Joi, 23 martie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Ajutor pentru parohiile din Transilvania ale Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, BECAR: istoricul de artă Dr. Ágnes Ziegler din Brașov relatează despre noul centru de competență pentru restaurarea și conservarea covoarelor orientale din patrimoniul biseriii, înființat de curând în cadrul comunității luterane Honterus de pe lângă Biserica Neagră din Brașov și despre oferta înaintată parohiilor BECAR pentru a le ajuta să-și păstreze patrimoniul textil interviu

Asociaţia „Ambulanţa pentru monumente“ caută voluntari pentru intervenţiile programate în 2023. Înscrierile se fac până pe 30 martie; detalii despre condiţiile de participare la voluntariat dar şi monumentele care necesită intervenţii imediate, pe ambulanta-pentru-monumente.ro

Albumul „Timişoara între paradigmă şi parabolă“, a fost reeditat într-o nouă ediţie adăugită şi revizuită (la Editura Politehnica, 2022). Cartea este o „încercare de a combina un număr mare de texte dedicate timişorenilor, fără a avea însă pretenţia de a fi epuizat sursele“, se precizează în cuvântul introductiv al coordonatoarei proiectului, prof. univ. Eleonora Ringler-Pascu

Texturile memoriei. Cinci decenii de creaţie, expoziţia artiştilor Ritzi Jacobi & Peter Jacobi de la Galeria Jecza din Timişoara, mai poate fi vizitată pînă pe 5 mai 2023. Expoziţia este organizată de Fundaţia Triade în colaborare cu Galeria de Artă Volker Diehl din Berlin

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Plaja sensibilităţii“

Istoria azi – 1964: la Geneva (Elveţia) începe prima conferinţă dedicată comerţului mondial (23 martie – 16 iunie), la care patrticipă reprezentanţii a 77 de state; datorită rezultatelor promiţătoare, Adunarea Generală a ONU a hotărât să permanentizeze această iniţiativă prin crearea unei organizaţii, „Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare” (UNCTAD), înfiinţată în data de 30 decembrie 1964

Calendarul personalităţilor – 1910: Akira Kurosawa, regizor japonez, distins în 1990 cu Premiul Oscar pentru întreaga creaţie artistică – 1912: Wernher von Braun, om de ştiinţă germano-american, pionier al tehnologiei zborului rachetelor – 1900: Erich Fromm, psiholog social german, psihanalist, sociolog, filosof umanist și socialist democrat – 1887: Juan Gris, pictor și grafician spaniol – 1882: Amalie Emmy Noether, matematiciană germană, cunoscută pentru contribuțiile sale în domeniul algebrei abstacte – 1881: Roger Martin du Gard, scriitor francez, laureal în anul 1937 al Premiului Nobel pentru literatură