Luni, 3 noiembrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Gunther Krichbaum, ministrul de stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal German al Afacerilor Externe, îşi încheie azi vizita în România. Pe durata vizitei a avut întâlniri cu omologul său român, Secretarul de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Clara Staicu, dar şi cu reprezentanți de rang înalt din cadrul guvernului, ai clasei politice și cu oameni de afaceri

ChurchNight 2025 la Biserica Evanghelică C.A. din Mediaș. Pe 31 octombrie 2025, grupul de tineret al parohiei evanghelice din Mediaș a sărbătorit Ziua Reformei. Seara a fost marcată de rugăciune, muzică, foc de tabără și momente de comuniune. Împreună, tinerii au reflectat asupra mesajului Reformei și au întărit legăturile de prietenie și comunitate reportaj

„Jugendwelle“, programul radio în limba germană pentru tineret de la Radio România Timişoara, produs de şi pentru tineri şi difuzat de două ori pe lună, are de puţin timp un nou coordonator: Yvonne Jarosch interviu

”Umorul ca terapie” este titlul ediţiei din acest an a „Bucharest Jewish Film Festival“, 3-5 noiembrie 2025. Vor fi prezentate filme ce au ca temă centrală umorul

Zilele Culturale Germane la Cluj, în perioada 4-13 noiembrie 2025. La deschiderea festivă de marţi, 4 noiembrie, prof. dr. Wilfried Schreiber va fi distins cu Medalia de Onoare de către președintele FDGR, dr. Paul Jürgen Porr. Detalii ale programului se găsesc pe www.forumklausenburg.ro

Iubesc viaţa. Scurtmetraje despre etnici germani din Braşov realizate de Laura Căpăţână-Juller vor fi prezentate la Sala Festivă a Forumului German din Braşov, marţi, 4 noiembrie

Istoria azi – 1957: Căţeluşa Laika devine primul animal lansat în spaţiu: Uniunea Sovietică (URSS) o lansează cu naveta spaţială „Sputnik 2“ pe orbita Pământului; – 1950: Încetează din viaţă la Orăştie Otto Piringer, preot şi autorul unor poezii umoristice scrise în dialectul săsesc. Este cunoscut şi pentru redactarea calendarului popular „Neuer Volkskalender”, ce include scrieri educative concepute tot de el; 1918: – Imperiul austro-ungar semnează armistiţiul cu Antanta: este începutul dizolvării imperiului; – 1906: psihiatrul german Alois Alzheimer prezintă lumii ştiinţifice simptomele unui tipar maladiv necunoscut încă al scoarţei cerebrale, confundat de medicina vremii cu senilitatea. Psihiatrul german Emil Kraepelin avea să denumească ulterior această boală „Morbus Alzheimer“; în prezent, această boală degenerativă a creierului este cunoscută drept „Boala Alzheimer“

Calendarul personalităţilor – 1901: André Malraux, scriitor francez; – 1500: Benvenuto Cellini, artist plastic şi aurar italian