Știri
Știri electorale – Alegeri europarlamentare și locale 2024
Ghicitoarea zilei
Orașul german Nürnberg este oficial înfrățit cu Brașovul. Primarul orașului Nürnberg, Marcus König, și primarul Brașovului, Allen Coliban, au semnat pe 12 mai tratatul de înfrățire a celor doua orașe prietene. Referindu-se la semnarea acordului de înfrățire, primarul orașului german s-a arătat încântat de acest parteneriat, mai ales că este unul care și-a arătat rezultatele în cei aproape 20 de ani de colaborare, atât în domeniile educațional și cultural, cât și în cel economic
Întreprinzătorul brașovean Cristian Macedonschi a susținut încă din anul 2006 oficializarea înfrățirii orașului său cu orașul german Nürnberg
Proiectele legate de minorități etnice pot fi depuse la Departamentul pentru Relații Interentnice (DRI) până la data de 7 iunie. Este vorba de proiecte care urmează să obțină finanțări nerambursabile și care se concentrează pe promovarea identității culturale, lingvistice, religioase și a drepturilor cetățenilor aparținând minorităților naționale
Fakeless – expoziție despre educația mediatică. Astăzi, începând cu ora 18, va fi deschisă la Pavilionul Goethe din București expoziția care își propune să contribuie la îmbunătățirea utilizării conștiente a știrilor mass-media de către toate generațiile. Expoziția este deschisă în perioadele: 13-20 mai și 4-19 iunie
Institutul pentru Relații Externe Stuttgart (ifa), cea mai veche organizație de asistență culturală din Germania, caută colaboratori pentru România. Doi referenți culturali pe lângă organizații ale minorității germane își vor începe activitatea la 1 septembrie 2024. Termenul pentru depunerea aplicațiilor este 27 mai. ifa este este susținută de landul federal german Baden-Württemberg sinteză
Istoria azi – 1917: la Fátima în Portugalia, trei copii, cu vârste între 7 şi 10 ani, au avut viziuni cu Fecioara Maria. În anul 1930, aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Catolică iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică. Fátima a devenit loc de pelerinaj
Calendarul personalităţilor – 1907: Daphne du Maurier, scriitoare engleză – 1857: Ronald Ross, medic bacteriolog și entomolog britanic, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul malariei. În anul 1902 a fost distins cu Premiul Nobel – 1840: Alphonse Daudet, scriitor francez – 1717: Maria Terezia a Austriei, (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich), din Casa de Habsburg, a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea