Vineri, 23 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Organizația caritativă austriacă a landlerilor a pregătit și adus anul acesta pentru familiile devaforizate din Reghin și împrejurimi peste 4000 de pachețele cu ajutoare. Proiectul ce poartă numele de ” Christkindl din cutia de pantofi” se desfășoară deja de 20 de ani reportaj

Hermann Kurmes s-a reîntors în România după căderea comunismului și fiind fascinat de Parcul Național Piatra Craiului a pus bazele unei pensiuni turistice, care este un loc magic pentru turiști, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă interviu

Regizoarea germană Antje Schneider a primit Premiul German pentru Conservarea Monumentelor pe 2022 pentru filmul documentar realizat în Transilvania și intitulat ” Ambulanța Monumentelor – salvatorii ruinelor din Transilvania”

Biserica evanghelică C.A. Sfânta Margareta din Mediaș găzduiește pe 23 decembrie 2022 un musical de Crăciun, susținut de confirmanzii și preconfirmanzii comunității luterane din Mediaș, sub bagheta organistei Edith Toth

Program special de sărbători la Biserica Neagră: În perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou, Biserica Neagră va avea un program special, iar duminica și lunea în intervalul 12.00 – 18.00, exceptând anumite zile. Pe 31 decembrie, după un scurt program de vizitare, 10.00 – 12.00, biserica va găzdui, de la ora 12.00, concertul care marchează cumpăna dintre ani

Prima carte de bucate cu reţete culese de la vârstnicii Căminului „Dr. Carl Wolff“ din Sibiu, numită „Bunica gătea, bunicul savura“ a fost lansată la Sibiu, fiind vorba despre un volum care conţine şi poveştile celor aflaţi la azil

Istoria azi – 1893:premiera operei “Hänsel şi Gretel” de Engelbert Humperdinck – 1994: a fost inaugurat Muzeul Sportului la Muzeul de Istorie al României – 1990: referendum în Slovenia pentru independenţă

Calendarul personalităţilor – 1597: Martin Opitz, poet şi teoretician al literaturii germane – 1823: Al. Flechtenmacher, dirijor şi pedagog român – 1918: Helmut Schmidt, personalitate de marcă a vieţii politice postbelice, cancelar al RFG – 1933: împăratul Japoniei Akihito

Joi, 22 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Crăciunul copilăriei de odinioară în Țara Bârsei – Este important să surprindem povești vechi de familie și amintiri din copilărie, astfel încât acestea să poată fi transmise generațiilor viitoare, este de părere Lidia-Christa Molnar, născută Linzmaier, care relatează despre copilăria ei la Cristian, jud. Brașov interviu

Experiențe de neuitat la limita înghețului: pe 22 decembrie 2022 se deschide cel mai nou Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac

O după-amiază cu colinde germane, la biserica fortificată din Prejmer, vineri 23 decembrie, de la ora 16.00

Elicopterul SMURD de la Brașov va interveni pe o suprafață de peste 25.000 de kilometri pătrați

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Zi de zi”

Crăciunul la superlativ: cîteva performanțe legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului, ale unor oameni ce apar în Cartea Recordurilor

Istoria azi – 1965: la New York are loc premiera fimului „Doctor Jivago“ – 1927 – S–a înfiinţat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune) – 1808: la Viena are loc premierea Sinfoniei Nr. 5 a lui Ludwig van Beethoven

Calendarul personalităţilor – 1899: actorul şi regizorul german Gustaf Gründgens – 1858: compozitorul italian Giacomo Puccini

Luni, 19 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Modestia este cel mai bun atu al unui sportiv – povestea de viață a marelui  erou de la Sevilla, Helmut Duckadam, se regăsește în romanul  istoric “Portarul” de Milan Radin, cu valoare de document pentru vremurile descrise și de mărturie pentru generațiile viitoare reportaj

Avanpremiera filmului „Libertate“, în regia lui Tudor Giurgiu, are loc astăzi la Sibiu. Filmul prezintă confuzia și violența din decembrie 1989, în timpul căutării teroriștilor din Sibiu. La finalul proiecției, spectatorii vor putea sta de vorbă cu regizorul și actorii (Centrul Cultural „Ion Besoiu“, ora 19)

Opere lirice încă nepublicate ale participanților la Concursul literar internațional de limbă germană „Rolf Bossert”, ediția a patra,  mai pot fi trimise secretariatului din Reșița până la data de 5 ianuarie 2023. Juriul va acorda Premiul Literar Comemorativ „Rolf Bossert” cu ocazia „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”, ediția a 23-a, din 4-7 mai 2023.

Premiul „Stefan Jäger“, destinat tinerilor cu merite deosebite în păstrarea și promovarea culturii etnicilor germani din Banat va fi acordat și pentru anul 2022.  Organizatorul, Fundaţia Stefan-Jäger din Timișoara, anunță ca termen limită pentru înaintarea propunerilor data de 31 ianuarie. Premierea anunțată pentru 3 iunie 2023 va avea loc în cadrul festivității „Zilele Culturale ale Germanilor din Banat“ de la Opera Națională Română Timișoara  

Istoria azi – 1984: Marea Britanie şi China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong–ul trece, începând cu data de 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, după 155 de ani de dominaţiei britanică

Calendarul personalităţilor – 1925: Tankred Dorst, scriitor german – 1915: Édith Piaf, cântăreață franceză

Sâmbătă, 10 decembrie 2022

Știri

Luna decembrie este luna cea mai bogată în comori muzicale. Multe din cîntecele de Advent și Crăciun, tradiționale și mai noi, sînt cunoscute și cîntate cu multă plăcere de copii și adulți deopotrivă

Al treilea Advent va fi sărbătorit în cadrul unui mic bazar de Crăciun, duminică, 11 decembrie, de la ora 16.00, la cantina Fundației Veritas din Sighișoara, anunță filiala sighișoreană a Forumului Democrat al Germanilor. Adventul se sărbătorește și la Casa ”Adam Müller Guttenbrunn° din Timișoara (sîmbătă, 10 decembrie, ora 15.00)

Tradiționalul Concert de Crăciun organizat de Consulatul Germaniei la Timișoara împreună cu Dieceza Romano-Catolică va avea loc pe 11 decembrie, începînd cu ora 19.30, la Biserica Millennium. Programul muzical stă sub semnul împlinirii anul acesta a 290 de ani de la nașterea compozitorului austriac Joseph Haydn

Cîteva sfaturi eficiente pentru îngrijirea Crăciuniței (Euphorbia pulcherrima), sau Poinsettia, planta de cameră care datorită frunzelor sale roșii și verzi este asociată cu Sărbătoarea Nașterii Domnului

Istoria azi – 1948: la Paris, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; începând din anul 1950, data de 10 decembrie este considerată „Ziua Drepturilor Omului“ – 1929: scriitorul german Thomas Mann este distins cu Premiul Nobel pentru Literatură – 1901: prima decernare a Premiilor Nobel, cu participarea regelui Suediei şi Fundaţiei Nobel din Stockholm (Suedia) şi Oslo (Norvegia) – 1845: inginerul scoţian Robert William Thompson obţine la Londra brevetul pentru anvelopa vulcanizată

Calendarul personalităţilor – 1958: Cornelia Funke, scriitoare germană de literatură pentru copii şi tineret – 1921: Cristine Brückner, scriitoare germană – 1908: Olivier Messiaen, compozitor francez – 1894: Gertrud Kolmar, poetă germană – 1870: Adolf Loos, arhitect și designer austriac

Joi, 8 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Fundația Biserici Fortificate invită joi, 8 decembrie 2022, ora 19:00, la o sesiune de discuții retrospective dar și orientate spre viitor cu Directorul General al Fundației Philipp Harfmann, cu responsabilul pentru conservarea clădirilor și monumentelor Sebastian Bethge și cu Ruth István, consultant pentru turism de specialitate

Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu își propune în ediția sa în limba germană de joi, 8 decembrie (orele 18-19), confecționarea unor felicitări de Crăciun. Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger”, Weihnachstkarten

Colegiul Național „Decebal“ din Deva este câștigătorul Premiului Special al Ambasadei Germaniei la București: elevii claselor I-IV, care învață limba germană ca limbă maternă la Colegiul Național „Decebal“ din Deva, au câștigat premiul special al Ambasadei Germaniei pentru proiectul lor școlar, elaborat cu ocazia aniversării din acest an a „30 de ani de prietenie și parteneriat între România și Germania“

Invitație la Serviciul divin online cu ocazia Crăciunului 2022: ”De acasă pentru acasă”, pregătit de protopopii Alfred Dahinten (Parohia Evanghelică Sebeş) și Dietrich Galter (Parohia Evanghelică C. A. Sibiu) și preoții Michael Reger(Parohia Evanghelică C. A. Cârţa) și Klaus Untch (Parohia Evanghelică C. A. Sibiu), pentru etnicii germani plecați din vechea patrie și care au găsit un nou acasă pe alte meleaguri, sîmbătă 24 decembrie, ora 15.00. În urma opiniilor exprimate pe platforma online a publicației din Germania ”Siebenbürgische Zeitung” s-a luat decizia realizării transmisiunii momentului festiv la Biserica Evanghelică din Viscri (jud. Brașov)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Întâlnirea“

Razie împotriva unei prezumtive reţele teroriste: O grupare teroristă ”Die Reichsdeutschen” ar fi planificat o lovitură de stat în Germania. 25 de persoane au fost arestate. Gruparea ar fi încercat să atragă de partea sa poliţişti şi militari ai Bundeswehr

Istoria azi – 1991: înfiinţarea la Minsk a Comunităţii Statelor Independente (CSI). Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan – 1991: la Roma se încheie Al Doilea Conciliu Vatican. Conciliul Vatican II (11 oct. 1962 – 08 dec. 1965) a abordat relaţiile dintre Biserica Romano-Catolică şi lumea modernă – 1955: a fost creat drapelul european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei

Calendarul personalităţilor – 1967: Sinead O’Connor, cântăreaţă irlandeză – 1930: Maximilian Schell, actor austro-elveţian – 1865: Jean Sibelius, compozitor finlandez

Miercuri, 7 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România invită toți iubitorii de carte să exploreze oferta celor 200 de participanți. Deschiderea oficială a avut loc astăzi la ora 12. Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, organizat de postul public de radio, are loc între 7 și 11 decembrie, în Pavilionul B2 de la Romexpo. Președintă de onoare a acestei ediții este poeta Ana Blandiana. Târgul este deschis zilnic între orele 10 și 20. Accesul este gratuit

Românii dezaprobă într-o măsură mai mare violența împotriva femeilor față de acum 20 de ani, arată o cercetare reprezentativă în plan național realizată de sociologii și politologii Ionela Bălănuța și Cuadiu Tufiș. Studiul „Barometrul violenței de gen 2022. Violența împotriva femeilor în România: reprezentări, percepții“ va fi lansat de organizația feministă Centrul FILIA la reședința din București a Ambasadorului Republicii Federale a Germaniei (9 decembrie, ora 10:30)

La Brașov a fost inaugurat primul centru de primire în regim de urgență pentru protecția victimelor violenței domestice. Femei sau mame și copiii lor pot fi adăpostite aici între cinci și 60 de zile, cu asistență psihologică și juridică

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Bilanțul întrevederilor la München și Berlin cu decidenți politici implicați în sprijinirea minorității etnicilor germani din România – Confirmarea continuității plății ajutoarelor financiare destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în limba germană, precum  și echipelor de autori care colaborează la actualizarea manualelor școlare pentru învățământul  în limba germană ca limbă maternă – Poziționarea deputatului FDGR în privința acceptării României în Spațiul Schengen. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redacția emisiunilor în limba germană, Radio România Timișoara

„Actualitatea sibiană“: În atenția copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani – Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong își propune  în ediția sa în limba germană de joi, 8 decembrie (orele 18-19), confecționarea unor felicitărin de Crăciun. Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger”, Weihnachstkarten – Concert de muzică sacrală la Catedrala Evanghelică din Sibiu (vineri, 9 decembrie, ora 12) – Concert extraordinar de Crăciun la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, cu Orchestra di Teatro D’opera Italiana (dirijori: Salvatore Cicero și matei Pop) și participarea Orchestrei Operei Vox și a Ansamblului de Balet al Operei Vox (sâmbătă, 10 decembrie, orele 17.30 și 20) – Atmosfera Crăciunului la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, cu spectacolul „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, regia: Florin Coșuleț  (Sala Mare, ora 19, în zilele de 13, 15, 20, 21 și 22 decembrie)

Istoria azi – 1941: aviaţia militară a Japoniei imperiale atacă baza navală nord-americană Pearl Harbor din arhipelagul insulelor Hawaii şi distruge în mare parte Flota Pacificului a Marinei Americane – 1926: apare romanul „Castelul” de Franz Kafka, publicat postum de executorul testamentar Max Brod, în ciuda dispoziţiilor contrare ale autorului

Calendarul personalităţilor – 1863: Pietro Mascagni, compozitor italian – 1801: Johann Nepomuk Nestroy, actor şi dramaturg austriac – 1743: Johann Joachim Eschenburg, scriitor german– 1598: Gian Lorenzo Bernini, sculptor, arhitect şi pictor italian 

Vineri, 2 decembrie 2022

Ghicitoarea zilei

În sfârșit, din nou bazar de Advent la Sibiu! Cercurile de lucru manual din Sibiu și Turnișor și-au unit forțele pentru a pregăti primul bazar cu prezență fizică după ridicarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Banii obținuți din vînzarea produselor vor fi folosiți pentru cumpărarea cadourilor de Crăciun pentru copiii care aleg să sărbătorească Nașterea Domnului la Biserica Evanghelică din Turnișor, precizează Renate Köber, coordonatoarea cercului de lucru manual din Turnișor interviu

Tîrg de Advent cu tombolă la biserica fortificată săsească din Agnita, sîmbătă, 3 decembrie, de la ora 11.00

”Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!”, este una din expresiile preferate de studenți pentru a-și jusifica absența de la cursuri. Dar, conform unor studii recente, pauzele dese, dar scurte, sînt indispensabile unei focalizări adecvate a atenției și unei creativități superioare. De aceea și procesul de ”a face pauză” trebuie să fie învațat

Istoria azi – 1989: Încheierea „războiului rece”, în urma întâlnirii la nivel înalt de la Malta (2 și 3 decembrie) dintre George Bush, preşedintele SUA, şi Mihail Gorbaciov, preşedinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale“ – 1804: Încoronarea lui Napoleon I Bonaparte ca împărat al Franţei de către Papa Pius al VII-lea – 1901: inventatorul american King Camp Gillette a inventat lama de ras

Calendarul personalităţilor – 1891: Otto Dix, pictor şi grafician german expresionist – 1923: Maria Callas, soprană nord-americană de origine greacă – 1935: Nicolae Labiş, poet român, poet–simbol al anilor 1950 – 1936: Mitică Popescu, actor roman de teatru şi film

Miercuri, 30 noiembrie 2022

Ghicitoarea zilei

30 noiembrie este ziua Sfântului Andrei, patronul spiritual al românilor și ocrotitorul României – istorie și tradiții

Începând din 30 noiembrie, timp de o lună, la cinema Astra din Brașov  vor avea loc proiecții gratuite de film. Evenimentul face parte din programul „Magia iernii – Brașov 2022“, derulat de Primăria Brașov cu ocazia sărbătorilor de iarnă și se desfășoară în parteneriat cu Asociația Culturală Fanzin. În fiecare zi, de luni până vineri, va rula câte un film de la ora 19.00, la sfârșit de săptămână vor fi proiectate trei filme

