Miercuri, 3 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Clădirea Maria-Terezia din cartierul sibian Terezian va fi restaurată anul acesta. Imobilul, simbol al contrareformei, a fost construit în secolul al XVIII-lea ca orfelinat, devenind după 1948 școală. Clădirea va fi supusă unor ample lucrări de restaurare, valoarea proiectului ridicându-se la 59 milioane lei provenind din fonduri europene   

Compozitorul celebrului vals „Souvenir de Herkulesbad“, Jakob Mathias Pazeller (1869-1957), de la a cărui naștere s-au împlinit la 2 ianuarie 155 de ani, este omagiat în județul Caraș-Severin printr-un plic ocazional și o ștampilă filatelică ocazională, realizate de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Utilizarea ștampilei a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română. Ea este folosită astăzi, 3 ianuarie 2024, la trimiterea întregii corespondențe de la oficiul poștal din Băile Herculane. Valsul „Souvenir de Herkulesbad“ a fost ales în anul 2022 de către Consiliul Local al orașului Băile Herculane ca Imn oficial al orașului-stațiune, iar începând cu data de 17 august al aceluiași an, valsul răsună și la gara feroviară din Băile Herculane, întâmpinându-i pe toți călătorii. Ambele inițiative îi aparțin omului de cultură Dorin Bălteanu

”Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți” – expoziția fotografei austriece Christine de Grancy mai poate fi văzută la Brașov până pe 7 ianuarie 2024. Proiectul artistic, realizat pe parcursul câtorva decenii, va poposi în mai multe orașe din România pe parcursul anului 2024. Turneul a fost realizat de către Centrul Cultural Apollonia din Brașov și Forumul Cultural Austriac

În Polonia, mass-media publică rămâne mărul discordiei în diputa politică dintre guvernul de centru-stânga, condus de premierul Donald Tusk, și partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS), aflat acum în opoziție

Domeniul economic al anilor din urmă a arătat că nu există siguranță, totul este posibil. În anul 2024, perspectiva de stabilitate economică este relativă

Capitalele Europene ale Culturii pentru anul 2024 sunt: Bodø în Norvegia, Tartu în Estonia și Bad Ischl din Austria

Istoria azi – 1959: Alaska devine cel de-al patruzeci și nouălea stat al SUA. Rusia vânduse teritoriul Alaska în anul 1867 Statelor Unite ale Americii pentru suma de 7,2 milioane de dolari

Calendarul personalităţilor – 106 î.H.: Marcus Tullius Cicero, politician și filosof roman – 1892: J.R.R. Tolkien, scriitor, poet, filolog și profesor universitar englez, cunoscut cel mai bine pentru cărți fantastice clasice: Hobbitul și Stăpânul Inelelor – 1912: Wolf Aichelburg, scriitor de limbă germană din România