Luni, 30 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Scriitoarea germană originară din România, Iris Wolff, a fost distinsă cu premiul Chamisso. Această prestigioasă distincție literară se conferă autorilor care nu sunt născuți în Germania. Iris Wolff tematizează în romanele sale propria copilărie, petrecută în Banat

Festivalul Cămine în mișcare 2023 continuă la Timișoara (până pe 27 noiembrie) cu o expoziție de artă naivă (titlul ”Am început să văd culorile”) în cartierul Fabric 
 
Marți, 31 octombrie – Ziua Reformei Protestante (Luterane). Cu această ocazie, la Cisnădioara (jud. Sibiu) va avea loc în Biserica Evanghelică din localitate o slujbă în dialectul săsesc

Istoria azi – 1990: Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului – 1938: „Războiul lumilor“ la radio: regizorul nord-american Orson Welles stârnește panică printre ascultătorii postului de radio CBS de pe Coasta de Est a SUA cu adaptarea radiofonică a romanului „Războiul lumilor“ al scriitorului englez Herbert George Wells – 1724: a început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă

Calendarul personalităţilor – 1735: John Adams, politician american, primul vicepreședinte (1789-1797) și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1797-1801) – 1885: Ezra Pound, poet american – 1960: Diego Maradona, fotbalist și antrenor argentinian

Duminică, 29 octombrie 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 118   Versetul 81

Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 6, versetele 10, 11

În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.

Vineri, 27 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Dezbatere publică la Timișoara despre drepturile și participarea persoanelor cu dizabilități la viața culturală a comunității – vineri, 27 octombrie, începând cu ora 16:30. Organizator: Fundația Speranța

O producție a Teatrului Național Radu Stanca, secția germană, invitată la Festivalul Național de Teatru București, FNT 2023. Spectacolul (”Cameristele” de Jean Genet, regia Hunor Horvath) va avea loc vineri, 27 octombrie la Teatrul Bulandra (ora 21:00)

Principalele subiecte ale ediției apărute astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1958: La München încetează din viaţă Gusto Gräser, „profetul nomad din Transilvania“. Sasul născut la Brașov în 1879 era pentru unii intelectuali de marcă din acele vremuri întruchiparea „noului om”; o sursă de inspiraţie, de exemplu, pentru Hermann Hesse. A fost considerat un nou Francisc de Assisi, datorită mesajelor de pace, de iubire, relaţionare armonioasă cu Natura, cu care a colindat prin mai multe oraşe din Europa – 1938: Este inaugurată, la Târgu Jiu, sculptura „Coloana fără sfârșit“ (sau Coloana Infinitului) a artistului român Constantin Brâncuși – 1904: S-a dat în folosință prima linie a metroului din New York City, linie ce leagă primăria orașului de cartierul Harlem – 1726: Premiera mondială a cantatei „Ich will den Kreuzstab gerne tragen“ de Johann Sebastian Bach

Calendarul personalităţilor – 1782: Niccolò Paganini, compozitor, violonist Italian – 1932: Sylvia Plath, poetă, eseistă americană

Joi, 26 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

26 octombrie – Ziua Națională a Republicii Austria

Consiliul local al oraşului Nürnberg (Germania) şi-a dat în unanimitate acordul pentru un parteneriat cu municipiul Braşov. Relaţiile strânse de prietenie dintre cele 2 oraşe, ce există încă din 2006, vor trece într-o nouă etapă prin semnarea în 2024 a unui Protocol de Parteneriat, anunţă Primăria din Nürnberg

Vernisajul expoziţiei ifa “Paula Modersohn-Becker şi colonia de artişti din Worpswede“ va avea loc pe 27 octombrie de la ora 13,00, în cadrul Art Safari. Realizată de Ambasada Germaniei la Bucureşti în colaborare cu Art Safari şi Institutul pentru Relaţii Externe (ifa), cu sprijinul Fundaţiei Paula Modersohn-Becker Bremen şi al Otto Modersohn Estate, expoziţia poate fi vizitată până pe 14 ianuarie 2024 la Art Safari

Seară de lectură la Centrul Cultural German din Sibiu, sâmbătă, 28 octombrie, ora 19. Autoarea Karoline M. Preisler, care are și o activitate politică liberală în Germania, prezintă fragmente din cartea ”Demokratie Aushalten!” (”Gânduri depre democratie”) 

Prima întâlnire a școlilor de teatru NETWORK va avea loc la Timișoara, între 10-16 noiembrie. Participă școli de teatru din România, Austria, Germania, Polonia și Marea Britanie. Programul cuprinde spectacole, workshop-uri, conferințe și prezentări în școli timișorene. Organizatori sunt fundația Artmedia și Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara 

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Auxiliare necesare”

Azi a fost publicat al 40-lea volum din seria de benzi desenate Asterix şi Obelix, intitulat: „Irisul Alb“. Eroii Galiei interacţionează cu un nou personaj roman, Visusversus, care vine cu recomandări, precum “ mai puţină carne de mistreţ“, sau „mai bine discuţii decît bătăi“ şi dă astfel peste cap viaţa liniştită a sătenilor

Istoria azi – 1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din Iași, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie – 1994: Premierul israelian, Yitzhak Rabin, și cel iordanian, Abdel Salam al-Mujali, au semnat un tratat de pace în prezența președintelui american, Bill Clinton

Calendarul personalităţilor – 1673: Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, scriitor și om de știință de formație enciclopedică – 1911: Mahalia Jackson, interpretă americană de gospel și jazz

Miercuri, 25 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

25 octombrie, Ziua Armatei Române

Câteva repere din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ. Preluare Radio România Timişoara, secţia emisiunilor în lb. Germană; redactor Astrid Weisz

Actualitatea sibiană: Muzică în Catedrala Luterană la Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu (vineri, 27 octombrie 2023, 12:00 – 13:00 şi sâmbătă, 28 octombrie 2023, începând cu ora 19.00). Concertul de sâmbătă este susţinut de Corul Bach // SIBIU DANS FESTIVAL, în perioada 27-28 octombrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu // Atelier pentru miniArtiști – Decorațiuni pentru Halloween, sâmbătă, 28.10.2023, de la orele 10.30 şi 12.00 // Premiera concertului „Novecento“ de Alessandro Baricco la Filarmonica de Stat Sibiu, sâmbătă, 28 octombrie, ora 19:00. Participă Vlad Udrescu, Ștefan Stoianovici (compoziție jazz, pian), Sergiu Bivol (trompetă) // Autoarea Karoline M.Preisler se prezintă publicului sibian şi citeşte cîteva fragmente din carte ei „Demokratie aushalten! Über das Streiten in der Empörungsgesellschaft“ // Prezentare film-documentar, realizat de History Channel în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal și Chainsaw Film Production: „Marele furt de la Muzeul Brukenthal“, duminică 29 octombrie 2023, între 20.00-22.00. Filmul este prezentat de actorul Marcel Iureș // Recital cameral ROMANIA UNIVERSALIS: MOȘTENIREA LUI PORUMBESCU (ediţia a V-a), la Filarmonica de Stat Sibiu, Marți, 31 octombrie 2023, ora 19.00 // Spectacol de teatru regizat de Mihai Bendeac „Casa de Modă“. Premiera are loc la Centrul Cultural „Ion Besoiu“, miercuri, 01 noiembrie 2023, de la ora 19.00 //  FESTIVALUL TÂNĂR DE LA SIBIU, un eveniment ce se desfăşoară la Teatrul GONG, începe joi, 2 noiembrie 2023 //

Erika Klemm, referent pentru Migranţi şi Rugăciune Ecumenică din partea Bisericii Evanghelice C. A. din România, a fost premiată de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP), pentru angajamentul ei îndelungat şi activitatea bogată în domeniul ajutorării persoanelor traficate. Mai ales, cele 7 caiete didactice „APA, Ajutoare Pentru Apărare“,  elaborate pentru niveluri diferite de vârstă – pornind de la grădiniță pînă la clasa a-XII-a – au fost foarte apreciate de specialiştii din domeniu.  Ghidurile practice APA pot fi descărcate gratis de pe pagina de internet a B.E.C.A.R.    www.evang.ro/apa/

Conferinţa media româno-germană având ca temă: „Rolul mass-media în super-anul electoral 2024” , va avea loc la Goethe Institut din Bucureşti (2 noiembrie 2023). Conferința media româno-germană, organizată anul acesta pentru a 9-a oară, este un proiect al Ambasadei RF Germania din Bucureşti în colaborare cu postul public german de radioteleviziune Deutsche Welle

Istoria azi – Ziua Armatei Române – 1929: „Vinerea Neagră“ declanşează 10 ani de criză economică în ţările occidentale industrializate, urmare a căderii Bursei de la New York (SUA) cu o zi înainte, eveniment rămas în istorie sub denumirea de „Crahul de pe Wall Street“, cunoscut şi ca „Marele Crah“ sau „Joia Neagră – 1936: la Berlin, Germania naţional-socialistă şi Italia fascistă semnează un acord secret de prietenie: se formează alianţa Axei Berlin-Roma

Calendarul personalităţilor –  1881: Pablo Picasso, artist plastic spaniol – 1838: George Bizet, compozitor francez – 1825: Johann Strauß (fiul), compozitor

Marți, 24 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Cinci tineri din București și Brăila au fost confirmați pe 22 octombrie 2023 la Biserica Evanghelică C.A. din București. Confirmarea în confesiunea protestantă reprezintă majoratul spiritual acestor tineri, care astfel își mărturisesc credința și dau dovadă că și-au însușit învățăturile bisericești reportaj

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Târg, piață, bursă“

În cadrul evenimentelor dedicate literaturii contemporane, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București invită miercuri, 25 octombrie 2023, ora 18.00, la evenimentul de lansare a volumelor de poezii Îngerul și Scrieri din amurg, publicate la Editura Oscar Print, 2023, semnate de Ion Minea.

Dacă e miercuri, e Stammtisch. Institutul Goethe din București organizează in fiecare miercuri o masă între prieteni, care vor conversa în limba germană despre subiecte de actualitate din Germania.

Istoria azi – 1857: este înființat Sheffield F.C., primul club de fotbal din lume – 1945: prin Carta Organizației Națiunilor Unite se înființează organizația internațională numită Organizația Națiunilor Unite

Calendarul personalităţilor – 1882: Emmerich Kálmán, compozitor ungur – 1947: Kevin Kline, actor american

Duminică, 22 octombrie 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru   Capitolul 2, versetul 21

Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 17, versetul 20

Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor

Sâmbătă, 21 octombrie 2023

Știri

A doua zi de dezbateri la conferinţa „Minorităţile Naţionale în România şi Europa – Politici de succes de integrare a minorităţilor etnice pentru coeziune socială şi stabilitate democratică“ (Timişoara, 20-21 octombrie 2023), include şi o masă rotundă cu tema: „Cadrul legislativ privind politicile pentru minorităţile etnice din ţările europene“. Va participa, printre alţii, preşedintele Federaţiei Germane a Expulzaţilor, prof. dr. Bernd Fabritius. Politiceanului german, Markus Ferber, participant la eveniment şi preşedintele Fundaţiei Hanns Seidel, i-a fost înmânat cel mai important premiu din partea Forumului Democratic al Germanilor din România (FDGR), „Acul de Aur“

La Potsdam (Germania) a început procesul împotriva distribuitorului angro de medicamente Lunapharm. Procurorii acuză firma germană că a vândut în perioada 2015-2018 medicamente de tratare a cancerului, care au fost achiziţionate de la un producător de medicamente din Grecia, care nu avea dreptul legal de a comercializa în străinătate produsele sale. Firma grecească este de altfel, de mai mulţi ani, obiect al cercetărilor autorităţilor. Preluare Radio România Târgu-Mureş; sinteză realizată de jurnalistul german Hans-Werner Thellmann, redactor: Imola Munteanu, Redacția emisiunilor în limba germană

Una dintre cele mai îndrăgite şi cunoscute flori ale toamnei: crinzantema. Cîteva sfaturi pentru îngrijirea plantei, dar şi semnificaţia ei

Istoria azi – 1985: apare în Republica Federală Germania volumul de investigaţii jurnalistice „La marginea societăţii“ (limba germană: Ganz unten) de Günter Wallraff, dedicat tratamentului inuman aplicat muncitorilor sezonieri străini. Cartea tradusă în 33 de limbi este considerată cel mai mare succes editorial din perioada postbelică: peste 4 milioane volume vândute în spaţiul de limbă germană, 30 milioane în lumea întreagă. În România, prima traducere a apărut în 1985 la Editura Politică

Calendarul personalităţilor –1901: Margarete Buber-Neumann, scriitoare germană – 1833: Alfred Nobel, chimist şi întreprinzător suedez; a întemeiat fundaţia ce oferă anual Premiile Nobel

Marţi, 17 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Legăturile rapide și sigure între marile orașe ale României, argumentul principal pentru realizarea unei companii aeriene constituită ca societate pe acțiuni, printre acționarii căreia s-ar putea număra și consiliile județene din județele care dispun de aeroporturi. Inițiatorul ideii,  președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Dărăban, s-a întâlnit pentru discuții cu reprezentanți ai județelor Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Maramureș și Sibiu. O inițiativă asemănătoare dar realizată pe cont propriu a avut-o deja Consiliul județean Bihor cu aeroportul Oradea, aflat în subordinea sa: administrația locală orădeană și consiliul județean  au înființat compania aeriană „Air Oradea“, pentru care caută acum partenerul potrivit din mediul economic privat pentru realizarea ofertei de zboruri interne și internaționale  

