Luni, 30 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Un apel public pentru tinerii interesați să se implice mai mult și altfel în viața comunității a fost lansat de Organizația de tineret Banat-JA a Forumului local Arad al FDGR. Sunt invitați adolescenți și tineri vorbitori de limba germană cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, care doresc să sporească valoarea timpului lor liber

Va fi muzică, se va dansa, vom sta de vorbă: „Întâlnirea tinerilor transilvăneni“ din 18-19 februarie de la Avrig, județul Sibiu a intrat în faza pregătirilor finale, anunță organizația de tineret a Forumului regional Transilvania al FDGR   

Copii din România, invitați pentru prima dată în juriul festivalului „Vrabia de aur“ de la Gera și Erfurt (Germania), dedicat producțiilor cinematografice și tv în limba germană pentru copii, realizate în Germania, Austria și Elveția. Condiții de participare pentru copii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani sunt cunoștințele foarte bune de limbă germană, dezinvoltura în fața camerei de filmat și capacitatea de a formula opinii critice. Ediția 2023 va avea loc între 4 și 10 iunie. Înscrerile se fac până la data de 12 februarie pe site-ul goldenerspatz.de și constau în completarea unui formular și redactarea unei critici de film

Pe urmele originilor sale bănățene și transilvănene, argentinianul Pablo Szeley a ajuns și la Târgu Mureș. Povestea neobișnuită a familiei sale oferă prilejul pentru reflecții asupra trecutului, prezentului și viitorului. Interviu realizat de Imola Munteanu, redactor al emisiunii în limba germană de la Radio România Tg. Mureș

Patru tipuri de gîndaci sînt admişi de UE să fie integraţi în alimentaţia oamenilor. Măsura adoptată săptămîna trecută vorbeşte despre viermele galben de făină a gândacului de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria), greierul de casă (Acheta domesticus) şi larvele gîndacului de gunoi (Alphitobius diaperinus), insecte care vor putea fi consumate sub formă de pulbere, pastă sau ca întreg în stare congelată. Comisia UE precizează însă că „nimeni nu va fi obligat să mănînce insecte. Fiecare va putea decide singur, dacă el sau ea va cumpăra , sau nu va cumpăra, alimente din şi cu insecte.“

Istoria azi – 1945: nava germană de pasageri „Wilhelm Gustloff“ este scufundată în Marea Baltică de submarinul sovietic S-13. Nava de pasageri era supraaglomerată cu 7956 de persoane îmbarcate oficial, majoritatea covârşitoare refugiaţi dar şi personal militar aflat în misiune de relocare, precum şi membrii ai echipajului, şi alţi aproximativ 2500 refugiaţi urcaţi la bord fără înregistrare. Au existat 1238 supravieţuitori. Dezastrul naval cu un număr estimat de peste 9000 de victime este considerat cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti din istorie într-o singură scufundare a unui vas – 1928: premiera la New York (SUA) a piesei experimentale „Straniul interludiu“ de Eugene O’Neill, dramaturg american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936

Calendarul personalităţior – 1937: Vanessa Redgrave, actriţă britanică – 1930: Gene Hackman, actor nord-american –1882: Franklin Delano Roosevelt, politician nord-american, al 32-lea preşedinte al SUA (1933-1945). A fost singurul preşedinte din istoria SUA instituit în funcţie pentru patru mandate consecutiv – 1781: Adelbert von Chamisso, scriitor romantic german – 1720: Bernardo Canaletto, pictor italian

Joi, 26 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Anul 2023 – un an al parteneriatelor durabile pentru comunitatea de afaceri româno-germană: 800 de invitați, reprezentanți ai mediilor de afaceri, universitar și diplomatic, ai agențiilor guvernamentale și neguvernamentale, ai asociațiilor profesionale, ai administrației și ai altor instituții publice au participat pe 19 ianuarie 2023, la Palatul Parlamentului în București la Recepția de Anul Nou, eveniment emblematic și cu tradiție în cadrul  Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România),  o bună ocazie pentru participanții din zone profesionale diferite de a se cunoaște, de a interacționa, de a pune bazele unor parteneriate puternice reportaj

Tradiționala ”Fugă a Lolelor” din orașul Agnita (jud.Sibiu) va avea loc anul acesta pe 29 ianuarie. Este vorba de un vechi obicei săsesc legat de ritualul breslelor din Agnita 
 
Premiile Anului în Cultură la Brașov – PAC 2022 vor fi decernate pe 3 martie. Propunerile pentru cele mai bune proiecte culturale ale anului 2022 pot fi trimise online până în data de 31 ianuarie
     
În cadrul seriei de evenimente consacrate comemorării deportării etnicilor germani pentru muncă forţată în fosta URSS, ce se desfăşoară la Căminul de bătrîni „Adam Müller Guttennbrunn“ din Timişoara (26-30 ianuarie 2023), se vor prezenta două volume pe acest subiect editate de Forumul Democrat al Germanilor din Banatul Montan: „78 de ani de la începutul deportării în fosta URSS a etnicilor germani din România“ şi „73 de ani de la întoarcerea acasă a ultimilor deportaţi“ (vineri, 27 ianuarie, ora 11)

Istoria azi – 1790: premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte“, a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart – 1980: Israel și Egipt stabilesc relații diplomatice

Calendarul personalităţilor – 1781: Ludwig Achim von Arnim, poet german – 1911: Polykarp Kusch, fizician american – 1925: Paul Newman, actor și regizor american de film

Vineri, 20 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Pregătiri pentru Ziua Mondială a Rugăciunii – Margit Kézdi, președinta Asociației femeilor din Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (B. E. C. A. R.), vorbește despre atelierul destinat multiplicatorilor, ce are loc astăzi și mâine la Palatul episcopal al B. E. C. A. R. de la Sibiu. În acest an, Ziua Mondială a Rugăciunii este 3 martie. Interviu realizat de Imola Munteanu, emisiunea în limba germană de la Radio România Tg. Mureș

„Instantanee ale unei istorii turbulente. Despre scrierile lui Eginald Schlattner (2012-2022)“ este titlul volumului publicat în limba germană care va fi prezentat astăzi la Sibiu de autoarea Andreea Dumitru-Iacob (sediul FDGR, ora 18). Cartea conține toate textele scise de germanista sibiană despre opera literară a scriitorului și preotului din satul Roșia, jud. Sibiu

Calendarul cultural 2023 al etnicilor germani din Banat: 27 ianuarie, comemorarea deportărilor etnicilor germani la muncă silnică pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice (ianuarie 1945-decembrie 1949) – 19 mai, festivități dedicate celor 150 de ani de la înființarea Școlii Nikolaus Lenau din Timișoara – 2-4 iunie, Zilele Șvabilor, ediția a 16-a

„Calitatea vieții“ este tema principală a conferinței „Cities of Tomorrow“, ediția a 11-a, organizată la București de Camera de Comerți și Industrie Româno-Germană, CCIRG (21-28 martie). Evenimentul dedicat dezvoltării durabile a orașelor și regiunilor din România va avea nouă runde de discuții și este organizat în format hibrid

„Ca un imens muzeu în aer liber“ este titlul unui articol despre Sibiu, ce a apărut la începutul lunii ianuarie 2023 în ediţia online a publicaţiei WELT. Autorul Philipp Laage a avut în permanenţă impresia că se plimbă pe străzile unui oraş german sau austriac, în ciuda faptului că membrii „celei mai vechi minorităţi germane din Europa de Est“ nu depăşesc pragul de 1% din totalul populaţiei oraşului de 425.000 de locuitori

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermanstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Se împlinesc 40 de ani de la succesul mondial al piesei „99 de baloane“ (99 Luftballons) interpretată de cîntăreaţa Nena (compozitor: Uwe Fahrenkrog-Petersen, textier: Carlo Carges)

Istoria azi – 1265: în Anglia s-a constituit în premieră mondială un parlament. Nobilul Simon de Montfort, conducătorul coaliţiei baronilor oponenţi ai regelui Henric al III-lea, constituie parlamentul în urma unei victorii militare împotriva regelui. În parlamentul constituit în absenţa unor alegeri erau reprezentate şi oraşele împreună cu marea nobilime, astfel recunoscându-se importanţa politică şi economică a cetăţenilor englezi

Calendarul personalităţilor – 1946: David Lynch, regizor nord-american – 1920: Federico Fellini, regizor italian – 1918: Ion Frunzetti, poet şi critic de artă – 1907: Manfred Baron von Ardenne, fizician şi inventator german; a inventat primul amplificator de lăţime de bandă

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Știri

Mâine, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită în România începând cu anul 2011

15 ianuarie 1850 este data nașterii poetului național Mihai Eminescu (1850-1889): prozator, dramaturg, ziarist și gânditor. Începând cu 2011, ziua naşterii ”poetului naţional şi universal” Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale

Prima şedinţă lărgită a conducerii Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan, care s-a desfăşurat în sfîrşit cu prezenţă fizică după pauza impusă de pandemia COVID-19, a deschis şi anul manifestărilor culturale pentru germanii reşiţeni. Astfel, pe 9 ianuarie 2023, s-a comemorat împlinirea a 125 de ani de la naşterea sciitorului şi etnologului Alexander Tietz, dar a fost stabilit şi cîştigărorul / cîştigătoarea Premiului „Alexander Tietz“ pe 2023, o distincţie oferită anual de FDG din Banatul Montan, în persoana scriitoarei Edith Guip-Cobilanschi (Timişoara)

Dorul de casă, acel sentimentul care exprimă dorința puternică de a revedea locurile natale, casa proprie sau cea părintească, care uneori se manifestă prin stări de disconfort fizic accentuat şi cum poate fi el depăşit

Calendarul evenimentelor astronomice importante în anul 2023. În noul an toate planetele vor fi vizibile pe cerul nopţii, dar nu în aceeaşi perioadă de timp

Istoria azi – 1943: la Casablanca (Maroc), preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill se întâlnesc pentru o conferinţă secretă de zece zile privind strategia viitoare a forţelor aliate pe continentul european

Calendarul personalităţilor – 1941: Faye Dunaway, actriţă nord-americană – 1909: Joseph Walton Losey, regizor de film nord-american – 1896: John Dos Passos, scriitor nord-american

Joi, 12 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Specialiști și reprezentanți ai autorităților din România și Germania vor participa la München, pe 17 ianuarie 2023, la o sesiune de discuții având ca temă bisericile fortificate săsești din Transilvania, în special posibilitățile unei mai bune prezervări a acestora

Recepţia tradiţională la începutul Anului Nou, 2023, a Bisericii Evanghelice C.A. din România a avut loc pe 10 ianuarie, la Palatul Episcopal din Sibiu. În prezenţa invitaţilor Episcopul B.E.C.A.R., Reinhard Guib, a anunţat decizia Consistoriului Superior de a dedica anul 2023 Muzicii Sacrale

“Camionul de Crăciun”, un proiect umanitar al Fundaţiei M&V Schmidt, al Fundaţiei Tabaluga și al Asociației germane “Die Johanniter e.V.”, a vizat familiile categoriilor sociale vulnerabile din localităţile braşovene Bunești, Criț, Viscri, Roadeș, Meșendorf, Rupea și Fișer. Astfel, s-au împărţit în preajma Crăciunului 2022, pentru al 6-lea an consecutiv, peste 1000 de pachete, cu alimente de bază, produse de igienă și rechizite pentru copii

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Astrul și steaua“

Cartea autobiografică a Prinţului Harry, cu titlul original „Spare“ (lb.română: ”Rezervă”), a apărut şi în România şi poate fi achiziţionată la librării pentru suma de 99 lei. În format digital preţul volumul este de 50 Lei. Cartea dezvăluie multe detalii intime despre Familia Regală Britanică: Harry vorbeşte despre Camilla, Regina Consoartă, ca fiind o „mamă vitregă rea“ şi despre profunda însingurare a tatălui său

Istoria azi – 1951: intră în vigoare Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 9 decembrie 1948. România a aderat la Convenție la 3 noiembrie 1950 – 2004: cel mai mare transatlantic din lume, RMS Queen Mary 2, își face călătoria inaugurală

Calendarul personalităţilor – 1729: Edmund Burke, filosof și om politic britanic – 1876: Jack London, scriitor englez – 1949: Haruki Murakami, scriitor japonez

Vineri, 6 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştini din lumea întreagă sărbătoresc astăzi Epifanía (termenul grec se traduce prin „Arătarea Domnului“, adică a Sfintei Treimi). În data de 06 ianuarie, bisericile răsăritene care observă calendarul iulian revizuit sau cel gregorian şi bisericile apusene sărbătoresc Botezul Domnului (Boboteaza), respectiv Arătarea Domnului. Biserica Ortodoxă Română, care observă calendarul iulian revizuit, sărbătoreşte botezul lui Iisus în râul Iordan, văzut ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Creştinii bisericilor apusene comemorează în primul rând vizita magilor la naşterea Pruncului Iisus şi astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri 

Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST) reia spectacolele în noul an cu o premieră pe 12 ianuarie, este vorba de o dramatizare după romanul omonim ”Tschick” de Wolfgang Herrndorf, regia Irisz Kovacs

Nicio unitate de opinie la nivelul comisiei de sănătate din cadrul UE pe tema testării călătorilor care sosesc cu avionul din China pe teritoriul Europei. Cu toate că testarea COVID pentru cei care au venit din țara asiată a fost aplicată la sfîrșitul anului 2022 de către Italia, Spania și Franța, la nivel comunitar s-a luat în cele din urmă decizia ca fiecare țară membră a UE să procedeze în funcție de condițiile proprii specifice

Plantele și florile artificiale, din ce în ce mai îndrăgite la decorațiunile de interior. Despre avantajele utilizării plantelor artificiale

Istoria azi – 1907: educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma – 1912: geofizicianul german Alfred Wegener prezintă pentru prima dată teoria derivei continentale – 2007: la Bâlea Lac, județul Sibiu s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România

Calendarul personalităţilor – 1412: Ioana d’Arc, eroină națională a Franței, supranumită „Fecioara din Orléans” – 1838: Max Bruch, compozitor și dirijor german – 1955: Rowan Atkinson, actor britanic, devenit celebru prin personajul Mr.Bean

Joi, 5 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Astăzi au avut loc funeraliile Papei Emeritus Benedict al VXI-lea, decedat pe 31 decembrie 2022 la vîrsta de 95 de ani. Din partea Germaniei – țara de origine a fostului papă – au participat președintele țării, Frank-Walter Steinmeier, însoțit de soție, cancelarul Olaf Scholz, președinta Bundestag-ului, Bärbel Bas, ș.a.

Program cultural special pentru vârstnici: prima zi de joi a lunii le aduce seniorilor acces gratuit la expozițiile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Programul este valabil începând de astăzi. Vizitarea gratuită a sediilor muzeului se face în baza cărții de identitate

Protocolul de colaborare pentru sprijinirea românilor din afara granițelor țării, încheiat recent de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu Instituția Prefectului – județul Satu Mare: printre obiectivele protocolului se remarcă acordarea de sprijin în favoarea minorilor și persoanelor vârstnice, membrii ai familiilor românilor din afara granițelor țării, cât și parteneriatele cu comunitățile românilor din afară

Spectacole pentru fiecare în oferta la început de an a Teatrului German de Stat Timișoara: „Tschick. De ce am furat mașina“ de Robert Koall; „Dumnezeul Kurt“ de Alberto Moravia; „Orașul Paralel: Fabric“ de Ștefan Peca; „Livada de vișini“, de Anton Cehov“, și „Oameni. De vânzare“, de Carmen Lidia Vidu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: “La început de drum”

Istoria azi – 1953: premiera absolută la Paris a piesei „Aşteptându-l pe Godot” a dramaturgului irlandez Samuel Beckett (Premiul Nobel pentru Literatură în 1969), considerată o capodoperă a teatrului absurd – 1902: premiera absolută la Berlin a dramei „Moartea lui Danton” de Georg Büchner; premiera a avut loc la aproape 70 de ani de la publicarea piesei

Calendarul personalităţilor – 1932: Umberto Eco, semiotician, filozof şi scriitor italian, cunoscut publicului larg prin romane de succes precum „Numele trandafirului“ (1980) şi „Pendulul lui Foucault (1988) – 1921: Friedrich Dürrenmatt, dramaturg şi prozator elveţian

Vineri, 30 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Din această lună la Brașov există trei „grădini muzicale”. Este vorba de trei parcuri în care au fost amplasate instrumente muzicale de exterior din materiale durabile. Proiectul din cadrul programului de bugetare participativă din acest an a fost votat de cetățeni

Primele două autobuze electrice au ajuns săptămâna aceasta la Timișoara și ar putea circula din februarie 2023. Acestea fac parte dintr-un program, finanțat din fonduri europene, derulat de Ministerul Dezvoltării în colaborare cu Primăria Timișoara. În total vor fi 44 de autobuze
 
