Ştiri
Ghicitoarea zilei
Germana în Europa. Pe 20 martie 2026 a avut loc la București prezentarea celui de-al patrulea raport privind situația limbii germane. Intitulat „Germana în Europa. Diversitate, norme lingvistice și uzul limbii”, care abordează evoluțiile actuale și provocările legate de limba germană în context european. La eveniment au participat coordonatoarele proiectului, Christa Dürscheid și Rita Franceschini, vicepreședintă a Academiei Germane pentru Limbă și Literatură. Germanista Christa Dürscheid vorbește despre cele mai importante rezultate ale studiului, despre importanța diversității lingvistice și despre perspectivele de viitor ale limbii germane în Europa interviu
„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: “ Biologia o consideră mărirea ireversibilă a unui organism
Alegeri la Forumul Democratic al Germanilor din Satu Mare. Duminica trecută au avut loc alegerile pentru conducerea Forumului Democrat al Germanilor din Satu Mare. Au fost aleși 21 de membri în noul consiliu, care vor reprezenta interesele minorității germane în următorii patru ani.
Cetatea Făgăraș intră într-un nou proces de restaurare. Trei bastioane, turnul porții, corpurile de gardă și castelul vor fi reabilitate, iar spațiile vor fi adaptate pentru expoziții, evenimente și activități administrative. Proiectul, început în 2023, continuă cu lucrări în valoare de 8,5 milioane de lei
Parohia Evanghelică A. B. Sibiu a plantat o pădure. În cadrul angajamentului pentru protejarea creației, parohia a plantat 20.100 de puieți pe un teren de 3 hectare lângă autostrada A1 lângă Sibiu. Dintr-un sol degradat se va naște o pădure care va rămâne un patrimoniu viu pentru decenii.
Cantina școlară de la Colegiul Național „Johannes Honterus” din Brașov a fost inaugurată pe 20 martie 2026. Noua facilitate funcționează zilnic și oferă meniuri accesibile elevilor, profesorilor și publicului larg. Situată în apropierea Biserica Neagră, cantina reprezintă un proiect modern care îmbunătățește condițiile din cadrul liceului și sprijină alimentația sănătoasă a elevilor.
Istoria azi – 1999: începe „Operațiunea Forțele Aliate“, numele de cod pentru bombardamentele NATO în Iugoslavia, operațiune militară condusă de NATO împotriva Republicii Federale Iugoslavia în timpul Războiului din Kosovo. Bombardamentele au durat din 24 martie 1999 până pe 11 iunie 1999 – 1882: medicul german Robert Koch anunţă public la Berlin identificarea agentului patogen al tuberculozei – 1955: premiera absolută la New York a dramei „Pisica pe acoperişul fierbinte”, de Tennessee Williams
Calendarul personalităţilor – 1960: Nena, cântăreaţă germană – 1927: Martin Walser, scriitor german – 1926: Dario Fo, dramaturg şi regizor italian, laureat în 1997 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1897: Wilhelm Reich, psihanalist austriac stabilit în 1939 în SUA – 1494: Georgius Agricola, om de știință considerat părintele mineralogiei
