Miercuri, 17 iunie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Concert de orgă la Biserica Evanghelică „Sfântul Bartolomeu” din Brasov. Vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, un renumit organist va susține concertul de închidere al ediției din acest an a seriei de recitaluri „Abendmusiken”, la Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu.Concertul marchează încheierea seriei de muzică de seară din acest an și promite o experiență muzicală deosebită pentru iubitorii muzicii de orgă și ai patrimoniului muzical european.

Pentru extinderea colaborării în rețea: Sediul FDGR din Sibiu a fost vizitat de Cristina Arheit-Zapp, membră în conducerea Federației asociațiilor argentiniano-germane F.A.A.G. și președinta Consiliului consultativ al comunităților vorbitoare de limbă germană IBDG, înființat în luna februarie a acestui an, care servește drept platformă pentru comunitățile de limbă germană din afara Europei și pentru statele succesoare ale fostei Uniuni Sovietice. Discuțiile cu președintele FDGR, Paul-Jürgen Porr, și președintele executiv al FDGR, Benjamin Józsa, în calitatea sa de purtător de cuvânt al Grupului de lucru pentru minoritățile germane AGDM,  s-au axat în principal pe activitatea de arhivă, munca de tineret și conservarea limbii germane în comunitățile respective. În Argentina trăiesc aproximativ 3 milioane de oameni cu rădăcini germane. Comunitățile germane cele mai mari sunt în provinciile Buenos Aires, Entre Ríos, Córdoba, Chaco și Misiones  

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Participarea la Timișoara la ceremonia acordării Medialiei de Onoare a FDGR domnului Peer Gebauer, fost ambasador la București al Republicii Federale Germania; – Participarea la întâlnirea Grupului parlamentar al minorităților naționale cu premierul desemnat Adrian Veștea. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Actualitatea sibiană: Din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, FITS (19-28 iunie), tema ediției prezente este „Suflet“. La cele 848 de spectacole și evenimente anunțate participă peste 5000 de artiști din 83 de țări. În cadrul festivalului va avea loc evenimentul „Contemporary Circus & Outdoor Arts“ (24-26 iunie) organizat sub egida rețelei europene Circostrada și dedicat artiștilor români de circ contemporan și artele spectacolului de stradă. Vor fi prezentate trei spectacole sinteza

Criza climatică amenință 1,1 miliarde de copii. Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF) arată în raportul anual privind riscurile climatice pentru copii faptul că secetele, temperaturile extreme, inundațiile și furtunile au afectat viața a aproximativ 1,1 miliarde de copii din întreaga lume. Cei mai expuși riscurilor sunt copiii din regiunea africană Sahel, din Bangladesh, Myanmar și Pakistan. Copiii din aceste zone adesea nu pot fi hrăniți corespunzător. Grădinițe și școli sunt frecvent distruse de fenomene meteorologice extreme iar orele nu pot fi ținute pentru perioade lungi de timp  

Premiu pentru un proiect cultural de cursă lungă: Pentru proiectul interpretării integrale a lucrărilor vocale compuse de Johhan Sebastian Bach (1685-1750), Fundația J. S. Bach din St. Gallen (Elveția) a primit Medalia Bach a orașului german Leipzig. Fundația elvețiană intenționează să interpreteze integral până în anul 2028 lucrările vocale ale compozitorului. Muzica vocală a lui Bach cuprinde peste 250 de compoziții – cantate, oratorii și liturghii. Fundația oferă concerte vocale lunare începând din anul 2006. Festivalul Bach de la Leipzig consideră că, prin combinația de concert, analiză și documentare digitală, proiectul este un caz model de educație muzicală durabilă care permite o nouă abordare a operelor lui Bach. Spectacolele sunt filmate și disponibile gratuit în întreaga lume pe platforma online bachipedia.org  

Istoria azi – 1944: Islanda se proclamă republică parlamentrară independent; – 1925: Tratatul de la Geneva (numele complet: Tratat privind interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau asemănătoare precum și a mijloacelor bacteriologice) este semnat de 27 dintre cele 40 de state participante la Conferința traficului cu armament; – 1901: la Berlin, Conferinţa pentru Ortografia Unitară a Limbii Germane declară obligatorii regulile ortografice elaborate de filologul şi lexicologul german Konrad Duden

Calendarul personalităţilor – 1911: Viktor Platonovici Necrasov, scriitor sovietic. Romanul său „În tranşeele Stalingradului” (1946) este considerat una dintre cele mai bune relatări literare a realităţilor celui de-al Doilea Război Mondial; – 1898: Maurits Cornelis Escher, artist plastic şi grafician olandez; – 1818: Charles Gounod, compozitor francez