Luni, 5 ianuarie 2026

Pe 22 ianuarie 2024 a avut loc la librăria Cărturești din Piața Sfatului  Brașov lansarea celui mai nou număr al revistei bilingve (germană-română) „CuTimp : pentru tineri”. “Cotidianul” este subiectul pe care autorii tineri, membri ai asociației “Cu timp pentru cultură”, îl explorează în cea de-a 5-a ediție a revistei pentru tineri și studenți. Coordonatoarea asociației culturale, Petra A. Binder, vorbește despre activiatea cercului literar și despre rezultatele literare și teoretice a două proiecte culturale desfășurate de asociație, care și-au lăsat urmele în cotidianul tinerilor și care au îmbogățit prezentul cu o umbră de istorie.

Duminica Reminiscere: Serviciu divin organizat de grupul de tineret al comunității luterane din București. Pe 16 martie, grupul de tineret al Bisericii Evanghelice C.A București a pregătit și organizat Serviciul divin de Duminica Reminiscere. Sub îndemnul biblic: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi.” (Romani 5,8), relația dintre Dumnezeu și om a fost pusă în centrul reflecției.

Comunitatea Evanghelică Bartolomeu, Brașov – Ziua de Tineret la hramul bisericii. Cu prilejul hramului Bisericii Evanghelice din Bartolomeu, comunitatea locală a organizat pe 23 august 2025 un program special dedicat tinerilor, sub genericul „Despre comori și odoare”. Gazda evenimentului a fost noul preot Maximilian Gerwald Braisch, care a încurajat dialogul, prietenia și implicarea tinerei generații în viața comunității

Istoria azi – 1953: premiera absolută la Paris a piesei „Aşteptându-l pe Godot” a dramaturgului irlandez Samuel Beckett, considerată o capodoperă a teatrului absurd – 1902: premiera absolută la Berlin a dramei „Moartea lui Danton” de Georg Büchner; premiera a avut loc la aproape 70 de ani de la publicarea piesei

Calendarul personalităţilor – 1946: Diane Keaton, actriţă şi regizoare nord-americană – 1932: Umberto Ecco, semiotiocian, filozof şi scritor italian – 1921: Friedrich Dürrenmatt, dramaturg şi narator elveţian

Luni, 29 noiembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Bilanț la sfârșit de an – retrospectivă a anului politic 2025: interviu cu deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, despre anul politic 2025, care a fost marcat de alegeri, provocări economice și de nevoia de stabilitate legislativă. Acesta a subliniază importanța dialogului politic, a respectării valorilor europene și a protejării drepturilor minorităților naționale. Pentru perioada următoare, prioritățile vizează continuarea reformelor, investițiile în educație și consolidarea instituțiilor statului.

În cadrul săptămânii culturale  Haferland din acest an, Lolele din Agnita au susținut un spectacol pentru prima dată în Criț, jud. Brașov. Cu costumele lor colorate, măștile distinctive și obiceiurile tradiționale au stârnit un mare entuziasm în rândul vizitatorilor. Participarea lolelor  la Săptămâna Haferland subliniază valoarea obiceiurilor pentru generațiile viitoare 

După succesul expoziției „Touch Nature” din 2024, curatorii Sabine Fellner și Alex Ion Radu au lansat un nou proiect expozițional major la București: „Why ‘We Should All Be Feminists’”. Evenimentul reunește lucrările a 44 de artiști din România și Austria și propune o reflecție critică asupra dinamicilor sociale și a tabuurilor legate de feminism. Expoziția poate fi vizitată pânâ pe 14 februarie 2026, la /SAC @ Malmaison

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul la expoziția „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”, în Galeria Parafraze a Muzeului Național de Artă Timișoara. Expoziția va putea fi vizitată până pe 15 februarie 2026, iar accesul publicului la vernisaj este gratuit.

Istoria azi – 1837: Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, o reședință a țarilor, arde complet. Focul durează 30 de ore  – 1989: Václav Havel devine președinte al Cehoslovaciei

Calendarul personalităţilor –1808:  Andrew Johnson, politician american al 17-lea președinte al Statelor Unite – 1843: Carmen Sylva, poetă și regina Elisabeta a României, soția regelui Carol I al României – 1882:  Aleksei Nikolaevici Tolstoi, scriitor rus

Sâmbătă, 27 decembrie 2025

Festivalul JAZZ IN CHURCH a revenit la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție în perioada 8 – 11 mai 2025. Programul de anul acesta a fost unul extrem de special, cu un mix de artiști recunoscuți pentru contribuția lor în jazz-ul european, precum și cele mai noi și inovative trupe de muzică contemporană.

