Ştiri
Ghicitoarea zilei
Planul de finanțare pentru noua centrală de termoficare „CET Titan” a fost semnat, anunță Titan Power SA, firma responsabilă pentru implementarea proiectului. Centrala electrică de termoficare în cogenerare de înaltă eficienţă Titan va produce anual 400 GWh de energie electrică și 200 GWh/an de energie termică. Contractul de finanțare în valoare de 289 milioane lei a fost încheiat cu sindicatul bancar format din CEC Bank și EXIM Banca Românească. Finanțarea asigură resursele financiare necesare execuției care sunt complementare surselor aportate de acționarul majoritar, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. (S.A.P.E. S.A. ), aflată în coordonarea Ministerului Energiei. Lucrările urmează să demareze, finalizarea proiectului este programată peste 14 luni
Festivalul Internațional de Film de la Locarno continuă până la 15 august, după debutul de ieri seară. Festivalul elvețian este considerat cea mai importantă platformă internațională pentru cinematografia ambițioasă din punct de vedere artistic și promovează filme neconvenționale din punct de vedere formal dar cu motivație politică. În cadrul Festivalului sunt acordați Leoparzii de Aur și de Argint. Anul acesta, 17 filme concurează pentru „Leopardul de Aur”. În total, programul cuprinde peste 200 de filme din 69 de țări
Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Un adaos pentru gust“
Istoria azi – 1791: Inaugurarea Porţii Brandenburg din Berlin; – 1867: s-a înfiinţat Biblioteca Academiei Române; – 1914: Austro-Ungaria a declarat război Rusiei; – 1936: România a aderat la Convenţia de la Berna, pentru protecţia operelor literare şi artistice, în varianta adoptată de Conferinţa de la Roma, din 1928; – 1945: SUA au lansat prima bombă atomică asupra oraşului japonez Hiroshima
Calendarul personalităţilor – 1928: Andy Warhol, grafician, fotograf, pictor și realizator de filme american, personalitate a curentului artistic cunoscut ca Pop Art din Statele Unite; – 1917: Robert Mitchum, actor american; – 1881: Alexander Fleming, bacteriolog scoţian, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1945; a descoperit penicilina; – 1651: François Fénelon (de Salignac de La Mothe), prelat catolic şi scriitor francez, precursor al iluminismului
