Duminică, 24 mai 2026

Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile) sărbătorită astăzi de creștinii romano-catolici și protestanți. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în acest an Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) la data de 31 mai, zi în care creștinii greco-catolici sărbătoresc Duminica Coborârii Sfântului și de Viață Dătătorului Spirit. (Cincizecimea. Rusaliile)

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Faptele apostolilor   Capitolul 2, versetele 1-4

„Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.”

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 4, versetul 20

„Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere.“

Duminică, 19 iunie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan  Capitolul 5, versetul 4

Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.

Faptele Sfinţilor Apostoli   Capitolul 26, versetul 29

Iar Pavel a zis: Ori cu puţin, ori cu mult, eu m-aş ruga lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci şi toţi care mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt şi eu, afară de aceste lanţuri.

Duminică, 20 iunie 2021

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte astăzi

Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă

Faptele Sfinţilor Apostoli   Capitolul 2, versetul 4

Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 5, versetul 5

Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă.