Joi, 26 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 39 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) în data de 2 iunie

Întâlnirea lunară a Clubului de Afaceri German din Timișoara va avea loc astăzi (26 mai), la ora 19, în colaborare cu Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă lansarea de carte și vernisajul expoziției „Arhaic”. În „Arhaic”, actorul – fotograf Jenő Major ne invită să redescoperim ruralul românesc prin imagini. Evenimentul va avea loc vineri, 27 mai, de la ora 18:00, în foaierul teatrului, iar intrarea publicului este gratuită în limita locurilor disponibile. Expoziția este disponibilă pentru tururi organizate, în prezența autorului, pentru elevi și liceeni, până în data de 23 iunie 2022

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Dublu mixt“

„Istoria azi” – 1986: Comunitatea Europeană adoptă steagul european – 1923: Cursa de anduranţă de 24 de ore pentru mașini sport „24 Heures du Mans“ are loc pentru prima oară în împrejurimile orașului francez Le Mans – 451: are loc Bătălia de la Avarayr între rebeli armeni creștini conduși de Vardan Mamikonian și Imperiul Persan Sasanid. Imperiul învinge militarii armeni, dar le garantează libertatea de a practica în mod deschis creștinismul

„Calendarul personalităţilor” – 1926: Miles Davis, trompetist și compozitor american de jazz – 1907: John Wayne, actor nord-american – 1822: Edmond de Goncourt, scriitor francez. A înfiinţat în 1896 Societatea literară Goncourt („La Société littéraire des Goncourt“), numită şi Academia Goncourt („L’Académie Goncourt“), care începând din 1903 acordă anual Premiul Goncourt („Prix Goncourt“) pentru proză literară în limba franceză