Luni, 20 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Festivalul de vară 2022 ”# ToGo!”, organizat de Asociația de Tineret a Bisericii Evanghelice C.A. din România, se va desfășura anul acesta la Bărcuț (jud. Brașov), în perioada 1-3 septembrie

Bisericile fortificate din Ormeniș și Măgheruș (județul Mureș) se bucură de îngrijire și monitorizare atentă, asigurată de o echipă de specialitate. Activitățile anunțate de Fundația ”Biserici Fortificate” și Asociația ARCUS din Filitelnic includ atât finalizarea reparațiilor minore și a lucrărilor de întreținere, cât și raportarea eventualelor problemele majore, incluzînd și un protocol de verificare a situației structurale, special adaptat pentru clădirile istorice

Concertul ce încheie turneul național pentru lansarea albumului „Ways of Disappearing“ al pianistului newyorkez de origine română Lucian Ban are loc diseară la București (ora 19, Pavilion Goethe, Calea Dorobanți 32)

Bienala „Danube Contemporary“ inițiată de galeria de artă Kunsthaus 7B din Cisnădioara (jud. Sibiu) prezintă clasici și tendințe noi în arta contemporană a țărilor dunărene. Ediția 2022 cu tematica „Forme și personalitate“ expune lucrări de artă din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Ucraina. Expoziția este deschisă până la data de 25 august

Polemică locală, fenomen național: lipsa fântânii arteziene din centrul istoric al Brașovului în proiectul câștigător la concursul de refacere a zonei a dus la formarea a două tabere, care susțin, respectiv combat ideea. Dincolo de argumentele urbanistice și emoționale se constată un model recurent în activitatea autorităților: măsuri foarte vizibile și cu efect imediat nu sunt discutate și comunicate în mod corespunzător, specialiștii rămân între ei iar cetățenii se consideră puși în fața faptului împlinit

Trei afirmații sintetizează tendințele actuale în utilizarea media, așa cum sunt prezentate în raportul de anul acesta al Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului: 1. tot mai mulți oameni evită în mod conștient să urmărească știrile 2. în multe țări, presa mainstream continuă să piardă din încrederea populației 3. scade semnificația mass mediei tradiționale, mai ales tinerrii se informează preponderent din rețele sociale și motoare de căutare. Studiul a fost realizat în 46 de țări

Istoria azi – 20 iunie, Ziua mondială a refugiaţilor – 1940: la Bucureşti a fost inaugurat Institutul de Antropologie – 1925: la Moscova este înfiinţată agenţia de ştiri TASS a Uniunii Sovietice (URSS) – 1837: Victoria devine regină a Regatului Unit

Calendarul personalităţilor – 1887: Kurt Schwitters, artist plastic şi poet german – 1884: Johannes Heinrich Schultz, medic psihiatru, fondatorul antrenamentului autogen – 1819: Jacques Offenbach, compozitor franco-german