Luni, 14 martie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

“Crucea de merit în rang de cavaler a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania este o onoare neașteptată”, a declarat jurnalista Rohtraut Wittstock. Este convinsă că această recunoaștere nu i se adresează doar ei, ci tuturor colaboratorilor care au lucrat și lucrează pentru cotidianul național de limbă germană “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“ (ADZ). Ziarul este principală platformă culturală pentru conservarea identității minorității germane din România interviu

Voluntari și angajați ai serviciilor sociale se ocupă de cazarea și transportul refugiaților ucrainieni din vestul țării, în cadrul campaniei ”Timișoara pentru Ucraina”. O trecere în revistă a inițiativelor și acțiunilor recente

Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (B.E.C.A.R.) continuă în format online seria de discuții ”Kirchenburgen-Gespräche“, dedicată bisericilor fortificate din Transilvania. Inițiate în 2017, discuțiile acoperă o tematică largă, de la posibilități de restaurare a edificiilor de cult creștin, până la aspecte legate de statutul lor juridic

Franța renunță începând de astăzi la majoritatea restricțiilor anticovid

Întoarcerea amenințării nucleare în conștiința publică

Importanța grâului pentru alimentația în întreaga lume

Prezentare de carte: „Algoritmul morții. Dilema inteligenței artificiale“ de Roberto Simanowski. Suntem obișnuiți ca inteligența artificială să ne propună seriale tv și să anticipeze opțiunile noastre de cumpărare dar ce ar fi dacă ea ar prelua controlul? Dacă și-ar asuma toate deciziile omului, nu pentru a-l supune sclaviei, ci a-l salva? Dacă deciziile algoritmilor pentru oameni ar fi atât de bune, încât aceștia ar trebui să fie nebuni să nu țină seama de ele? Începutul l-ar putea face vehiculele autonome. Programarea unui asemenea algoritm implică opțiunea pentru criterii ce urmează a fi urmate. De exemplu, când contextul unei manevre de evitare în traficul rutier implică decizia privind moartea unor oameni pentru a-i salva pe alții, trebuie stabilite niște criterii. Pactul pe care inteligența artificială îl propune omului este „Eficiență contra liberul arbitru“. Datele nu îi mai aparțin individului, ci societății, deoarece sunt necesare realizării obiectivelor din societate. Omul își cedează rațiunea către inteligența artificială și îi transferă acesteia gândirea și acțiunile sale. Dacă omul nu mai trebuie să ia decizii, își pierde sensul. În eseul filozofic publicat la Viena în anul 2020, autorul propune o retrospectivă fictivă dinspre viitor asupra prezentului, în care se iau decizii pentru această evoluție.

„Istoria azi“ – 1937: Papa Pius al XI-lea semnează enciclica redactată în limba germană „Mit brennender Sorge“ (lb.română: Cu îngrijorare intensă), publicată la 21 martie 1937. În această enciclică, Papa Pius semnalează situaţia dificilă a Bisericii Catolice în Germania Nazistă (1933-1945) şi condamnă politica şi ideologia nazistă – 1889: premiera piesei „Domnişoara Julie” a dramaturgului suedez August Strindberg la Copenhaga (Danemarca)

„Calendarul personalităţilor” – 1941: Wolfgang Petersen, regizor de film german – 1933: Michael Caine, actor britanic – 1879: Albert Einstein, fizician german, laureat în 1921 al Premiului Nobel pentru Fizică (premiul a fost înmânat în anul 1922) – 1854: Paul Ehrlich, medic german, considerat fondatorul chimoterapiei, laureat în 1908 al Premiului Nobel pentru Medicină – 1804: Johann Strauss (tatăl), compozitor, violonist şi dirijor austriac

Duminică, 13 martie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 30  Versetul 26

Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toiţi cei ce nădăjduiţi în Domnul.

Sfânta Evanghelie după Ioan Capitolul 17, versetul 17

Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.