Perspective unice asupra vieții culturale și aspectelor cotidiene din Sibiu oferă expoziția „Fred Nuss – o legendă a fotografiei sibiene“, al cărei vernisaj este anunțat pentru astăzi (Biblioteca județeană ASTRA Sibiu, ora 17). Expoziția cu fotografii alb-negru realizate de Fred Nuss (1934-2022) înainte de anul 2000 va putea fi vizitată până la data de 30 octombrie  

„După sărbătoare, sărbătoarea“ este expoziția itinerantă dedicată atât istoriei orașului Jimbolia (jud. Timiș) ca punct de emigrare clandestină în timpul Republicii Socialiste România, cât și o retrospectivă asupra acelei epoci. Vernisajul cu lectură de poezii de la  Muzeul „Stefan Jäger” din Jimbolia este anunțat pentru ziua de 21 octombrie, ora 18. Expoziția poate fi vizitată până la 15 mai 2024  

Ieri a început la Timișoara „LittleLIT pe scenă – Poveștile se dau în spectacol”, un eveniment ce aduce laolaltă scriitori, actori, librari, copii, părinţi şi educatori din România şi Ungaria. Evenimentul cultural de literatură şi teatru pentru copii este organizat de Asociația De Basm
 
Prezentare de carte: romanul „Brunnentore” (Ludwigsburg: Traian Pop Verlag, 2023) de Eginald Schlattner, scriitor de limbă germană din România. Înregistrare cu Werner Thellman, redactor: Imola Munteanu, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Hai să ne împăcăm!”

Istoria azi – 1979: călugăriţa catolică supranumită „Maica Tereza“, fondatoarea în 1950 a Ordinului Misionarii Carităţii în Calcutta (India), este laureată a Premiului Nobel pentru Pace. În prezent, Maica Tereza este venerată drept Sfânta Tereza de Calcutta, în urma canonizării proclamate de către Papa Francisc la 4 septembrie 2016 – 1957: scriitorul francez Albert Camus primește Premiul Nobel pentru Literatură – 1930: scriitorul german Thomas Mann ţine la Berlin discursul „Alocuţiune germană – Apel la raţiune“ – 1810: organizarea la München a unei curse de cai cu ocazia festivităţilor legate de căsătoria prinţului moştenitor Ludovic I al Bavariei cu prinţesa Therese von Hildburghausen. Evenimentul este considerat precursorul festivalului „Oktoberfest“ (lb. română: „Sărbătoarea lui octombrie“), în prezent una din cele mai mari serbări populare din lume – 1771: la Milano are loc premiera operei „Ascanio in Alba“ a compozitorului în vârstă de 15 ani Wolfgang Amadeus Mozart

Calendarul personalităţilor – 1946: Adam Michnik, scriitor și fost disident polonez – 1915: Arthur Miller, scriitor şi dramaturg nord-american – 1912: Papa Ioan Paul I – 1813: Georg Büchner, scriitor şi dramaturg german

Luni, 16 octombrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Un grup de 17 pelerini din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din landul Brandenburg din Germania a descoperit în cadrul unei excursii de o săptămână diversitatea și toleranța religioasă din România reportaj

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de ființare a Centrului de dialog şi cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România, va avea loc la o Zi a porților deschise, joi, 19 octombrie 2023, în Centrul de dialog și cultură Friedrich Teutsch, Sibiu, str. Mitropoliei 30. În programul zilei festive este inclusă o conferință, o mică expoziție despre istoria Casei cât și vizitarea Centrului

Primăria Sibiu a finalizat instalarea a 10 stații publice de încărcare a autovehiculelor electrice în 8 locații din Sibiu și le-a pus în funcțiune

Istoria azi – 1914: premiera absolută mondială la Viena a piesei de teatru „Pigmalion“ scrisă de dramaturgul irlandez George Bernard Shaw

Calendarul personalităţilor – 1958: Tim Robbins, actor nord-american – 1927: Günter Grass, scriitor german, laureat în 1999 al Premiului Nobel pentru literatură – 1888: Eugene O’Neill, dramaturg nord-american, laureat în anul 1936 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1854: Oscar Wilde, scriitor irlandez