Joi, 4 iunie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Două decenii de excelență: Școala Germană „Hermann Oberth” din București marchează 20 de ani. Școala Germană „Hermann Oberth” din București a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare. Instituția privată de învățământ a fost înființată în anul 2006 și oferă în prezent un parcurs educațional complet, de la grădiniță până la examenul de bacalaureat. În cadrul unei festivități organizate pe 28 mai, reprezentanți ai mediului politic, educațional și ai societății civile, alături de elevi și cadre didactice, s-au reunit pentru a marca acest moment important și pentru a celebra realizările școlii de-a lungul celor două decenii de activitate reportaj

Transilvania European Angus Forum 2026 la Marpod, județul Sibiu În luna mai România a găzduit European Angus Forum 2026, reunind specialiști de top din domeniul geneticii bovine și al producției de carne. Un moment important a fost vizita delegației internaționale la Karpaten Meat Group din Marpod, Evenimentul confirmă rolul tot mai important al României pe piața europeană a cărnii și promovează modele de producție sustenabilă. Interviu cu Samuel Widmer, directorul general al Karpaten Meat Group, realizat de Gabriella Mezei, Radio România Tg.Mureş, secţia emisiunilor în limba germană

Mediașul găzduiește astâzi un eveniment dedicat aniversării a 45 de ani de la zborul în spațiu al lui Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a ajuns în cosmos. În fața Casei Memoriale „Hermann Oberth” va fi dezvelită o bornă comemorativă realizată de sculptorul Alexandru Burlacu, în prezența cosmonautului român. Monumentul îl omagiază atât pe Dumitru-Dorin Prunariu, cât și pe Hermann Oberth, unul dintre pionierii astronauticii moderne

În acest an se împlinesc 240 de ani de la colonizarea germană a comunei Darova, jud. Timiș. Jubileul satului va avea loc pe 5 și 6 iunie în fosta localitate șvăbească bănățeană de lângă Lugoj. Sâmbătă, 6 iunie, la ora 10 va fi oficiată o Sfântă Liturghie, după care sunt prevăzute momente festive și inaugurări. După-amiaza vor avea loc spectacole cu perechi îmbrăcate în costume tradiționale și dansuri în jurul unui pom de chirvai

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Oameni și bărbați“

Istoria azi – 1989: Masacrul din Piața Tiananmen pune capăt protestelor socio-politice din Beijing, capitala republicii Populare Chineze – 1934: în Germania este oferită spre vânzare în premieră mondială hrană pentru sugari produsă la scară industrală, în colaborare cu pediatrul prof. dr. Günther Malyoth din München

Calendarul personalităților – 1941: Klaus Michael Grüber, regizor de teatru german – 1872: Carl Reich, învăţător, preot şi compozitor născut la Mediaş; cântecele sale sunt cunoscute şi fredonate cu plăcere şi acum de către saşi – 1867: Carl Gustaf Emil Mannerheim, militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946) – 1867: Alfred Vierkandt, sociolog german, reprezentant als sociologiei formale

Zwei Jahrzehnte der Exzellenz: Deutsche Schule „Hermann Oberth“ in Bukarest feiert 20-jähriges Bestehen

Seit zwei Jahrzehnten steht die Deutsche Schule „Hermann Oberth“ in Bukarest für hochwertige Bildung in deutscher Sprache. Was 2006 als ambitioniertes Schulprojekt begann, hat sich zu einer anerkannten Bildungseinrichtung entwickelt, die heute Kinder und Jugendliche vom Kindergarten bis zum Abitur begleitet.

„Zwei Jahrzehnte der Exzellenz: Deutsche Schule „Hermann Oberth“ in Bukarest feiert 20-jähriges Bestehen“ weiterlesen