Duminică, 13 decembrie 2020

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”

Duminica a 3-a din Advent,

sărbătorită astăzi de

bisericile apusene

Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.

Noțiunea de Advent provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venire”. Denumirea întreagă în latină este însă “Adventus Domini”, cu sensul de “Venirea Domnului”.

Pentru creștinii apuseni, această parte a anului este un timp de așteptare și pregătire spirituală. Se comemorează nașterea lui Isus din Nazaret, sărbătorită ca Întrupare a Domnului. Adventul le amintește de asemenea creștinilor să stăruie în așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos. Odată cu primul Advent începe și noul an bisericesc.

Adventul începe în a patra duminică înainte de 25 decembrie, anul acesta în data de 29 noiembrie. Duminica a 3-a din Advent este dedicată lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Isus. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

“Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 6

Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

   Capitolul 22, versetul 20

“ (…) Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

Duminică, 6 decembrie

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”

Duminica a 2-a din Advent,

sărbătorită astăzi de

bisericile apusene

Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.

Noțiunea de Advent provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venire”. Denumirea întreagă în latină este însă “Adventus Domini”, cu sensul de “Venirea Domnului”.

Adventul le amintește de asemenea creștinilor să stăruie în așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos. Odată cu primul Advent începe și noul an bisericesc.

Perioada de Advent începe în a patra duminică înainte de 25 decembrie. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

“Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 3

Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?

   Sfânta Evanghelie după Ioan

   Capitolul 1, versetul 11

Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

Duminică, 29 noiembrie

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Duminica 1 din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene

Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.

Noțiunea de Advent provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venire”. Denumirea întreagă în latină este însă Adventus Domini, cu sensul de “Venirea Domnului”.

Pentru creștinii apuseni, această parte a anului este un timp de așteptare și pregătire spirituală. Se comemorează nașterea lui Isus din Nazaret, sărbătorită ca Întrupare a Domnului. Adventul le amintește de asemenea creștinilor să stăruie în așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos. Odată cu primul Advent începe și noul an bisericesc.

Adventul începe în a patra duminică dinainte de 25 decembrie, anul acesta în data de 29 noiembrie. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

Sfânta Evanghelie după Matei Capitolul 21, versetul 9

Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 13, versetul 12

Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Duminică, 11 octombrie 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei    Capitolul 6, versetul 8

Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 4, versetul 11

Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării

Duminică, 05 iulie 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Evanghelia după Sf. Matei Capitolul 13, versetele 45, 46

La fel, împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are şi îl cumpără.

Evanghelia după Sf. Luca Capitolul 9, versetul 62

Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug şi priveşte înapoi nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu”.