Luni, 1 iunie 2026

Ghicitoarea zilei

A sosit iunie, luna care aduce mijlocul anului calendaristic și alte zile deosebite. Ziua Copilului în prima zi a lunii este o zi de sărbătoare fixă iar A doua zi de Rusalii – conform calendarului Bisericii Ortodoxe Române – mereu o sărbătoare cu dată mobilă, este consemnată anul acesta tot pe 1 iunie, împreună cu sărbătoarea Sfânta Treime. Luna iunie mai numără şi alte zile deosebite: 8 iunie, Ziua Oceanului Planetar; – 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului; – 21 iunie, începutul calendaristic al verii, se suprapune anul acesta cu solstiţiul de vară în emisfera nordică. În data de 21 iunie, ziua va fi cea mai lungă din an. După această data, ziua se va scurta iar nopţile vor fi mai lungi. Vara în emisfera nordică se sfârşeşte odată cu Echinocţiul de toamnă, anul acesta la data de 23 septembrie: ziua şi noaptea vor avea aceeaşi durată; – 24 iunie: creştinii sărbătoresc Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. În mitologia românească, data acestei mari sărbători a verii coincide cu ziua în care se manifestă zânele bune cunoscute sub denumirea de Sânziene; – 29 iunie: calendarele creștine orientate după calendarul gregorian consemnează Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, în amintirea martiriului de la Roma al celor doi apostoli

Muzeul ASTRA din Sibiu organizează mai multe evenimente speciale de Ziua Copilului, printre altele: „Batonului copilăriei”, un desert de 50 de metri din ciocolată de casă, inspirat din gusturile copilăriei de altădată și Târgul de Jucării 2026, ediția nr.19, ce va avea loc la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiulu, pe platforma educațională Etno Tehno Parc

FUNKMAGAZIN, eimisiune comună a redacțiilor de limbă germană din Europa Centrală și de Est. Din sumar: Romanciera și dramaturga austriacă de succes, Theodora Bauer a fost invitată pentru prima dată în România, între 18 și 21 mai 2026. Autoarea a discutat cu studenții germaniști de la Cluj-Napoca despre unul dintre cele mai cunoscute și premiate romane ale sale, „Chikago” (2017, Picus Verlag) adaptat ulterior pentru scenă (2022, Wortwiege)/ Pe 30 și 31 mai, Fundația Verbastya din Timișoara a organizat pentru a 5-a oară turul ciclist-cultural ”Bartók” pe ruta Timișoara-Szeged.