Joi, 2 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Ziua Unității Germane, sărbătorită la Bucureşti. Ambasada RF Germania invită la sărbătorirea Zilei Unităţii Germane, ce marchează reunificarea Germaniei în urmă cu 35 de ani. Evenimentul din Bucureşti are loc azi, 2 octombrie, începând cu ora 18:00, în prezența unor oaspeți de rang înalt

Peronul 3 – pași către amintiri: În prima zi a celei de-a 35-a întâlniri a sașilor din Codlea, a fost prezentat spectacolul de dans performativ „Peronul 3” al dansatoarei Heike Schuster. Prin dans și mișcare, artista a inițiat o explorare creativă pe urmele bunicii sale, Rosa Lukesch, pe drumul deportării, având drept referințe amintiri de despărțire, pierdere și noi începuturi. Titlul „Peronul 3” simbolizează plecarea și incertitudinea viitorului interviu

A început „DECADA CULTURII GERMANE ÎN BANATUL MONTAN“, pe durata a zece zile calendaristice, în perioada 1-17 octombrie 2025. Organizatorul evenimentului, Forumul Democrat al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, promite un program bogat în evenimente culturale ce permit o privire spre trecut dar şi spre ceea ce va veni, şi noutăţi pentru toate gusturile. Detalii din program

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Ce merită căutat“

Istoria azi – 1997: Statele membre ale Uniunii Europene adoptă Tratatul de la Amsterdam, în completarea Tratutului de la Maastricht; – 1954: La Conferința de la Londra a miniștrilor de externe, se decide reînarmarea Republicii Federale Germania și aderarea ei la NATO; – 1409: Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la Biserica din Streisângeorgiu, județul Hunedoara

Calendarul personalităţilor – 1935: Paul Goma, scriitor român; – 1904: Graham Greene, scriitor britanic; – 1869: Mahatma Gandhi, militant politic şi social indian, inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente, considerat părintele independenței Indiei. Mahatma Ganghi este onorat oficial în India drept Părinte al Naţiunii; – 1452: Richard al III–lea, rege al Angliei

Luni, 1 mai 2023

1 mai, Ziua Muncii    

Ghicitoarea zilei

Zile speciale în luna mai: 1 mai, Ziua Muncii – 2 mai, Ziua Națională a Tineretului – 3 mai, Ziua Internațională a Libertății Presei – 5 mai, Ziua Europei, pentru comemorarea înfiinţării în 1949 a Consiliului Europei. Organizația internațională, interguvernamentală și regională cu sediul la Strasbourg este independentă de Uniunea Europeană. Consiliul Europei este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene – 8 mai, se comemorează Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa – A doua duminică din luna mai, anul acesta: 8 mai, Ziua Mamei în mai multe ţări din lume, printre care şi ţările vorbitoare de limbă germană – 9 mai, Ziua mamei în România, sărbătorită în prima duminică a lunii mai – 9 mai, Ziua Europei, pentru comemorarea propunerii de la 9 mai 1950 privind înființarea Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Aceasta a devenit fundația pentru Comunitatea Economică Europeană, redenumită ulterior Comunitatea Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht – 14 mai, Ziua Mamei, sărbătoare în cinstea mamei și a maternității, sărbătorită în acest an la această dată în spaţiul cultural german. Data sărbătorii nu este una fixă şi este stabilită pentru a doua duminică a lunii mai – 31 mai, Ziua Mondială fără tutun sinteză

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „La muncă!”         sinteză

Luna mai, luna îndrăgostiţilor şi a bucuriei de viaţă sinteză

Istoria azi – 1941: premiera absolută la New York (SUA) a filmului „Cetăţeanul Kane” (lb. engleză: Citizen Kane), realizat de Orson Welles (debut regizoral, scenarist, producător şi interpret al rolului principal) – 1851: Londra găzduieşte începând din data de 1 mai şi până la 15 octombrie 1851 „Marea Expoziție a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor”, intrată în istorie cu denumirea de „Prima expoziție universală“ – 1786: premiera absolută la „Burgtheater“ din Viena a operei „Nunta lui Figaro“. Muzica a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, inspirat de comedia “La folle journée ou Le mariage de Figaro”, de Pierre Beaumarchais       ştire

Calendarul personalităţilor –  1946: John Woo, regizor chinez de filme – 1923: Joseph Heller, scriitor nord-american – 1916: Glenn Ford, actor de film nord-american – 1881: Pierre Teilhard de Chardin, teolog şi om de ştiinţă francez  ştire

Duminică, 22 august 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Luca                Capitolul 10,versetul 23

Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!.

Sfânta Evanghelie după Marcu              Capitolul 7, versetul 32

Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el.

Duminică, 11 iulie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 5, versetul 20

Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul

Sfânta Evanghelie după Ioan    Capitolul 6, versetul 37

Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară

Duminică, 21 martie 2021

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Ioan                   Capitolul 6, versetul 14

Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel                      Capitolul 5, versetul 8

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi.