Duminică, 13 aprilie 2025

„Duminica Floriilor“, sărbătorită astăzi de creștini. Duminica Floriilor, în toate confesiunile creştine o sărbătoare fără dată fixă, este sărbătorită întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui.

În anul 2025, creștinii sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 20 aprilie

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 21, versetele 8,9

„Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!“

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 11, versetele 28-30

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.“

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul   Capitolul 22, versetul 20

„Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!“

Duminică, 15 decembrie 2024

Duminica a 3-a din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene. Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, de pregătire spirituală în așteptarea Crăciunului. Duminica a 3-a din Advent este dedicată lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 6

Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

   Capitolul 22, versetul 20

Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!

Duminică, 17 decembrie 2023

Duminica a 3-a din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene. Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, de pregătire spirituală în așteptarea Crăciunului. Duminica a 3-a din Advent este dedicată lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 6

Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

   Capitolul 22, versetul 20

“ (…) Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

Duminică, 1 octombrie 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Apocalipsa   Capitolul 14, versetele 6,7

Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul, Zicând cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui, şi vă închinaţi Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor.

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 18, versetul 11

Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Duminică, 11 decembrie 2022

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”

Duminica a 3-a din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene

Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.

Noțiunea de Advent provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venire”. Denumirea întreagă în latină este însă “Adventus Domini”, cu sensul de “Venirea Domnului”.

Pentru creștinii apuseni, această parte a anului este un timp de așteptare și pregătire spirituală.

Adventul a început în a patra duminică dinainte de 25 decembrie, anul acesta în data de 27 noiembrie. Duminica a 3-a din Advent este dedicată lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Isus. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

“Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 6

Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

   Capitolul 22, versetul 20

“ (…) Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

Duminică, 12 decembrie 2021

Duminica a 3-a din Advent, sărbătorită astăzi de creștinii romano-catolici și protestanți

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice:

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 6

Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

   Capitolul 22, versetul 20

Amin! Vino, Doamne Iisuse!