Luni, 4 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Pe durata lunii martie, Cinemateca de luni – un proiect al Institutului Goethe din Bucureşti – este dedicată femeilor și noilor începuturi! Vor fi prezentate filme germane de succes începând cu ora 18.30. Azi va rula pelicula „O zi pentru totdeauna“, regizat de Maggie Peren

Centrul German „Alexander Tietz“ – Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița invită la serata literară „In memoriam Edith Guip-Cobilanschi (1937-2024). O întâlnire cu cărțile ei“(4 martie 2024, ora 16.30), la șase săptămâni de la trecerea în eternitate

Albumul bilingv româno-englez „Salutări din Cisnădie / Greetings from Cisnădie“ , ce include reproducerea a 60 de clişee pe sticlă realizate de fraţii fotografi sibieni Emil și Josef Fischer şi care a apărut la Editura Muzeului Naţional Brukenthal (Hermannstadt, 2023) va fi tradus şi publicat şi în limba germană. Data prezentării noului volum este legat de viitoarele festivităţi cu ocazia împlinirii a 820 de ani de la prima atestare documentară a localităţii

Proiectul european RESTORY, coordonat de UBB Cluj-Napoca şi finanţat cu bani europeni şi beneficiile pentru două localităţi din România, Sighișoara (jud. Mureș) și Jelna (jud. Bistrița-Năsăud), populate pe durata a nouă secole de saşii transilvăneni. La Conferinţa de lansare a proiectului au participat cercetători şi experţi în dezvoltare comunitară din 12 ţări europene

În Elveția, cetățenii au votat în cadrul unui referendum pentru o plată suplimentară de pensie lunară pe an. Prin votul lor, cetățenii Elveției se opun recomandării guvernului și parlamentului de la Berna. Potrivit proiecțiilor, 58% dintre cei eligibili pentru vot au aprobat propunerea sindicatului. Inițiativele populare din Elveția trebuie acceptate nu numai de majoritatea întregii populații, ci și de majoritatea celor 26 de cantoane. Potrivit proiecțiilor, acest obstacol a fost și el depășit. O a doua propunere, de creștere a vârstei de pensionare peste 65 de ani, a eșuat: 75 la sută au votat împotrivă

Cea de-a 13-a Conferință ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) de la Abu Dhabi (26ß29 februarie) s-a încheiat la 1 martie cu puține rezultate tangibile: statele membre nu au reușit să cadă de acord cu privire la tipul de subvenții pentru pescuit ce ar trebui clasificate ca inadmisibile pentru a contracara pescuitul excesiv al oceanelor. Nu a existat nici un acord privind subvențiile agricole. Statele membre au găsit un consens cu privire la extinderea libertății de taxe pentru produsele și serviciile digitale până în 2026

Istoria azi – 2018: Fostul spion MI6 Serghei Skripal și fiica sa sunt otrăviți cu Noviciok în Salisbury, Anglia, provocând o revoltă diplomatică care duce la expulzarea în masă a diplomaților din toate țările implicate – 1975: Charlie Chaplin este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii – 1877: are loc la Moscova premiera baletului „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovschi

Calendarul personalităţilor – 1951: Chris Rea, cântăreț englez – 1928: Alan Silitoe, scriitor britanic –1882: Nicolae Titulescu, jurist, diplomat și om politic român – 1678: Antonio Vivaldi, compozitor şi violonist veneţian