Sâmbătă, 12 martie 2022

Știri

Cine mai citește cărți în România? Începând din acest an, România sărbătorește la 15 februarie Ziua Națională a Lecturii. De ce a fost introdusă această sărbătoare? De ce trebuie îndemnați oamenii să citească? eseu

Administrarea preventivă a iodurii de potasiu este lipsită de sens și periculoasă

O altfel de retrospectivă a săptămânii: Polonia propune cedarea unor avioane de luptă proprii în favoarea Ucrainei. Avioanele de vânătoare MiG-28 ar fi urmat să ajungă în Ucraina via Baza Aeriană Ramstein din Germania a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, unde se află și Centrul de Comandă NATO Allied Air Command (AIRCOM). Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii a respins propunerea Poloniei – Ucraina, Georgia și Republica Moldova doresc aderarea cât mai grabnică la Uniunea Europeană. Acordurile europene nu prevăd o procedură de urgență pentru aderarea unui stat

„Istoria azi” – 1994: Sinodul Bisericii Vetero-Catolice din Germania hotărăşte ca ordurile sacre ale preoţiei să fie primite şi de către femei – 1954: premiera absolută la Hamburg (Germania) a operei „Moise şi Aaron”, compusă de Arnold Schönberg (1874-1951) – 1933: polietilena a fost produsă pentru întâia oară de chimişti ai companiei britanice „Imperial Chemical Industries“; abia în 1939 avea să înceapă producţia comercială de folii şi materiale izolante – 1918: Moscova devine capitala Rusiei; în urma Revoluţiei din 1917 şi răsturnării Ţarului Nicolae al II-lea, Petrograd (astăzi Sankt Petersburg) şi-a pierdut statutul de capitală a imperiului rus – 1852: romanul antisclavagist „Coliba unchiului Tom“ al scriitoarei nord-americane Harriet Beecher Stowe (1811-1896) vede lumina tiparului sub formă de carte în SUA unde, în urma marelui succes intern şi internaţional, avea să influenţeze decisiv discursul politic în anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut

„Calendarul personalităţilor” – 1946: Liza Minnelli, cântăreaţă nord-americană – 1928: Paul Kuhn, muzician german – 1881: Mustafa Kemal Atatürk, militar şi politician turc, Fondatorul (în 1923) şi primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938), unde a impus reforme democrate

Marţi, 8 martie 2022

Egalitatea de gen astăzi pentru un viitor sustenabil este deviza propusă anul acesta de către Organizația Națiunilor Unite pentru ziua de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii

Elevii liceului „Goethe Kolleg” au strâns donații în valoare de 25.000 lei pentru refugiații ucraineni. Din suma colectată au fost cumpărate alimente și ajutoare care au fost predate în Bucureşti magazinului caritabil „SocialX-Change” din sectorul 6, ca parte a campaniei umanitare organizate de DGASPC al sectorului 6

În campania „Timișoara pentru Ucraina”, circa 30 de organizații și instituții, împreună cu Primăria Timișoara și-au coordonat eforturile pentru a răspunde nevoilor semnalate la Cernăuți și pentru a pregăti orașul pentru primirea civililor care fug de război

Pentru a opta oară, oraşul Wels din Austria Superioară oferă o bursă de trei luni unui scriitor care să dezvolte un proiect literar în acest loc de poveste. Bursa, în valoare de 1.100 euro lunar, este deschisă scriitorilor de orice vârstă, iar câștigătorul beneficiază de cazare gratuită

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Femeia, de la începuturi până în prezent“

Istoria azi – 08 martie, Ziua Internaţională a Femeii – 1921: la Moscova, Cea de-a Doua Conferinţă a Femeilor Comuniste hotărăşte fixarea datei de 08 martie ca “Zi Internaţională a Femeii” – 1917: la Petrograd (în prezent: Sankt Petersburg), Revoluţia din Februarie, primul stadiu al Revoluţiei ruse de la 1917, duce la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea – 1821: sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, grecii încep lupta de eliberare de sub dominaţia otomană

Calendarul personalităţilor – 1931: Neil Postman, teoretician media, critic cultural şi scriitor nord-american – 1923: Walter Jens, filolog şi scritor german – 1906: Victor Hasselblad, inventator suedez – 1879: Otto Hahn, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1944 pentru descoperirea fisiunii nucleare – 1714: Carl Phillip Emanuel Bach, compozitor german

Duminică, 6 martie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel  Capitolul 1, versetul 16

Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel     Capitolul 5, versetul 9

Şi desăvârşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veşnică.

