A. din Mediaș un concert cu piese „a cappella”. Sub conducerea dirijorului prof. dr. Jürgen Blume, cântăreții germani creează un program în parte spiritual și în parte laic.

Germania onorează artiștii din Georgia, Taiwan și Ungaria cu Medalia Goethe.Managerul de film georgian Gaga Chkheidze va primi anul acesta decorația oficială a statului german, la fel și curatorul și dramaturgul taiwanez Yi-Wie Keng și colectivul de curatori ai Bienalei OFF  din Ungaria vor primi medalia de onaoare Goethe în cadrul unei ceremonii festive la Weimar

Istoria azi – 1789:  astronomul german William Herschel a descoperit un nou satelit al planetei Saturn, Enceladus– 1922: prima reclamă de radio a fost difuzată de postul de radio „WEAF“, din New York – 1963: de pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. a ținut discursul I Have a Dream. moment definitoriu al Mișcarea pentru Drepturile Civile ale Afroamericanilor

Calendarul personalităţilor – 1749: Johann Wolfgang von Goethe, scriitor german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale – 1828:  Lev Tolstoi, scriitor rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial

Sâmbătă, 26 august 2023

Știri

Eduard Antal încheie turneul Orgile României la Biserica Neagră din Brașov.Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga Buchholz din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights

În cadrul programului de finanțare pentru extinderi de folosință, Fundația Biserici Fortificate a putut efectua în această vară lucrări de construcție la biserica fortificată din Hundertbücheln /Movile (parohia Sibiu), planificate de mai mult timp. Turnul sudic are acum o scenă pentru evenimente culturale.

Un concert de muzică sacră  va avea loc la  Biserica Ursulinelor în Sibiu, sâmbătă, 26 august 2023, de la ora 18:30 în cadrul Masterclass XIX ediția 2023.

Toto Cutugno, un italiano vero, s-a stins din viață

Biserica Evanghelică C.A. Din Agnita, jud. Sibiu, invită la concertul de încheiere a săptămânii muzicale pentru familii, care s-a desfășurat timp de o săptămână la Centrul de Tineret din Seliștat (BV), o vecernie muzicală cu “De(r)Chor” sub conducerea lui Stephen Seltmann

Istoria azi – 1991: în urma reunificării Germaniei, la Leipzig apare după o întrerupere de 40 de ani prima ediţie comună germană-germană a îndreptarului ortografic Duden – 1789: la o lună după izbucnirea Revoluţiei Franceze, Adunarea Naţională a Franţei aprobă Declaraţia drepturilor omului, inspirată pe Declaraţia de independenţă nord-americană de la 1776

Calendarul personalităţilor – Julio Cortázar, prozator, dramaturg şi poet argentinian – 1910: Maica Tereza, superioara Congregaţiei romano-catolice „Misionarele carităţii“, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1979 – 1880: Guillaume Apollinaire, scriitor

Vineri, 25 august 2023

Știri

La Biserica Evanghelică C.A.  Sfântul Bartolomeu din Braşov comunităţile săseşti se adună în ultima duminică după data de 24 august, ziua Sfântului Bartolomeu, când este sărbătorit hramul bisericii. Este o sărbătoare ce datează de peste 500 de ani şi care adună comunităţile săseşti din toată ţara Bârsei, după cum relatează curatorul bisericii Albrecht Klein.

Fostul primar al comunei Zagăr, jud. Mureș, Adolf Hedrich, în vârstă de 82 de ani, a fost prezent la Săptămâna Culturală din Țara Ovăzului, unde a apreciat eforturile de conservare a patrimoniului săsesc din regiune, dar a făcut și un apel către reprezentanții administraților publice, să inițieze în consiliile locale calea pentru proiectarea, păstrarea si refacerea a acestor monumente istorice, conform obligației pe care o au prin lege

HAI la NOU! Asociația HAI din pantofi în bocanci! invită pe 27 august 2023 în satul Nou din comuna Roșia, jud. Sibiu, în cea mai frumoasă gospodărie de sași din Transilvania, recunoscută și reconstruită de curând și în Muzeul în aer liber din Szentendre (Budapesta) din Ungaria, pentru a petrece împreună o după amiază cu povești și bunătăți tradiționale

Principalele subiecte din ediție de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1950: premiera în Japonia a filmului „Rashomon“ în regia lui Akira Kurosawa, primul film japonez care a atras atenţia Occidentului: pelicula cinematografică a fost distinsă în 1951 la Veneţia cu „Leul de Aur“ şi a obţinut în 1952 Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin – 1768: navigatorul şi exploratorul englez James Cook porneşte cu nava „Endeavour“ în prima sa călătorie de explorare (1768-1771), în cursul căreia avea să descopere coasta estică a Australiei şi Arhipeleagul Societăţi în Pacificul de Sud şi să realizeze prima circumnavigare a Noii Zeelande