Ce spune numerologia despre anul 2023. Conform acestei științe anul 2023 este un an 7, care, printre altele, ne va pune în situația să lucrăm cu noi înșine, să aducem lumină în zonele întunecate ale finței noastre

Cîteva sfaturi de la specialiști pentru deținătorii de animale de companie stresate din cauza zgomotului petardelor din noaptea de Revelion

Istoria azi – 1671: Regele Ludovic al XIV-lea al Franței aprobă înființarea Academiei regale de arhitectură, la îndemnul ministrului Jean-Baptiste Colbert – 1993: Israelul și Vaticanul stabilesc relații diplomatice

Calendarul personalităţilor – 1819: Theodor Fontane, scriitor german – 1865: Rudyard Kipling, scriitor britanic, laureat al Premiului Nobel – 1973: Tiger Woods, jucător american de golf

Marți, 27 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

FunkForum, asociația jurnaliștilor de limbă germană din România, Ungaria, Serbia și Croația, a împlinit 20 de ani de la înființare. La întâlnirea jubiliară, care a avut loc în luna noiembrie la Sibiu, a participat și Frank Fischer, jurnalist independent și unul dintre membri fondatori interviu
 
Stema orașului Brașov a fost supusă dezbaterii publice de către Primăria Brașov. Astfel cetățenii pot face propuneri de modificare sau completare a acesteia până pe 12 ianuarie 2023

Cel mai așteptat film al anului ”Avatar 2” a avut de curând premieră. Filmul științifico-fantastic în regia lui James Cameron, a avut un buget peste 500 de milioane de dolari, ceea ce-l face cea mai scumpă peliculă din istorie

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astazi: ”Statornicia schimbării”

Istoria azi – 537: a fost inaugurată Biserica Hagia Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee, în 1935 muzeu și în 2020 din nou moschee – 1945: înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI), ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU de la Bretton–Woods

Calendarul personalităţilor –1571: Johannes Kepler, astronom și astrolog, cel care a descoperit că Pământul și planetele se mișcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice – 1822: Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze – 1901: Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriță de film, teatru, music–hall, operetă, cântăreață – 1965: Salman Khan, actor indian

Vineri, 23 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Organizația caritativă austriacă a landlerilor a pregătit și adus anul acesta pentru familiile devaforizate din Reghin și împrejurimi peste 4000 de pachețele cu ajutoare. Proiectul ce poartă numele de ” Christkindl din cutia de pantofi” se desfășoară deja de 20 de ani reportaj

Hermann Kurmes s-a reîntors în România după căderea comunismului și fiind fascinat de Parcul Național Piatra Craiului a pus bazele unei pensiuni turistice, care este un loc magic pentru turiști, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă interviu

Regizoarea germană Antje Schneider a primit Premiul German pentru Conservarea Monumentelor pe 2022 pentru filmul documentar realizat în Transilvania și intitulat ” Ambulanța Monumentelor – salvatorii ruinelor din Transilvania”

Biserica evanghelică C.A. Sfânta Margareta din Mediaș găzduiește pe 23 decembrie 2022 un musical de Crăciun, susținut de confirmanzii și preconfirmanzii comunității luterane din Mediaș, sub bagheta organistei Edith Toth

Program special de sărbători la Biserica Neagră: În perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou, Biserica Neagră va avea un program special, iar duminica și lunea în intervalul 12.00 – 18.00, exceptând anumite zile. Pe 31 decembrie, după un scurt program de vizitare, 10.00 – 12.00, biserica va găzdui, de la ora 12.00, concertul care marchează cumpăna dintre ani

Prima carte de bucate cu reţete culese de la vârstnicii Căminului „Dr. Carl Wolff“ din Sibiu, numită „Bunica gătea, bunicul savura“ a fost lansată la Sibiu, fiind vorba despre un volum care conţine şi poveştile celor aflaţi la azil

Istoria azi – 1893:premiera operei “Hänsel şi Gretel” de Engelbert Humperdinck – 1994: a fost inaugurat Muzeul Sportului la Muzeul de Istorie al României – 1990: referendum în Slovenia pentru independenţă

Calendarul personalităţilor – 1597: Martin Opitz, poet şi teoretician al literaturii germane – 1823: Al. Flechtenmacher, dirijor şi pedagog român – 1918: Helmut Schmidt, personalitate de marcă a vieţii politice postbelice, cancelar al RFG – 1933: împăratul Japoniei Akihito