Joi, 3 martie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Apel la Brașov pentru strângere de fonduri destinate victimelor războiului din Ucraina: Johann Stefani, preotul Bisericii Evanghelice C.A. din Ticușu Vechi, jud. Brasov, Albrecht Klein, curatorul Bisericii Evanghelice Sf. Bartolomeu Brașov și Christian Macedonschi, antreprenor și membru al consiliului de conducere al Forumului Democrat al Germanilor din județul Brașov, au inițiat acest apel de strângere de fonduri, ca semn de solidaritate din partea minorității germane din România interviu

Comunitatea Bisericii Negre din Brașov pune la dispoziție spații pentru cazarea refugiaților ucraineni, în colaborare cu Fundația Cărturești și cu autoritățile municipale

Vineri, 4 martie 2022, are loc în format digital prima ședință ordinară din an a Adunării Reprezentanților Forumului Democratic al Germanilor din România

Cel mai mare pericol pentru centralele nucleare din Ucraina îl reprezintă războiul. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) dedică sesiunea de astăzi securității celor patru centrale nucleare ucrainene. AIEA a confirmat pentru moment funcționarea normală a centralelor nucleare

Pandemia de coronavirus, războiul din Ucraina, criza climatică – cum le răspundem copiilor când ne întreabă despre crize?

Guvernul federal al Germaniei vrea să creeze un cadru legal pentru „comunitatea responsabilă“ (în limba germană: Verantwortungsgemeinschaft) ca alternativă de responsabilizare juridică, în afară de căsnicie și drepturile descendenței. În ce privește motivarea acestei inițiative, pe de o parte se constată frecvența situațiilor în care oamenii aleg forme de conviețuire bazate pe folosul reciproc, de ex. seniori care aleg să trăiască împreună sau familii monoparentale care trăiesc în aceeași gospodărie pentru a-și ușura sarcinile de zi cu zi. Pe de de altă parte, decizia de sprijin reciproc a conviețuitorilor își atinge limitele atunci când informații medicale nu pot fi comunicate decât rudelor sau, în cazul unei urgențe, un conviețuitor nu poate fi reprezentat juridic de altul

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Se adună cuvintele“

Istoria azi – 1924: Guvernul turc hotărăşte desfiinţarea Califatului, Turcia se consideră stat laic – 1875: premiera absolută la Paris a operei „Carmen” de Georges Bizet

Calendarul personalităţilor – 1847: Alexander Graham Bell, inventator nord-american – 1845: Georg Ferdinand Cantor, matematician german

Duminică, 27 februarie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel  Capitolul 11, versetul 1

Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 16, versetul 33

În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

Luni, 21 februarie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

21 februarie, Ziua internațională a limbii materne

Interes german pentru o colaborare viitoare la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Sebastian Selmeier, managerul de dezvoltare al Aeroportului Internațional din München, a vizitat amplasamentul aeroportului Brașov-Ghimbav și a lăudat soluțiile tehnice folosite la construcția aeroportului. Interviu cu Christian Macedonschi, președintele Asociației SMART CITY interviu

Schimburile comerciale dintre România și Germania s-au refăcut considerabil și depășesc nivelul atins înainte de criza pandemică. Camera de Comerț Româno-Germană prezintă datele schimburilor comerciale dintre România și Germania pentru anul 2021

Forumul Democrat al Germanilor din Buziaș are o nouă conducere în persoana doamnei Eda Kurz. În calitate de președintă nou-aleasă a organizației FDGR Buziaș, Eda Kurz promite organizarea evenimentelor tradiționale anuale specifice comunității, dar și a unora noi

Istoria azi – 1962: premiera absolută la Zürich (Elveţia) a dramei „Fizicienii“ de Friedrich Dürrenmatt

Calendarul personalităţilor – 1944: Ingomar von Kieseritzky, scriitor german – 1942: Margarethe von Trotta, regizoare germană – 1866: August von Wassermann, medic şi bacteriolog german

Duminică, 20 februarie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Isaia  Capitolul 44, versetul 22

Risipit-am păcatele tale ca pe un nor şi fărădelegile tale ca pe o negură. Întoarce-te către Mine, că Eu te-am mântuit!

