Știri buletin de știri
O capsulă cu primele mostre prelevate de pe suprafaţa unui asteroid, aşteptată cu nerăbdare de oamenii de ştiinţă, s-a întors pe Pământ sâmbăta trecută după o călătorie spaţială de peste 5 miliarde de kilometri, și a fost recuperată din deșertul australian. Capsula conţine 100 de miligrame de mostre. Sunt însă mostre preţioase, pentru că au o vechime estimată la 4,6 miliarde de ani. Probele au fost colectate de pe asteroidul Ryugu, situat la aproximativ 300 de milioane de kilometri distanţă. știre
Poeta americană Louise Glück, laureata premiului Nobel pentru Literatură, profesor la Universitatea Yale în Massachussetts, a primit duminică medalia Nobel. În contextul în care laureaţii nu au putut călători la Sotckholm sau la Oslo anul acesta pentru a-şi primi premiile, organizatorii le-au înmânat în ţările lor. Prima a fost Louise Glück. sinteză
Istoria azi – 2002: Uniunea Europeană a invitat zece ţări candidate la aderare: Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru şi Malta – să i se alăture începând cu data de 01 mai 2004 știre
Calendarul personalităţilor – 1915: Frank Sinatra, cântăreț și actor nord-american – 1863: Edvard Munch, pictor norvegian – 1821: Gustave Flaubert, scriitor francez știre