Luni, 22 aprilie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Centrul European pentru Întâlnirea Tineretului (C.E.P.I.T.) Hosman caută un asistent cultural. Asociația, înființată cu scopul de a valorifica potențialul cultural și turistic al bisericii fortificate din localitate și al zonei Valea Hârtibaciului (jud. Sibiu), și-a propus pentru anul acesta o extindere a activității. În acest scop se caută  un asistent și manager cultural pentru sezonul care începe la 1 mai

Aufarbeitung. RDG și România în cultura memoriei – expoziție despre felul în care trecutul comunist este asumat în Germania și România, vernisată mâine, 23 aprilie. Evenimentul care va avea loc începând cu ora 14 la sediul Institutului Goethe din București va fi deschis, printre alții, de ambasadorul Germaniei la București, dr. Peer Gebauer

Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, semnat la 21 aprilie 1993 la București, reprezintă până în ziua de astăzi baza colaborării bilaterale politice, economice și culturale dintre România și Germania după căderea Cortinei de Fier și a reunificării Germaniei – o retrospectivă.

Din acest an, România sărbătorește pe data de 21 aprilie  Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. Legea Nr. 79 privind instituirea acestei aniversări a fost adoptată de Parlamentul României și promulgată pe 4 aprilie anul acesta de către Președintele României.

În dialog cu primarul Timișoarei Dominic Fritz: Tinerii jurnaliști din cadrul emisiunii pentru tineret Jugendwelle Temeswar au realizat un interviu amplu cu primarul Timișoarei Dominic Fritz despre decizia de a candida pentru a doua oară pentru funcția de primar

Istoria azi – 1867:  stabilirea monedei naționale leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani – 1970: se sărbătorește pentru prima dată Ziua Pământului,  ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător

Calendarul personalităţilor –  1724:  Immanuel Kant, filosof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului. Kant este socotit unul din cei mai influenți filosofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filosofiei în timpurile moderne – 1904: Robert Oppenheimer, fizician american, profesor de fizică la Universitatea din California, Berkeley. Oppenheimer a fost șef al Laboratorului Los Alamos  în timpul războiului și se numără printre cei creditați drept „părinte al bombei atomice” pentru rolul avut în cadrul Proiectului Manhattan, acțiunea din al Doilea Război Mondial care a dezvoltat primele arme nucleare utilizate în bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki