Ştiri
Ghicitoarea zilei
Muzica a încheiat anul școlar la Colegiul German „Goethe” din Bucuresti. La final de an școlar, elevii Colegiului German „Goethe” din București au avut parte de momente de sărbătoare și bucurie. Pe 14 iunie 2026 muzica a fost în centrul atenției, în cadrul unui concert găzduit de Biserica Evanghelică C.A. din București. Copiii și tinerii din grupul „Goethe Musical”, alături de Corul Quodlibet, au oferit publicului un program variat, pregătit cu multă dăruire sub coordonarea profesoarei Adelina Oltean. Concertul a reprezentat o frumoasă recompensă pentru lunile de muncă și repetiții și un final inspirat al anului școlar înaintea vacanței de vară reportaj
Știri actuale din nord-vestul Romaniei: Posibila eliberare înainte de termen a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, se amână. După ce Judecătoria Baia Mare a decis marți admiterea cererii de eliberare condiționată, procurorii au contestat imediat hotărârea. În aceste condiții, fostul edil va rămâne în penitenciar până când instanța competentă va analiza și va soluționa contestația depusă de Parchet – Proiectul de extindere a infrastructurii judiciare din Satu Mare face un pas important înainte. În ședința viitoare a Consiliului Local, aleșii vor vota schimbarea destinației unui teren agricol care urmează să fie inclus în intravilanul orașului. Măsura este necesară pentru construirea unei noi clădiri destinate regimului de detenție deschisă sinteză
Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef adjunct Ruxandra Stănescu. Înregistrare realozată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană
La Cetatea Făgărașului a fost inaugurată o bibliotecă mobilă, disponibilă pentru toți iubitorii de lectură. Proiectul, inițiat de Nicoleta Boeriu și clubul de lectură „Cu Nasul Prin Cărți”, funcționează după principiul „Ia o carte, adu o carte”. Biblioteca a fost realizată cu sprijinul donațiilor și al voluntarilor și va rămâne temporar în fața cetății, urmând să fie mutată ulterior în parcuri și alte spații publice din oraș
Parlamentul European a aprobat noi reguli menite să accelereze deportarea solicitanților de azil respinși. Printre măsuri se numără înființarea unor centre de returnare în țări terțe, o inițiativă controversată susținută de o majoritate de eurodeputați conservatori și de dreapta. Pentru intrarea în vigoare, noile reguli mai trebuie aprobate formal de statele membre ale Uniunii Europene
Istoria azi – 1987: la București a fost demolată Biserica Sfânta Vineri – Herasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva“; biserica data din anul 1645. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și Muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit un bloc de locuințe; – 1953: în SUA, soții Julius și Ethel Rosenberg au fost executați pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice; au primii civili americani executați pentru astfel de acuzații și primii executați pe timp de pace
Calendarul personalităţilor – 1947: Salman Rushdie, scriitor britanic de origine indiană; – 1922: Aage Niels Bohr, fizician danez, distins în 1975 cu Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu fizicienii Ben Mottelson şi James Rainwater; – 1623: Blaise Pascal, matematician, fizician şi filozof francez
