Ştiri
Ghicitoarea zilei
Început de an școlar la școlile cu predare în limba maternă germană și problemele care au apărut și de data aceasta, dar și sărbătoarea Rosh Hashanah celebrată la București și subiectul legat de un viitor Parlament cu 300 de locuri – o adevărată amenințare pentru democrație și grupul minorităților naționale, fac obiectul analizei realizate de Ovidiu Ganț, deputatul din partea minorității germane în Parlamentul României. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană
Expoziţia „Arta băimăreană 130 (1896-2026)”, prezentată la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare“, rămâne deschisă până pe 18 octombrie, anunţă organizatorii evenimentului cultural. Decizia a fost luată datorită interesului ridicat din partea publicului legat de Şcoala de pictură băimăreană, fondată de pictorul Hollósy Simon. Expoziţia aminteşte de momentul sosirii în oraş în urmă cu 130 de ani a artistului. Sunt expuse un număr de 130 de tablouri semnate de 130 de artişti din trecut şi prezent, marcaţi de spiritul artistic specific Şcolii de pictură băimăreană.
Pe 16 septembrie încep „Zilele Sfântului Gerard“ la Cenad. Evenimentul este consacrat comemorării a 997 de ani de la înființarea Episcopiei de Cenad şi este inclus în programului jubiliar Millennium Csanadiense 1030–2030, pregătit de Dieceza Romano-Catolică din Timişoara. Concertul inaugural (16 septembrie) de la Biserica Catolică din Cenad este susţinut de artişti de renume internaţional.
Melomani din Brașov au parte de un weekend special. Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu găzduiește, de vineri până duminică (18-20 septembrie 2026), o serie de Serate Muzicale reunite sub tema „Bătrânul Continent & Lumea Nouă. Călătorii sonore”.
Actualitatea sibiană: Întâlnirea saşilor de pretutindeni, un eveniment anual important pentru comunitatea germanilor din România, se desfăşoară anul acesta la Şona, judeţul Alba, pe 19 şi 20 septembrie. Motto-ul ediţiei actuale se intitulează „Tineretul mişcă Transilvania“. Detalii din program se găsesc pe www.siebenbuergenforum.ro // Ultimele zile ale Festivalului Ars SACRA, organizat la Sibiu în perioada 12-20 septembrie 2026. Șase parohii istorice din municipiul Sibiu au participat la acest eveniment dedicat artei sacre // Întâlnire cu scriitoarea Anca Nedelcu la Sibiu, sâmbătă, 19 septembrie. Autoarea își prezintă volumul ”Zăpezi de tei”, publicat la Editura Trei. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe // Spectacolul ”Degețica” după H. C. Andersen poate fi văzut la Teatrul GONG, pe 19 și 20 septembrie 2026 // Cursa de alergare montană Gușterița Trail Run 2026 pe 19 septembrie! // Piesa „Bravul soldat Švejk” de Jaroslav Hašek, în regia Viorel Rață, la TNRS, sâmbătă, 19.00. Duminică, 20 septembrie 2026, Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu prezintă spectacolul „Sunt o babă comunistă” de Dan Lungu, în regia Mariana Mihu – Plier // Ședință ordinară a FDGR, vineri, 25 septembrie 2026, la sediul Forumului german din Sibiu, Sala Oglinzilor. Cu această ocazie i se va înmâna jurnalistei Beatrice Ungar, redactor-șef al săptămânalului în limba germană ”Hermannstädter Zeitung”, cea mai înaltă distincție acordată de FDGR, ”Acul de Aur” // Bazar caritabil organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, la sediul FDGR, sâmbătă, 3 octombrie 2026. Cei care doresc să doneze diferite obiecte – haine, jucării, cărţi sau lucruri făcute de mână – în vederea vânzării lor, o pot face până pe 30 septembrie. Banii astfel obţinuţi vor fi donaţi integral hospice-ului de copii şi adulţi al Asociației „Spital Dr. Carl Wolff“, Sibiu sinteza
Istoria azi – 335: la Ierusalim are loc sfinţirea Bisericii Sfintei Învieri. Biserica este este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine, fiind considerat locul învierii lui Isus. În biserică se țin slujbe religioase atât de către bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică – 1928: încetează din viață la Dresda actrița și militanta pentru drepturile femeilor Marie Stritt, originară din Sighișoara (n. 18 februarie 1855). Este considerată drept deschizătoare de drumuri a mișcării feministe din Germania. Ea este unul dintre cei zece copii ai familiei Dr. Josef Bacon (1857-1941) din Sighișoara
Calendarul personalităţilor – 1927: Peter Falk, actor nord-american – 1893: Alexander Korda, regizor şi producător de film britanic de origine maghiară – 1892: Werner Bergengruen, scriitor german
