Sâmbătă, 5 iulie 2025

Singurătatea afectează peste 15 la sută din oameni, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, OMS. Conform Comisiei OMS pentru Relații Sociale, singurătatea crește riscul pentru accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic și diabet. Adolescenții afectați de singurătate au cu 22% mai multe șanse să primească note mai mici decât colegii lor de clasă; adulții singuri ar avea mai multe dificultăți în a găsi sau a păstra un loc de muncă. Raportul estimează că una din trei persoane în vârstă și unul din patru adolescenți sunt izolați social. Co-președintele Comisiei OMS pentru Relații Sociale, Vivek Murthy, precizează: “Singurătatea este un sentiment dureros, subiectiv, pe care mulți dintre noi îl experimentăm atunci când nu avem relațiile de care avem nevoie. În schimb, izolarea socială este o stare obiectivă în care există puține relații sau interacțiuni”

Prezentare de carte: „Planul general al administrației Trump. Proiectul 2025” de David A. Graham, traducerea în limba germană a volumului „The Project. How Project 2025 Is Reshaping America”, publicat anul acesta în SUA. Autorul prezintă o analiză detaliată a planului politic „Project 2025”, cunoscut și drept „Proiectul de tranziție prezidențială 2025” (în limba engleză în original: „2025 Presidential Transition Project”), elaborat de institutul de cercetări politice Heritage Foundation din SUA, și ajunge la concluzia că Proiectul 2025 este cheia principală pentru înțelegerea celei de-a doua președinții a lui Donald Trump

În Coreea de Nord a fost inaugurată stațiunea de vacanță Wonsan Kalma, situată în zona orașului portuar Wonsan de pe coasta de est a țării. În cursul săptămânii au sosit primii turiști locali în orașul turistic cu peste 400 de clădiri proiectate artistic, ce poate găzdui aproape 20.000 de oameni. Liderul Suprem al Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Jong-un, a fost prezent la inaugurarea stațiunii Wonsan Kalma. El a participat la ceremonia de deschidere însoțit de soția și fiica sa

Istoria azi – 1811: Congresul din Caracas al Provinciilor Venezuelene și-a declarat independența față de Spania. Congresul a avut loc sub conducerea lui Simon Bolívar, conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, și a revoluționarului venezuelan Francisco Miranda. În ciuda proclamării republicii, noua libertate a fost consolidată abia în 1821, odată cu victoria lui Bolívar asupra trupelor spaniole. Bolívar a unit apoi Venezuela, Noua Granadă și Quito pentru a forma Columbia Mare, republică ce a dăinuit între anii 1821-1831

Calendarul personalităţilor – 1889: Jean Cocteau, scriitor, pictor şi regizor francez; – 1879: Wanda Landowska, pianistă poloneză; – 1857: Clara Zetkin, politiciană germană, activistă pentru drepturile femeilor