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel    Capitolul 3, versetul 16

Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.

Joi, 17 februarie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

În cadrul ciclului Personalități ale arhitecturii românești, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Asociaţia Istoria Artei, invită astăzi, 17 februarie 2022, ora 18.30, la conferința „Parcelările horticultorului François Regnault ”, susținută de dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător și președinta Asociației Istoria Artei

Be aware, be inclusive: Centrul Cultural German Sibiu oferă din martie până în iunie 2022 o serie de zece ateliere gratuite pentru tineri, voluntari, studenți, liceeni și tineri angajați. Atelierele acoperă diverse teme precum istoria locală, diversitatea etnică, egalitatea de gen, anti-discriminarea, comunicarea prin teatru, dansul și artele vizuale sau educația financiară

Sancțiunile economice ale Uniunii Europene (UE) împotriva Poloniei și Ungariei sunt realizabile: Curtea de Justiție a UE a confirmat aplicabilitatea mecanismului de condiționalitate privind statul de drept. Regulamentul privind condiționalitatea bugetară, cu norme de protecție a bugetului Uniunii Europene, urmărește să protejeze fondurile UE împotriva utilizării abuzive de către guvernele naționale care încalcă statul de drept. Regulamentul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. Până în prezent, Comisia Europeană (CE) nu l-a aplicat. La 11 martie 2021, Polonia și Ungaria au contestat regulamentul în fața Curții de Justiție a UE. La 16 februarie 2022, Curtea de Justiție a UE a pronunțat o hotărâre conform căreia sunt respinse acțiunile Ungariei și Poloniei împotriva normelor privind condiționalitatea. Chiar dacă CE va iniția sancținile, procedura durează mai multe luni. Mai întâi va exista o comunicare scrisă adresată guvernului statului membru UE vizat, apoi o audiere de către CE a guvernului, apoi un timp de răspuns, urmat de reacția CE. La fiecare dintre acești pași există termene

Agenția Spațială Europeană (ESA) vrea să dispună de acces autonom pentru trimiterea în spațiu a echipajelor. Se dorește trimiterea astronauților în cosmos prin mijloace proprii. Europa dispune la Kourou, în Guyana Franceză, de un aeroport spațial propriu, dar încă nu există o navă spațială europeană pentru zboruri cu echipaj. Miniștrii competenți ai statelor membre UE și ESA au hotărât la summit-ul spațial din 16 februarie de la Toulouse, ca un grup de experți să se ocupe în viitor de cercetarea spațială cu echipaje. Grupul consultativ va elabora un raport în noiembrie, pentru primăvara anului 2023 sunt așteptate primele concluzii.

Germania devine doar putin mai digitală. Conform Indicelui de digitalizare 2021, digitalizarea economiei germane nu a progresat într-o asemenea măsură încât să se poată vorbi deja de un efort de digitalizare pe termen lung. Indicele a fost elaborat de Institut der deutschen Wirtschaft și IW Consult, în numele Ministerului Federal al Economiei

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „La un loc și laolaltă“

„Istoria azi” – 1914: apare la Constantinopol prima ediție în limba turcă a Coranului – 1904: premiera absolută la Milano a operei „Madama Butterfly”, compusă de Giacomo Puccini – 1801: politicianul nord-american democrat-republican Thomas Jefferson devine cel de-al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801-1809). Jefferson este considerat unul dintre cei mai influenți dintre „părinții fondatori“ ai Statelor Unite – 1600: condamnat pentru erezie, teologul şi filozoful italian Giordano Bruno este ars pe rug la Roma

„Calendarul personalităţilor” – 1930: Ruth Rendell, scriitoare britanică. A publicat şi sub pseudonimul Barbara Vine – 1888: Otto Stern, fizician german stabilit în SUA; în anul 1943 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică – 1752: Friedrich Maximilian von Klinger, scriitor german – 1444: Rudolf Agricola, filozof olandez, umanist al Renașterii