Știri
Mașinile scriu cărți: Lansarea ChatGPT în noiembrie 2022 a declanșat o avalanșă de texte create cu ajutorul inteligenței artificiale (IA). Autorii și editorii profesioniști folosesc și ei noua tehnologie sau intenționează să o facă. Chiar dacă IA simplifică o mare parte din muncă, își atinge limitele în anumite domenii și creează și mai multă muncă. De exemplu, în domeniul traducerilor, IA este deja utilizată în mod curent pentru cărțile de specialitate. Acest lucru nu funcționează încă atât de bine pentru textele literare. În unele cazuri traducătorii nu mai primesc neapărat o carte sau un text întreg pentru traducerea din original. Traducătorilor li se prezintă un text confuz produs de IA iar lor li se cere să îl editeze. Un astfel de text presupune nu doar corectarea greșelilor IA, ci și verificarea textului original, rezultând într-un efort dublu. Editarea asemenor texte produse de IA este mai puțin apreciată plătită în mod corespunzător
Creșterea temperaturii apei mării determină o prezență sporită a vibrionilor în Marea Baltică, Marea Nordului și Marea Neagră. Aceste bacterii trăiesc în ape de coastă calde, cu salinitate redusă. Majoritatea oamenilor se infectează prin consumul de crustacee crude sau insuficient gătite, cum ar fi stridii, midii sau scoici. Infecția poate apărea și prin înghițirea apei în timpul înotului sau pătrunderea bacteriilor prin leziuni ale pielii
Cei care au folosit primul smartphone înainte de împlinirea vârstei de 13 ani au fost mai predispuși ulterior lar gânduri suicidare, agresivitate și pierderea contactului cu realitatea; de asemenea, au fost semnalate cu frecvență sporită stima de sine scăzută și tulburările de somn; corelația a fost mai pronunțată la fete decât la băieți – sunt rezultatele unui studiu publicat de revista academică britanică „Journal of Human Development and Capabilities“. Echipa de cercetare a examinat date din mai multe studii pe termen lung efectuate pe 100.000 de tineri din întreaga lume. Autorii studiului subliniază că au demonstrat doar o corelație, problemele de sănătate mintală nu sunt atribuite exclusiv utilizării timpurii a smartphone-urilor. Echipa de cercetători solicită totuși măsuri urgente pentru protejarea sănătății mintale a generațiilor viitoare deoarece consideră că este foarte probabil ca sănătatea mintală a adolescenților să fie afectată de smartphone-uri: astfel, statele lumii sunt invitate să introducă restricții de vârstă pentru rețelele de socializare, similare celor pentru alcool și tutun
Istoria azi – 1945: Acordul de la Potsdam, acord asupra politicii de ocupație și reconstucție a Germaniei și a altor națiuni după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, a fost adoptat de principalele puteri victorioase: SUA, URSS și Regatul Unit
Calendarul personalităţilor – 1942: Isabel Allende, scriitoare şi jurnalistă chiliană; – 1932: Peter O’Toole, actor irlandez; – 1820: John Tyndall, fizician irlandez; – 1788: Leopold Gmelin, chimist și medic german