Calendarul personalităţilor – 1930: Sean Connery, actor scoţian – 1918: Leonard Bernstein, compozitor și dirijor nord-american – 1845: Ludovic al II-lea al Bavariei, rege al Bavariei – 1744: Johann Gottfried Herder, scriitor, teolog şi filozof german

Miercuri, 23 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Prezentări de carte și autori la evenimentul „Miracole din Valea miracolelor“ de la Reșița, dedicat conf. univ. dr. Florina-Maria Băcilă, prof. Angelica Herac, prof. Iosif Băcilă, dr. Iosif Badesc. Organizatori sunt Biblioteca județeană „Paul Iorgovici“ din Caraș-Severin, FDGR Caraș-Severin și Asociația germană de cultură și educație a adulților Reșița (24 august, ora 17, Biblioteca „Alexander Tietz“)

Școala de vară internațională dedicată limbii germane percepută ca limbă maternă sau străină are loc anul acesta în premieră la Timișoara, după 11 ediții organizate la București (21 august – 1 septembrie, Liceul teoretic Nikolaus Lenau)

Sărbătoare dedicată unui scriitor: „Pământul a crescut. Conferință aniversară cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Eginald Schlattner“. Organizatorii au făcut public programul detaliat al evenimentelor  (8 și 9 septembrie 2023, Centrul de Întâlniri și Conferințe „Hans Bernd von Haeften” din Turnișor, Sibiu)  

Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț,  și-a continuat și săptămâna trecută agenda de lucru estivală, dedicată în principal vizitării organizațiilor regionale ale FDGR. De data aceasta a dat curs invitației comunităților de șvabi sătmăreni din Beltiug și Sanislău, în județul Satu Mare. Deputatul FDGR a mai participat online la adunarea reprezentanților organizației naționale a FDGR și s-a întâlnit la Sibiu cu Ortrun Rhein, directoarea Asociației „Dr. Carl Wolff” a Bisericii Evanghelice C. A. din România, ce patronează trei așezăminte cu profil social: Căminul de Bătrâni cu 106 locuri, Casa Hospice cu 14 locuri și Centrul de Îngrijiri Paliative pentru Copii cu 10 locuri. Tot la Sibiu, deputatul FDGR a avut o întrevedere cu deputata germană Natalie Pawlik, însărcinată a Guvernului Federal German pentru  problemele imigranților de origine germană și minorități naționale, care la rândul ei a vizitat și Căminul de Bătrâni al Asociației „Dr. Carl Wolff” din oraș. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redactor Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

23 august 1944 în istoriografia română: Lovitură de stat versus Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă și Antiimperialistă“  

23 august 1939: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Pactul a fost semnat la data de 24 august dar este datat 23 august  

Istoria azi – 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei naziste – 1939: Miniștrii de externe ai Germaniei naziste şi Uniunii Sovietice încheie Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și drept Pactul de neagresiune Hitler-Stalin – 1913: la Copenhaga (Danemarca) este dezvelită statuia „Mica sirenă“, inspirată de un personaj din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen

Calendarul personalităţilor – 1924: Ephraim Kishon, scriitor şi jurnalist israelian de origine maghiară – 1912: Gene Kelly, actor, cântăreţ, coreograf, dansator, producător de film şi regizor american – 1754: Ludovic al XVI-lea, Rege al Franţei; a fost ultimul reprezentant al Absolutismului şi o victimă a Revoluţiei Francez 

Marţi, 22 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Calea către UE pentru state care nu sunt membre și țări cu statut de candidat: președintele Ucrainei a sosit luni seara la Atena pentru a participa la o întâlnire informală a șefilor de stat și guvern din Serbia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Bulgaria și Republica Moldova; întâlnirea are loc în prezența președintei Comisiei Europene și președintelui Consiliului European

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Pe urmele focului“

Istoria azi – 1864: la Geneva este adoptată de către reprezentanţi a 22 de state Convenția pentru Ameliorarea Situației Răniților din Armatele de pe Câmpul de Luptă, primul din cele patru tratate ce constituie Convențiile de la Geneva – 1717: Belgradul este recucerit și eliberat de sub dominația otomană de către trupele conduse de Eugen de Savoia-Carignano, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman – 1485: Sfârșitul Războiului celor Două Roze (1455–1485), război civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York

Calendarul personalităţilor – 1964: Mats Wilander, tenismen suedez – 1928: Karlheinz Stockhausen, compozitor german – 1908: Henri Cartier-Bresson, fotograf și jurnalist foto francez – 1904: Deng Xiaoping, lider al Partidului Comunist din China; de la sfârșitul anilor 1970 și până la începutul anilor 1990 a fost liderul de facto al Republicii Populare Chineze – 1902: Leni Riefenstahl, regizoare de filme documentare și fotografă germană – 1882: Samuel Goldwyn, producător de film nord-american. Prin firmele sale de producție a inițiat ascensiunea Hollywood-ului ca metropolă a filmului din SUA – 1862: Claude Debussy, compozitor francez – 1647: Denis Papin, fizician, matematician și inventator francez