Duminică, 23 iulie 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 13

Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Ieremia   Capitolul 1, versetele 7, 8

Domnul însă mi-a zis: „Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune. Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc“, zice Domnul.

Duminică, 5 februarie 2023

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Ieremia                   Capitolul 8, versetele 7, 8

Până şi barza îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica şi rândunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să vină; Iar poporul Meu nu cunoaşte hotărârea Domnului. Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi şi avem legea Domnului?“ Căci iată, pana cea mincinoasă a cărturarilor a prefăcut-o în minciună.

Psalmul 42              Versetele 6, 7

Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.

Duminică, 25 septembrie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Avacum  Capitolul 3, versetele 17, 18

Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu! Domnul, Stăpânul meu, este tăria mea; El face picioarele mele ca ale căprioarelor, pe culmi poartă paşii mei!

Ieremia Capitolul 31, versetul 3

Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare şi mi-a zis: Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa.