Duminică, 26 iunie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 111, versetul 5

Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută; îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 6, versetele 18, 19

Ca prin două fapte nestrămutate – făgăduinţa şi jurământul – în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă

Duminică, 27 februarie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel  Capitolul 11, versetul 1

Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 16, versetul 33

În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

Duminică, 2 ianuarie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică”, pornind de la pasajele biblice:

Isaia               Capitolul 60, versetele 1-2

Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel         Capitolul 13, versetul 8

Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.

Duminică, 10 octombrie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 7, versetul 21

Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel         Capitolul 4, versetul 11

Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării