Sâmbătă, 18 octombrie 2025

Știri

„ZAPP – Ziua Adopției Pisicilor PAN” încurajează adopțiile responsabile și oferă o zi plină de activități și ateliere, tombole și momente de relaxare. Asociația pentru protecția animalelor PAN organizează anul acesta evenimentul la Șura Culturală Gușterița (18 oct., strada Mălinului nr. 4 din Sibiu, orele 10:30-17:30)

„Școala populară săsească în prima jumătate a secolului al 19-lea“, eveniment organizat de „Grupul de lucru pentru studii regionale transilvănene” din Sibiu și Forumul regional Transilvania al FDGR, cu sprijinul Departamentului pentru relații interetnice de pe lângă Secretariatul general al Guvernului României și al organizației culturale a sașilor de la München, Germania. Cele două zile de comunicări științifice în limba germană se vor desfășura la sediul FDGR din Sibiu, pe 18 și 19 octombrie

În data de 19 octombrie 2025, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G., parte a Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, organizează la Sibiu (ora 15, în Piața Mare) cea de-a unsprezecea ediție a Marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor”, eveniment care se desfășoară simultan în 10 orașe din țară (București, Cluj, Timișoara, Iași, Baia Mare, Arad, Oradea, Piatra Neamț și în comuna Valea Seacă (jud. Bacău). Marșul din Brașov are loc astăzi, 18 octombrie.

Istoria azi – 1009: din ordinele califului Fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost distrusă până la temelii – 1386: deschiderea Universității din Heidelberg

Calendarul personalităţilor – 1663: Eugen de Savoia, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman, eliberatorul Ungariei și Transilvaniei de sub turci, guvernator al Banatului – 1777: Heinrich von Kleist, autor și poet german