Corul de tineret RHS Markkleeberg (Germania) în concert în România. Concert cu muzică sacrală cuprinzând cântece din epoca barocă până în epoca modernă.Corul HRS al Școlii Rudolf Hildebrand din Markkleeberg a înrtreprins un turneu în România. Destinația călătoriei a fost regiunea Transilvania și Bucureștiul. În timpul călătoriei, elevii și-au demonstrat talentul muzical în cadrul mai multor spectacole în orașe istorice și biserici. Programul variat a inclus lucrări sacre, muzică corală clasică și cântece tradiționale.

Gânduri bune pentru Anul Nou

Istoria azi – 537: a fost inaugurată Biserica Hagia Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee, în 1935 muzeu și în 2020 înapoi moschee – 1816:  a avut loc la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru în limba română: „Mirtil și Hloe“, pastorala într-un act – 1985: gherilele palestiniene au ucis 20 de persoane în aeroporturile din Roma și Viena

Calendarul personalităţilor –  1517: Johannes Kepler, astronom și astrolog, cel care a descoperit că Pământul și planetele se mișcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice  – 1822:  Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze – 1901:  Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriță de film, teatru, music–hall, operetă, cântăreață

Luni, 22 decembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Elevii liceelor germane readuc la viață revista școlară interzisă „Revista 2000+”: Elevii din liceele germane din București, Brașov și Sibiu au continuat proiectul „Revista 2000+”, inițiat de foști elevi ai Liceului German din București, redescoperind și reinterpretând revista școlară bilingvă interzisă după 1980. Pe 15 decembrie 2025, la Brașov, tinerii au prezentat rezultatele activităților lor și perspectivele pe care această experiență le-a deschis pentru comunicare și exprimare creativă. reportaj

Comunitatea evanghelică din Sibiu a anunțat programul slujbelor și concertelor din Catedrala Luterană în perioada 22 decembrie 2025 – 11 ianuarie 2026

Expoziția ”Bisericile fortificate din Transilvania – o moștenire culturală europeană” concepută de Fundația Biserici Fortificate din Sibiu se află într-un tur prin mai multe orașe din Germania. Până pe 28 ianuarie 2026 se află la Bückeburg (Saxonia Inferioară)

În satul circular Charlottenburg, unul dintre locurile speciale din regiunea Banat, a treia duminică din Advent a devenit de câțiva ani un loc de întâlnire obișnuit pentru toți cei care nu numai că așteaptă cu nerăbdare Crăciunul, ci vor să-l și trăiască împreună. Sub titlul „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”, satul a fost transformat și anul acesta într-un mic basm de Crăciun – cu muzică, cultură, o atmosferă festivă și multe întâlniri.

Istoria azi – 1989: Revoluția Română -După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena fug din București cu un elicopter în timp ce protestatarii izbucnesc în urale

Calendarul personalităţilor – 1858: Giacomo Puccini, compozitor italian – 1962: Ralph Fiennes, actor englez

Miercuri, 17 decembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Actualitatea sibiană: Târg de produse handmade la Casa Artelor (18-21 decembrie) cu peste 30 de artizani și meșteșugari/ Salonul Femeilor III. Cel de al treilea și ultimul Salon al Femeilor din anul 2025 va avea loc vineri, 19 decembrie, la ora 18:00. Invitată este Ioana Poplăcean (Director General SC Moara Cibin)/ În pregătirea expoziției „Istoria sașilor din Sibiu și împrejurimi”, membrii organizației locale FDGR sunt încurajați să ofere cu titlu de împrumut articolele de uz casnic cu specific săsesc. Expoziția va fi amenajată în sediul FDGR din Sibiu și este o colaborare cu Muzeul ASTRA/ ”De acasă pentru acasă”, tradiționala slujbă de Crăciun care se adresează sașilor de pretutindeni va fi preluată anul acesta peYouTube din Seleuș (jud. Mureș) pe 24 decembrie, ora 14 (CET)/ Programul spectacolelor de teatru și a concertelor în perioada 18-24 decembrie; – Primăria Municipiului Sibiu a publicat pe site-ul propriu, pentru dezbatere publică, proiectul de hotărâre actualizat al Consiliului Local prin care se va stabili noul cuantum al taxelor și impozitelor locale pentru proprietăți. Primăria precizează că aceste modificări sunt impuse prin legislația națională: aplicarea lor este obligatorie pentru toate unitățile administrativ-teritoriale. Propunerile și sugestiile din partea cetățenilor pot fi transmise până în data de 23 decembrie, ora 12   sinteză

Deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț, a fost distins cu Ordinul de Onoare al Comunității Evreiești din România/ Vizita de inaugurare a noii ambasadoare a Republicii Federale Germania în România la Timișoara.

Expoziția „Why‚We Should All Be Feminists”, 18 decembrie 2025-14 februarie 2026 la București, curatori Sabine Fellner si Alex Ion Radu. Ultimul eveniment de amploare al Forumului Cultural Austriac care încheie anul 2025 reunește lucrările a 44 de artiste și artiști de calibru din România și Austria într-un nou proiect de anvergură. Expoziția, a cărei vernisaj va avea loc mîine la ora 19:00, este organizată de /SAC – Spațiul de Artă Contemporană și Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Ministerului austriac al Afacerilor Europene și Internaționale, în cadrul programului „Calliope. Join the Dots”.

Musical pentru copii în Biserica Sfânta Margareta din Mediaş. Parohia Evanghelică C.A. Mediaș și Liceul „Roth–Oberth” organizează pe 18 decembrie, de la ora 17:00, în Biserica Sfânta Margareta, musicalul pentru copii „Un copil s-a născut”, sub conducerea muzicală a Edith H. Toth. Participă elevi ai claselor 0, III și IV, acompaniați de formația Kastell-Band. Intrarea este liberă, donațiile fiind binevenite.

Târg de Crăciun la Colegiul Național „Johannes Honterus” din Braşov. Vineri, 19 decembrie, între orele 11 și 13, elevii Colegiului Național „Johannes Honterus” din Brașov organizează târgul tradițional de Crăciun. O parte din încasări sprijină cauze caritabile, iar restul este folosit pentru activități comune ale claselor.

Concert de Advent la Brașov. Pe 18 decembrie, Forumul Democrat al Germanilor din Brașov  invită la concertul de Advent. Toți participanții pot cânta împreună, acompaniați de Dragoș Dimitriu.

Istoria azi –  1903: Fraţii Wright (Wilbur şi Orville) din SUA reuşesc pentru prima oară în istoria aeronauticii să efectueze un zbor dirijat cu un aparat de zbor cu motor mai greu ca aerul

Calendarul personalităţilor – 1930: Armin Mueller-Stahl, actor german – 1770: Ludwig van Beethoven, compozitor german

Vineri, 12 decembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Bilanțul activității Bisericii Evanghelice C.A. din România (EKR) prezentat de episcopul EKR, Reinhart Guib.   interviu

Mihai Eminescu Trust (MET) aniversează 25 de ani de activitate în 2025, marcând un sfert de secol de conservare și revitalizare a patrimoniului rural din Transilvania prin restaurarea de case, ateliere (precum cel din Archita) și biserici fortificate (Alma Vii), implicând comunitățile locale prin educație și proiecte sustenabile. Președinta fundației, Caroline Fernolend, aduce o retrospectivă a celor mai importante proiecte. reportaj

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Biserica Evanghelică A.B. din Codlea, împreună cu Corul de cameră Astra, organizează pe 13 decembrie  2025 un concert special de Crăciun în Biserica Fortificată din Codlea. Concertul începe la ora 17:00 și durează aproximativ două ore.

Eveniment de Advent la Biserica Bartolomeu din Braşov: Vineri, 12 decembrie, ora 17:00, la Biserica Bartolomeu din Brașov are loc a doua manifestare muzicală de Advent: „Momente literar-muzicale”, cu Elena Cristian (vioară), Paul Cristian (orgă) și Carmen Elisabeth Puchianu. Vor fi citite texte de Rilke, Meyer, Storm, Wildenbruch, Kästner și Dürrenmatt, însoțite de muzică de Sabon și familia Bach. Intrarea este liberă.

Cele mai importante subiecte din Satu Mare și Oradea: Clubul sportiv CSM Olimpia din Satu Mare primește un million în plus la buget – Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă lansarea a trei rute directe de pe Aeroportul Internaţional Oradea, spre Milano Bergamo (Italia), Roma Fiumicino (Italia) şi Dortmund (Germania). sinteză

Istoria azi –  1913:  pictura „Mona Lisa“ a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperată, la Florența, dupa doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris – 1963: Kenya își proclamă independența față de Marea Britanie – 2002: Kenya își proclamă independența față de Marea Britanie

Calendarul personalităţilor – 1821:  Gustave Flaubert, scriitor francez  – 1863:  Edvard Munch, pictor norvegian – 1915:  Frank Sinatra (Francis Albert), actor și cântăreț american

Vineri, 5 decembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Robert Schwartz a preluat conducerea Radiodifuziunii Române, cu promisiuni de modernizare și digitalizare a radioului public. În mandatul său, el și-a propus digitalizarea extinsă a Radioului Public, diversificarea programelor dedicate tinerilor și consolidarea resurselor editoriale pentru a menține instituția competitivă într-un peisaj media în continuă schimbare.  interviu

Autobuzul lui Moş Crăciun va circula prin Braşov până pe 2 ianuarie 2025. Vehicul special pregătit pentru cei mici se pune în mişcare în fiecare zi la ora 17.00,  Autobuzul este decorat festiv atât în interior cât şi în exterior, iar pe 6 şi 24 decembrie copii care vor circula cu acest mijloc de transport vor primi dulciuri de la însuşi Moş Crăciun. Autorităţile braşovene anunţă deschiderea patinoarului din centrul vechi al oraşului pe 5 decembrie, ora 18.00. În ziua inaugurării intrarea va fi gratuită

Cea mai înaltă distincţie a FDGR, „Acul de Aur“, pentru Episcopul Diecezei romano-catolice din Timişoara, Excelenţa Sa, Iosif Csaba Pál. Medalia de onoare a fost înmânată la încheierea Sfintei Liturghii Pontificale cu ocazia aniversării a 70 de ani de viaţă a Excelenței Sale, celebrată miercuri, 3 decembrie, la Domul Sf. Gheorghe din Timişoara şi este un semn de preţuire pentru implicarea sa neobosită în viaţa comunităţii catolicilor din Banat.

Comunitatea Evanghelică C.A. din Codlea invită pe 7 decembrie 2025 la Basarul de Advent

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1492: Cristofor Columb a devenit primul european care a ajuns în insula Hispaniola (astăzi Haiti și Republica Dominicană) – 1702: Johann Sachs von Harteneck, primarul Sibiului este decapitat, după ce a criticat faptul că sașii, care reprezentau 10% din populația Transilvaniei, plăteau 60% din taxele percepute în principat

Calendarul personalităţilor – 1901: Walt Disney, desenator, regizor și producător american de film animat – 1966: Patricia Kaas, cântăreață franceză

Miercuri, 3 decembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Actualitatea sibiană: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în perioada 3-7 decembrie o selecție specială de spectacole în cadrul „Sibiu Magic Show”. Programul din acest an include 18 reprezentații cu artiști invitați din Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, Portugalia, România și Venezuela/ Premieră pe 5, 6, 7 decembrie cu spectacolul „O mie și una de nopți”, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia și costumele Dragoș Buhagiar, muzica Vasile Șirli la Teatrul Radu Stanca/ Spectacol de balet cu ”Spărgătorul de nuci”, muzica: P.I Ceaikovski, coregrafia: Valentin Barteș la Centrul Cultural Ion Besoiu, marți (9 decembrie), ora 19 și miercuri (10 decembrie), ora 11/ Atelier de creație în limba germană ”Flinke Finger” la Teatrul Gong, 11 decembrie, ora 18, cu tema ”Decorații de Crăciun”/ Concert de excepție la Filarmonica de Stat Sibiu cu ocazia Zilelor Minorităților Naționale: trupa Koszika & The HotShots, 10 decembrie de la ora 19:00, la Sala Thalia/ Pe 12 decembrie, de la ora 19:00, Piața Mare va găzdui cea de-a opta ediție a evenimentului devenit deja tradiție în cadrul Târgului de Crăciun: Marea Moșmondeală. Detalii despre eveniment pe clubulsportiv.ro sinteza

Din agenda de lucru a deputatului minorității germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, care se află într-o vizită în Germania unde sunt programate întâlniri cu reprezentanți ai autorităților federale.  Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

„Dor şi Speranţă“ este titlul recent apărutului calendar de Advent, care cuprinde texte în limba germană de Hans Klein şi fotografii de Friedrich Philippi. Adventul este perioada de patru săptămâni de dinaintea Crăciunului în bisericile apusene. Este un timp de pregătire spirituală și reflecție pentru celebrarea nașterii lui Iisus.

Ediția a 11-a a Conferinței mass-media româno-germană va avea loc în data de 10 decembrie 2025.  Tematica acestei ediţii: Consolidarea rezilienței în perioade de manipulare externă și campanii de dezinformare. Conferinţa este organizată de Ambasada Germaniei la București, în parteneriat cu Deutsche Welle și Fundația Konrad Adenauer şi se va desfăşura la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town. Evenimentul va include discursuri principale și o masă rotundă cu experți și practicieni pe tema consolidării rezilienței publice împotriva dezinformării, în special online și prin intermediul rețelelor sociale. Se va asigura interpretare simultană (engleză – română). Conferința este urmată de o recepție, care va oferi prilejul unui schimb informal de opinii

Premiul literar „Rolf Bossert“ pentru 2026. Concursul de poezie se adresează autorilor ce scriu lirică în limba germană. Cei care doresc să se înscrie trebuie să trimită până pe 21 decembrie 2025 şapte poezii nepublicate. Un juriu format din şase membri va decide asupra câştigătorului competiţiei. Înmânarea premiului în valoare de 2000 de euro se va face în cadrul Zilelor Literaturii Germane la Reşiţa, 26-29 martie 2026

Istoria azi – 1967: chirurgul sud-african Christiaan Barnard realizează în premieră mondială un transplant de inimă

Calendarul personalităţilor – 1930: Jean-Luc Godard, regizor de film francez – 1895: Anna Freud, psihanalistă britanică de origine austriacă, fondatoarea psihanalizei copilului – 1883: Anton Webern, compozitor austriac

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Știri

15 noiembrie 1987: astăzi se împlinesc 38 de ani de când a avut loc Revolta de la Braşov, acţiune de protest politică de origine socială  a muncitorilor întreprinderii de autocamioane Steagul Roşu, cărora li s-au alăturat muncitori de la fabricile „Tractorul Braşov“ şi „Hidromecanica“, elevi, studenţi şi alţi cetăţeni. Manifestanţii au protestat împotriva politicilor economice şi sociale impuse de Partidul Comunist Român (PCR) în Republica Socialistă România

Casa “Iancu de Hunedoara” din Centrul Vechi al municipiului Baia Mare urmează să fie renovată. Clădirea construită în 1446 de către guvernatorul de atunci al Ungariei, Iancu de Hunedoara, pentru soţia sa, Elisabeta, a fost în decursul timpului martora multor  evenimente tipice unui oraş înstărit cu specific minier. Există, de exemplu, documente care atestă existenţa a două familii bogate rivale în Baia Mare, a căror copii s-au îndrăgostit şi trăit o scurtă, dar tragică, poveste de dragoste. Nici locul secret de întâlnire al tinerilor îndrăgostiţi, Balconul, care exista, conform unor schiţe mai vechi, chiar la etajul întâi al Casei Iancu, nu lipseşte din această dramă locală din  secolul al XV-lea. INTERVIU cu autorul şi omul de afaceri Walter Übelhart din Baia Mare.

Peter Jacobi la Muzeul Transilvan din Gundelsheim: Sculptorul și fotograf Peter Jacobi, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani de origine transilvăneană, a împlinit 90 de ani pe 11 noiembrie. Cu acest prilej, Muzeul Transilvan din Gundelsheim, în colaborare cu Institutul Transilvănean de la Universitatea din Heidelberg, prezintă până pe 15 martie 2026 expoziția de cabinet „Lumi în imagini // Imagini ale lumii. Colecția de fotografii Peter Jacobi“.