Regele Andrei al II-lea al Ungariei întărește privilegiul dat de înaintașul său Geza al II-lea populației săsești din Transilvania. Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de Andreanum. Regiunea colonizată de aceștia, cuprinsă între Orăștie și Baraolt, inclusiv ținutul locuit de secui, se organizează ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligații financiare și militare față de coroană

Istoria azi – 1990: demolarea Zidului Berlinului este finalizată oficial. Șase porțiuni mici rămân ca un memorial

Calendarul personalităților – 1508: Andrea Palladio, arhitect renascentist – 1874: Winston Churchill, politician și scriitor britanic, prim-ministru al Regatului Unit (1940-1945, 1951-1955) și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1953)

Luni, 28 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

De primul Advent se aprinde prima lumînare din cele patru pregătite pe coronița de Advent, se fac deja primele planuri privind masa de Crăciun, se scot decorațiunile festive ale momentului, etc. O scurtă trecere în revistă a celor mai importante obiceiuri din spațiul german în perioada premergătoare Crăciunului

Consecințele războiului din Ucraina și alte probleme de securitate din regiune, discutate la București (27-29 nov.) de Reuniunea Liderilor de la München, care precede Reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO de la București (29-30 nov.). Reuniunea Liderilor de la München este un eveniment al Conferinței de Securitate de la München

Primăria Brașov mizează pe parcări tip „Park&ride”. A fost lansată licitația pentru construcția unei asemenea parcări cu peste 700 de locuri în cartierul Bartolomeu. Alte trei proiecte asemănătoare vor fi realizate în viitor la intrările în oraș dinspre București, cartierul Triaj și Feldioara. Construite la periferia unui oras aglomerat, parcările „Park&ride” sunt destinate vizitatorilor și navetiștilor, încurajați astfel să folosească mijloacele de transport în comun pentru deplasarea în oraș

”Cele mai interesante momente surprinse în imagini la evenimentele Forumului” se intitulează prelegerea ce se va defășura la sediul FDGR Cluj-Napoca, marți, 29 noiembrie, ora 17.00, în prezența fotografului de ocazie, Eugen Mezei, director executiv la FDGR, filiala clujeană

Mini-Mathe, joc și zâmbet în explorarea matematicii de către preșcolari și elevi din clasele primare. Expoziția itinerantă concepută de Muzeul copiilor „Klick“ din Hamburg poate fi vizitată (începând cu 30 nov., ora 14) la Centrul de tineret Seliștat, ce aparține de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din Făgăraș

Istoria azi – 1994: în Norvegia, alegătorii votează în proporţie de 52% împotriva aderării la Uniunea Europeană, confirmând opţiunile exprimate şi în 1972, prin referendum – 1983: premiera la Paris a operei „Saint François d´Asise“, de Olivier Messiaen – 1964: Sonda americană „Mariner 4“ este lansată în spaţiu în diecţia planetei Marte –1948: Prima cameră foto Polaroid – 1925: la Berlin apare romanul „Muntele vrăjit” de Thomas Mann

Calendarul personalităţilor – 1907: Alberto Moravia, scriitor italian – 1881: Stefan Zweig, scriitor austriac – 1820: Friedrich Engels, filozoful, politicianul şi industriaşul german Friedrich Engels, teoretician al comunismului şi promotor al socialismului

Sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Știri

Funkmagazin, noiembrie 2022 – emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din România și Ungaria. Din cuprins: FunkForum, asociația redacțiilor de limbă germană din din Europa Centrală și de Est, a împlinit 20 de ani de la înființare; parteneriatul dintre Timișoara și orașul german Karlsruhe există de 30 de ani; Zilele germanilor originari din Banat se vor desfășura anul viitor la Timișoara

Anul acesta prima duminică de Advent este 27 noiembrie. În bisericile occidentale, Advent începe cu patru duminici înainte de Crăciun și este o perioadă de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Crăciunului

Mâine, 27 noiembrie, se încheie la Timișoara a X-a ediție a Festivalului Baroc – retrospectivă