 Pe 9 noiembrie 1989 a căzut Zidul Berlinului – un simbol al separării care a mișcat lumea. Dar betonul lui continuă să trăiască: astăzi, bucăți din zid se află peste tot în lume – de la New York la Seul, de la Cape Town la Buenos Aires. Fiecare spune propria sa poveste despre cum amintirea poate depăși granițele.

Asociația saşilor emigraţi în Germania din Cristian, jud. Sibiu,  s-a alăturat Asociației Sașilor din Transilvania din Germania ca membru. Protocolul de aderare a fost semnat la Bad Kissingen de către președintele federal al Asociaţiei Sașilor din Transilvania din Germania, Rainer Lehni, și președinta Asociaţiei Locului Natal Cristian, Dagmar Baatz..

Istoria azi – 1836:  a fost înființat la Iași Conservatorul Filarmonic și Dramatic, sub direcția lui Gheorghe Asachi, spătarului Vasile Alecsandri (tatăl) și a vornicului Ștefan Catargiu; și-a încheiat activitatea în 1840 a fost înființat la Iași Conservatorul Filarmonic și Dramatic, sub direcția lui Gheorghe Asachi, spătarului Vasile Alecsandri (tatăl) și a vornicului Ștefan Catargiu; și-a încheiat activitatea în 1840– 1928: în SUA a fost introdus primul laborator de defectoscopie de cale ferată – 1987: la Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele „Roman“ împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului.

Calendarul personalităţilor – 1862: Gerhart Hauptmann, dramaturg german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1912  – 1868: Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii  –1867: Anne-Elisabeth de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, contesa De Mathieu, membru de onoare al Academiei Romane

Luni, 10 noiembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Întâlnire la  Pécs, Ungaria, a membrilor Funkforum, în perioada 7-9 noiembrie 2025. Concluzii ale ediţiei din acest an. Asociaţia Funkforum reuneşte reprezentanţi mass-media de limba germană din Ungaria, România şi Serbia

Diaspora română din Italia, Spania, Germania, Franța și Marea Britanie s-a schimbat în ultimele două decenii, nu doar ca număr, ci și ca nivel de educație și integrare profesională, arată cercetările profesorului Dumitru Sandu de la Universitatea din București,

În jurul zilei Sfântului Martin, în  comunitățile evanghelice din Transilvania au loc din nou numeroase parade cu felinare și sărbători dedicate Sfântului Martin.

La Timişoara mai poate fi vizitată până pe 15 noiembrie expoziția „Fă-mă, Doamne, Subțire și Înaltă”, o formă nouă şi inedită a colecției de folclor transilvănean culeasă de compozitorul Béla Bartók. Curatorul expoziţiei Lucian Ban, împreună cu violonistul american Mat Maneri și muzicianul român Alin Rotariu, actualizează muzica ţărănească de altă dată cu improvizaţia jazzului contemporan

„Orizonturi pe două roţi”. Timişoreanul Oliver Wehry a scris şi  publicat o carte despre experienţele trăite în călătoriile sale pe două roţi prin America de Sud, Asia şi India. sinteza

Istoria azi – 2004: a murit Yasser Arafat, om politic, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri arabi, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene şi lider al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei – 1989: în euforia accesului liber dintre Republica Democrată Germană (RDG) şi Republica Federală Germania (RFG), prin deschiderea Zidului dintre Berlinul de Est şi Berlinul de Vest, populaţia începe cu demolarea acestuia –   1977: la prima conferinţă mondială XEROX din Boca Raton (Florida) este prezentat oficial primul computer personal cu mouse şi display grafic

Calendarul personalităţilor– 1925: Richard Burton, actor britanic – 1888: Andrei Tupolev, constructor de avioane sovietic – 1887: Arnold Zweig, scriitor german – 1849: Carl Wolff, economist, jurnalist și politician sas născut în Sighişoara. Între 1871-1874 a lucrat ca jurnalist al cotidianului vienez Neue freie Presse. În anul 1874 a preluat conducerea ziarului Siebenbürgisch-Deutsches Tagesblatt din Sibiu. A fost de asemenea director al Casei de Economii din Sibiu, iar din 1895 membru fondator al cooperației Raiffeisen din Sibiu – 1759: Friedrich Schiller, scriitor şi erudit german – 1483: Martin Luther, teolog german şi reformator protestant